Wilden Kaiser, ziua 3

Seara am gasit o cabanutza foarte simpatica pe munte, inchiriata de niste bavarezi, care m-au primit cu foarte multa prietenie, mi-au dat mancare si m-au cinstit cu cel mai bun vin austriac.
Dimineatza ne sculam la 6 si plecam foarte devreme, am cale foarte lunga de strabatut.



Refugiul la care am petrecut cea de-a doua noapte, cu versantul sudic pe fundal, plin inca de zapada.



Din fatza refugiului la exact 180 de grade acoperisul Austriei, Hoche Tauern:



Am urcat spre o alta poarta, de trece spre taramul celalalt, se vede printre stancile de mai jos:



Pana acolo am ajuns pe un brau foarte, foarte expus, care in Dolomiti ar fi fost o via ferrata 100%. In plus ingreunat d eportiuni de zapada.



Vederea spre partea cealalta: foarte abrupt, foarte multa zapada, skiori, nici o urma la coborare:



Singurele persoane care au trecut pe acolo w.e acela. Daca nu faceau urma sa ma ghideze la coborare m-asi fi intors. Si asa era f. abrupt, nu aveam piolet, coltari, nici betze de ski, plecasem pt. o tura de vara.. Mi-a luat peste o ora sa cobor urmatorii 100m. Printre zapada si perete, sau pe perete, mai jos direct spre zapada care era mai putin inghetzata. Calcarul se misca peste tot, desi in prealabil imi sortam prizele din ochi, peste 60% dintre ele se miscau atunci cand le prindeam in mana.



Apoi am coborat rapid 1000m denivelare, pe zapada, am coborat chiar mai jos caci lipsea marcajul spre cabana pe unde trebuia sa urc sa mai traversez un picior al muntelui.. :(
Abia am ajuns acolo prin caldura naucitoare, cu rezervele de apa la 0, punandu-mi in cap si in tricou bucati din zapada ce se mai gasea prin jur. La cabana rehidratare rapida si apoi la vale, fac un drum de 4h30min in 2h20 min. si ajung in cele din urma la Kufstein, in tren si inca 8 ore de voiaj cu trenul pana in Frankfurt...




In concluzie un munte superb, cu creste fierastruite, pe multe varfuri se urca cu echipament de via ferrata. Vreme superba si foarte multa lume la munte, verde dar si prea mult alb in peisaj. Un alt fel de Piatra Craiului, mai tehnic, dar si mai umblat. Cei doi munti sunt complemetari si foarte comparabili ca frumusete si interes de a merge. Au cam aceeasi inaltime maxima, ca volum Wilden Kaiser este probabil de doua ori mai mare. Merita clar o vizita ! este un munte reprezentativ al Austriei (si al Germaniei ;))

Wilden Kaiser, ziua 2

Dimineatza este ceatza, a plouat toata noaptea, noi suntem obositi dupa cele peste 10 ore de mers din ziua precedenta si cheful de dupa...

Plecam dupa ora 11 spre masina, iar afara este din nou vreme superba.

Fiind obositi decidem sa facem o tura scurta spre "The Door" una din cele patru porti care fac legatura intre versantul nord si cel sudic.

Peisaj suberb la sfarsitul zilei inspre extremitatea estica a muntelui:




Aici am dormit in noaptea precedenta:




Peisajul vazut de pe sosea:





Spre "usa", peisaj cu multa zapada. Mi-a adus foarte clar aminte de Bresa lui Roland din Pirinei.



Turnurile dinprejur sunt un paradis al alpinistilor:




La coborare este o placere sa te dai pe bocanci.



Eu o iau spre est cautand un refugiu, in timp ce Vali si Agatha trebuie sa se intoarca la Viena.

