Fagaras muchia Zanoaga, a la Bear Grylls

Poteca s-a pierdut brusc printre firele de iarba si copacii doborati. Noaptea se asterne incet peste padure. Decidem sa coboram direct in vale. Panta printre copaci este foarte pronuntata. Avansam rapid.
Apoi apar cateva stanci. Stancile apoi devin pereti. Apar mici canioane. Panta incepe sa fie presarata cu mici saritori. Apoi saritorile ajung si la 10 metrii inaltime. Suntem in padure si totul este acoperit de frunze. Copacii sunt putrezi si aproape orice lemn pe care punem mana se rupe instant.
Traversam. Ajungem in alt mic valcel. Apoi in altul. Si tot asa. Nu mai putem traversa: peretii devin mari si de netrecut. Este deja complet intuneric de peste o ora, noroc cu lanterna foarte puternica. Avem ceva cordeline, peste 70m, si o bruma de echipament alpin. GPS-ul cu Romania Digitala pe el ne spune ca suntem la 200m in line dreapta de firul vaii Vistea. Si la 100m diferenta de nivel.
Decid sa nu ne aventuram in rapeluri, nu stiu cum va fi mai jos: poate ajungem cu bine dar la fel de bine putem ramane blocati intr-un horn, in plina noapte.
O luam la deal sa gasim unde s-a pierdut poteca. Urcarea e anevoioasa, dam de saritori dificile. Scot coarda sa imi asigur partenerul pe niste pasaje greu de trecut. Din balarii reusesc sa calc pe o craca care imi sare direct in ochi. Vreo 5 min. vad cu o pata neagra... apoi imi revin.
Dupa 3 ore ajungem in acelasi loc unde s-a pierdut poteca. O cautam cu atentie. Nici urma de vreo continuare. Pe harta si in carte se continua insa! Dar asta poate era candva... Ce ramane de facut ?


Plecam dimineatza pe valea Vistea cu ochii spre stanga, sa gasim o urcare in muchia Zanoaga, asa cum scria in ghiduri. Tot urcam fara a gasi vreo posibilitate clara si dupa ce trecem de refugiul Valea Vistea iesim din zona de padure si avem o vedere clara spre versantii vaii. Nu pare de loc urcabil.
Decidem sa urcam pe vale si sa incercam sa facem muchia in semns invers. Ajungem in caldarea de sub Hartopul Ursului un loc frumos si salbatec, salasul unui grup de vreo 20 de capre negre. Gasim hornul care ne va scoate in strunga care desparte muchia Zanoaga de varful Galbenele. Pe aici era planificat initial sa coboram.
Hornul incepe foarte frunos cu niste lespezi curate si adrente, o placere sa le cateri. Mai sus insa totul devine foarte friabil, si cu greu avansam fara sa ne dam pietre in cap. Ajungem in sa si surpriza, accesul in muchie este imposibil fara material serios de escalada: este un perete de 20-30m fara prize evidente.
Decidem sa caboram spre valea Vistisoara, care pare mult mai accesibila. Dupa vreo 100m denivelare traversam spre stanga si incepem sa urcam pe prima fatza inierbata. Ajungem relativ usor pe muchie. Suntem intr-o zona cu ceva stancarii iar peisajul este impresionant.
Pornim hotarati la vale pe muchia Zanoagei, pentru a mai recupera din timpul pierdut. Spre surpriza noastra creasta prezinta spre vest o panta inierbata foarte usor de strabatut, fara stancarii. Avansam rapid si ajungem intr-o zona unde jenpenisul urca chiar pe muchie, si poteca ocoleste printre tufe. Ne facem cu ocazia asta si plinul de afine.
In mai putin de 2 ore de la intrarea in muchie suntem deja in zona total acoperita de jnepenis unde planul nostru este sa o luam la stanga pe un picior la o fosta casa de vanatore. Portiunea unde ne-am temut ca o sa notam in jnepeni este degajata de curand, se vede clar cum poteca a fost largiat prin taierea jnepenilor pe care o invadau. Sunt urme foarte recente de taiere, ne intrebam de catre cine ? si in ce scop ? Desi niste banuieli ar fi...
Poteca este destul de clara pana la casuta de vanatoare care acuma este intr-o stare avansata de degradare. De acolo se continua pe curba de nivel si ajungem in locul unde a disparut poteca...

Dupa cele 3 ore de aventuri in intuneric suntem din nou pe poteca pe la 1600m altitudine. Decidem sa continuam paralel cu creasta, prin padurea nu foarte deasa, asa cu ar fi fost pe harta.
Dupa o ora de mers, si verificand GPS-ul din 5 in 5 minute ajungem la o taietura de unde apare brusc un drum forestier. Nou, abrupt, lutos.
Este miezul noptii si suntem bucurosi ca am dat de urme de "civilizatie". Intr-o ora drumul ne scoate chiar in locul unde am parcat masina, nu inainte de a traversa un rau si cateva zone unde si cu TAFul e o aventura de trecut.
La 3 noaptea ajungem in sfarsit acasa.

Maros XCM - Praf si sange la Cluj

Vazand cum pica ca mustele cunoscutii in jurul meu, chiar ma intrebam la concursul de la Predeal cand o sa imi vina si mie randul la o tranta. S-a intamplat w.e. trecut la Gilau, cu ocazia maratonului Maros.
Am alunecat pe o coborare cu pietre mari instabile si m-am lovit la antebrat si la genunchi. Am vizitat Urgentele din Cluj(care erau pline de concurenti mototoliti), dar nu a fost nevoie sa fiu cusut la genunchi. Deci per total am scapat ieftin.

