Schi Bucegi: valea Morarului + valea Bujorilor

Valea Morarului este una din cele mai frumoase si placute vai de schiat din Bucegi. De obicei inchei in fiecare an sezonul de schi, la sfarsitul lunii Mai cu o tura pe aceasta vale. De data asta pe Morar am inceput sezonul de vai 2012. In 11/03 am pornit o trupa voioasa spre cabana Omu cu scopul clar de a cobori pe Morar. Din cauza vantului puternic pe platou zapada era neobisnuit de putina pentru martie, a trebuit sa ne calculam bine traiectoria pentru a ajunge pe schiuri pana la Omu. Prima caldare avea putina zapada si multe placi de vant dar mai jos pe firul vaii se vedea foarte multa zapada in timp ce pe versanti era cam iarba. Coborarea a fost placuta alternand zapada tare cu zone unde am ocolit placi de vand si apoi un powder super in Poiana cu Urzici. Premiera a fost ca am reusit sa coboram pe valea Bujorilor pornind din poteca triunghi rosu si ajungand pe schiuri pana la Gura Diham. Superba aceasta vale ingusta si bine ascunsa in padure, zapada mare a facut sa putem trece peste obstacolele care o fac impracticabila in restul anului.

Ciucas, povestea celor doua valcele

Iata ca a sosit momentul de a dezapezi blogul si de a relua postarile. ;)

In urma cu o saptamana profitand de vremea excelenta am pornit la un schi de tura in Ciucas. Din pasul Bratocea ne-am croit carare spre varful cu acelasi nume.
 Pe la jumatatea drumului Liviu ne-a propus sa coboram spre nord-vest pe o fatza care se transforma rapid intr-un valcel. Cu o saptamana in urma un vechi montaniard i-a aratat lui Liviu o coborare superba pornind dintr-un loc de unde cel mult se putea ghici o posibila coborare. Pe GPS-ul meu era marcata jos in vale posibila iesire de pe valcelul ce se desena printre brazi. Era in 2010 cand exploram posibilitatile de freeride in Ciucas, doar ca zapada nu a fost la intalnire pana in iarna aceasta. Din locul de plecare se vedeau doua valcele pornind din acelasi loc despartite de o muchie pe jumatate impadurita. Am hotatat se facem doua coborari, una pe fiecare valcel. Pentru prima tura decidem sa mergem pe traseul facut de Liviu cu o saptamana in urma. Dupa 200m diferenta de nivel coborate intr-o zapada exceptionala si in zone unde padurea era rara, cu superbe luminisuri ajungem la un drum de cota. Este chiar si un vechi marcaj turistic, desi pe harti nu se regaseste(eu am dat intamplator de el acum 2 ani in zona Babarunca). Ajungem rapid in imensa poiana Zanoaga, de unde pe poteci nemarcate ajungem inapoi la releul din Bratocea. Urcam cu usurinta pana la locul de start unde facem o scurta dezbatere incotro sa coboram.

Daca valcelul din stanga pe care am coborat la prima tura pare sa continue inca mult si bine pana in vale, cel din dreapta dupa o portiune foarte imbietoare se continua la 90 de grade cu o ruptura de panta impresionanta si apoi urmeaza sa se reuneasca cu valcelul din stanga mult mai jos. Exista o singura solutie pentru a afla: o luam prin dreapta. Aproape 300m denivelare intr-o zapada de vis. Se ingusteaza semnificativ valcelul, dam de cateva praguri si ajungem la o mare ruptura de panta. Eu vad doar varful brazilor din locul de unde ma aflu. Liviu mai traverseaza 5 metri si la cateva secunde vine o avalasa de deasupra lui, o curgere de primavara de pe peretii de deasupra, foarte mica cantitativ, dar cine stie ce este mai sus. Zona este in plin vest si soarele aproape de asfintit: zapada era foarte moale in acel loc. Liviu este la adapost sub o stanca dar e clar ca nu exista o continuare in jos, un perete de cateva zeci de metri ne blocheaza drumul. Punem focile si o luam la deal pe unde am coborat, reusim sa ne ratacim unii de altii, baietii luand-o undeva la dreapta prin padure in traversare. Eu urc ceva mai mult pana la o marea poiana de unde ajung in muchie si de acolo in valcelul din stanga. Schiez spre firul vaii pana in locul unde am coborat la prima tura si de unde am intrat in traverseu. Am vorbit cu baietii la telefon si erau ceva mai jos pe firul valcelului. Pornesc la vale, firul are vreo 10m latime, nici un obstacol, zapada perfecta, inclinare moderata. Epic! Ajung repede la baieti si apoi coborarea devine mai anevoioasa din cauza vegetatiei, o luam pe partea stanga printre copaci. Mai jos devine aproape plat si revenim in firul vaii. Dupa 550m diferenta de nivel suntem la iesire, punctul pe care il aveam pe GPS. De acolo mai avem vreo 7-8km pe drum forestier pana in Babarunca, in usoara coborare. Prietenii snowboarderi care au renuntat la a doua tura ne asteptau acolo cu masina. Asa se incheie o zi plina in care am descoperit noi trasee in Ciucas. Cu siguranta vom reveni in aceste locuri.

Postavaru Night

Samabata seara a avut loc a treia editie a vertical ascent in Postavarul, etapa din campionatul national de ski de tura. Eu am pus pt. a doua oara in viata skiurile in picioare si am purces la deal impreuna cu ceilalti 100 si ceva de concurenti. Exceptand prima parte unde nu a fost zapada si am urcat in clapari pe iarba, cursa a fost foarte agreabila, am urcat la lumina lunii pana sus la statia cabinei. Seara a continuat cu un party la cab. Postavarul si apoi o coborare pe skiuri la miezul noptii, la lumina dulce a lunii.

Duminica vremea nefavorabila ne-a dejucat alte planuri, asa ca am fost din nou in Postavarul si am repetat traseul pe skiurile de tura, de data asta zapada ajungea pana jos pe Bradul. Ceata a fost insa foarte deasa, incat am renuntat sa mai cobor pe Sulinar, pe care de altfel nici nu il nimeream in conditiile de vreme date.

Concluzia este ca pe zapada skiurile de tura sunt cel mai rapid mijloc de deplasare, probabil ca o sa imi achizitionez si eu un echipament complet.

Ski de tura la Magura

18 februarie, o zi frumoasa, un pic cam calda, am pus pentru prima data skiurile de tura in picioare. Am avut ocazia de a merge cu Rares Manea, skior profesionist, multiplu castigator de concursuri nationale impreuna cu alti iubitori ai skiului din Zarnesti intr-o tura de initiere, din Zarnesti pana pa Magura si inapoi.
Urcarea a descurs foarte bine, este agreabil sa ai un rucsac foarte usor in spate si sa nu cari snowboardul :D Si este mai simplu de urcat decat pe rachete.
La coborare e ceva mai dificil, skiurile nu sunt asa performante, necesita cunostinte in utilizareaa lor iar zapada care avea crusta a ridicat ceva mai multe probleme.

Pe ansamblu o experientza foarte interesanta, dovada ca am pus schiurile de tura in picioare si a doua oara, in cadrul unui concurs de aceasta data.