Wilden Kaiser, sau Craiul din Austria

Prima data am vazut Wilden Kaiser din masina, era prin anul 2000, si din prima clipa mi-am propus sa ajung pe acest munte intr-o zi. Asemanarea cu Piatra Craiului era izbitoare, practic fiind doi munti gemeni si in acelasi timp complementari. Profitiand de weekendul lung din Germania am pornit spre Alpi, nu inainte de a avea aventuri cu incercarea nereusita de a inchiria o masina si apoi luand trenul, am schimbat nu mai putin de 6 trenuri pentreu a ajunge din Frankfurt la Kufstein, uneori avand doar 5 minute intre legaturi. Acolo m-am intalnit cu Vali si Agata, veniti de la Viena.

Cum vremea era perfecta si muntele la doi pasi am hotarat in sa urcam cat mai sus, tinta a fost varful Treffauer, de 2300m approximativ, al treilea ca inaltime din masiv si unul din putinele varfuri ale Kaiserului accesibile fara echipament specific de catarare.

Dupa ce am luat-o de diverse poteci in masrul de apropiere si am urcat incet si cu pauze dese am ajuns in partea superioara a muntelui dupa ora 6 seara, pe un vant foarte puternic care aproape te zbura de pe creasta foarte subtire, expusa si cu calcar foarte friabil.





Vedere spre partea estica a muntelui, mai salbatica:



Ultima portiune spre varf:



Coborand de pe Trefauer spre varful Tux:



Coborarea a fost cu peripeti si putea sfarsi tragic. Existau doua variante d ecoborare pe versat estic si pe versant vestic, ambele cu portiuni de zapada, neatinse, semn ca nu mai trecuse nimeni de curand pe acolo. Spre est haurile erau sumbre si zapada multa si mare, dar avantajul era ca refugiul la care voiam sa ajungem se afla in acea directie, vazandu-se 600m mai jos Spre vest arata mult mai prietenos, soarele care scalda varsantul transmitea mesajul unei coborari mult mai accesibile si cu putina zapada. In pofida vointei mele decizi a fost luata de a cobori spre est. La nici 5 minute, in timp ce eu escaladam un varf, acccidentul se produce, sunt strigat de Vali, Agatha a alunecat pe zapada si s-a oprit ceva mai jos, pe un valcel, unde erau pietre, inainte de a urma un pereteinalt, funa din fetzele varfului... Din fericire a scapat ieftin cu cateva contuzii, un genunchi si un deget umflat si cu moralul zdruncinat.
Cobaram de data asta spre vest, pe la 10 seara, inca pe lumina dam in poteca principala. Se ia decizia de a merge spre masina, drum lung, in noapte. Incercam sa ne oprim la o cabana pe drum, dar la nici 10 minute d eea drumul dispare cu desavarsire, acoperit de o puzderie de copaci doborati, de vanturi si avalanse. Incepe sa ploua. Dupa ce orbecaim vreo 20 de minute, cu harta si GPS recuperam o urma si ajungem pe la 23.30 la cabana unde o petrecere privata era in toi. Suntem primitzi cu multa amabilitate si invitati la petrecere.

Varful, in centru-stanga:



Coboarea la apus:




Portiuni de zapada, localnicii spun ce de 20 de ani nu a mai fost atata zapada in luna iunie:

Frankfurt by night

Fluss fest, sarbatoarea fluviului Main: in fiecare seara saptamana trecuta a avut loc un superb spectacol de sunet, lumina si artificii.

Masinarii fantastice

La noi...




... si la ei.

Poiana Narciselor

Acum zece zile am fost la Poiana Narciselor, judetul Brasov impreuna cu inca cateva mii de concetateni. Era festivalul narciselor si eu eram pregatit sa pozez campurile de narcise.
La fata locului, sute de masini, nori de praf si de fumul de la mici, cantece populare si dansuri, campanie electorala, bere, pusca si cureaua lata, talcioc ca in secolele trecute, tot tacamul, doar suntem balcanici..
Cat despre flori ? sunt sute de hectare in rezervatia narciselor, dar eu in doua ore de preumblat nu am gasit nici o narcisa intreaga, in puterea infloririi, numai buna se fotografiat :( Singurele narcise sanatoase erau in buchete mari, in bratele unor "iubitori ai naturii" veniti foarte motivati la poiana Narciselor, sa plece cu tot ce e mai frumos acasa... deh atata ne respectam natura...