Cursa de la Gilau e cam a doua ca importanta din calendarul MTB de la noi asa ca m-am decis sa particip pentru a lua cunostiinta de atmosfera si traseul de acolo si de a-mi evalua fortele in conditii de concurenta de top.
Am plecat la lungul drum impreuna cu Rares si alti ciclisti din Zarnesti.
In zilele de dinainte un genunchi ma tot supara si nu eram prea hotarat daca o sa particip sau nu, pana la urma am decis sa concurez fara a forta prea tare genunchiul si nu am folosit pedalele SPD de loc, caci ma durea atunci cand trageam in sus de pedala.
Pana la urma genunchiul cu pricina a rezistat, lovindu-ma in schimb la celelalt genunchi cand am cazut.

Traseul consta intr-o serie de urcari lungi, presarate de coborari rapide. Din cauza secetei tot traseul a fost plin de praf, ceea ce punea mari probleme de aderenta. Peisajul atat de laudat de unii consta in cateva dealuri cu poieni si ceva casute pe acolo. In rest numai drum forestier si padure. Din punctul asta de vedere am fost dezamagit, la concursul de la Sibiu de ex. peisajul a fost de 10 ori mai frumos.
Oricum in timpul concursului numai de privit la peisaj nu ai timp. Urcarile lungi pe forestier si coborarile foarte rapide tot pe forestier nu mi-au placut, cursa fiind prea rapida si implicit periculoasa pentru gustul meu. Prefer portiunile mult mai tehnice asa cum a fost coborarea nou introdusa catre Maguri-Racatau.
Am murit de cald si la concursul asta, cele vreo 24 de grade in aer au fost amplificate de caldura radiata de solul orange, lutos. Pe celebra urcare adrupta de la Pape au fost locuri unde m-am dat jos de pe bicicleta din cauza transpiratiei care imi curgea siroaie pe fatza, eram sufocat de caldura, iarasi am baut peste 5 litri de lichide in timpul cursei.

Am cazut la putin dupa postul doi de control, chiar inaintea celei mai tehnice coborari de pe traseu. Cum nu aveam alta varianta decat sa ii dau la valea am continuat cursa, si vazand ca nu sunt accidentat serios am rulat inca 50km cu piciorul plin de sange si antebratul plin de lovituri si zgarieturi pana la linia de sosire.
Cu ocazia cazaturii mi-am pierdut si ciclocomputerul, cum aveam sa constat cativa kilometrii mai jos... Acum cercetez piata pentru a-mi cumpara altul.

Per total a fost o experienta interesanta dar departarea si profilul cursei ma face nu imi doresc sa revin la Maros prea curand.
Felicitari insa organizatorilor pentru marcajul de pe traseu, pentru posturile de control suficient de dese si bine aprovizionate, oamenii din posturi amabili si bine instruiti, pepenele si pastele de la sfarsitul cursei si premiile substantiale pentru castigatori. Rares a castigat detasat concursul la tura scurta, felicitari!

M-am inscris la proba lunga de 77km, cu 2700m denivelare pozitiva pe care dupa toate aventurile am terminat-o in 6h45min, pe locul 20 la categoria mea.

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (III)

Creasta Vartopel, impreuna cu Arpaselul reprezinta cea mai accidentata portiune a crestei principale a muntilor Fagaras. Cele doua creste se intalnesc in varful Fantana de unde spre nord coboara muchia Albota.

Vartopelul este o portiune scurta de creasta, ascutita ca o lama, strajuita de versanti abrupti spre sud si mai ales spre nord. Dana si Mihaela s-au descurcat excelent, cum de altfel ma si asteptam si reusim sa parcurgem tot Vartopelui fara a face apel la cordelina. Din varful Fantana fetele decid sa coboare in valea Arpasului Mare in timp ce eu voi continua in coborare pe muchia Albota.

Pe la sfarsitul anilor '90 am fost prima si ultima data pe Albota si de atunci am amintiri placute despre o muchie frumoasa cu peisaje superbe. Doua ore incerc sa inaintez cat pot de repede ocolind acolo unde se poate sau traversand direct in escalada varfuri cand nu am de ales. Fac scurte pauze foto si admir Albota pe vremea superba din acea zi. Ajung aproape de sfarsitul zonei accidentate cand decid sa cobor si eu in valea Arpasului, pe o fatza inerbata pe care o vazusem inca de pe creasta. Jos pe vale se zareste o mare poiana dar pana la ea este si o mare ruptura de panta pe care nu stiu cum o voi cobori. Dupa cateva sute de metri de coborare aproape verticala ajung la un mare zmeuris brazdat de potecute facute cel mai probabil de catre ursi. Nici nu ma gandesc sa prind una dintre aceste poteci si cobor pe firul valcelului care pe alocuri este accesibil, pe altele este dezescalada iar pe alocuri urc in tufele de jnepenis de pe margini si incerc sa ocolesc saritorile mai mari. Am noroc ca este uscat si aderenta este foarte buna. Dupa vreo ora de coborat pe acest valcel ajung in poiana chiar in momentul in care fetele au ajuns si ele pe acolo. Poteca nefiind clara iar marcajul stravechi le-a luat destul de mult sa coboare. Suntem intr-o mare poiana unde este si o stana abandonata iar la cativa pasi de acolo se afla si o casa de vanatoare in stare destul de buna. GPSul arata inca 6km in linie dreapta pana la masina si noua ne ia aproape 3 ore de mers pe poteca neclara la inceput, care tot urca si coboara pentru ca apoi sa se uneasca cu poteca turistica spre cabana Turnul.

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (II)

A doua zi dimineata urcam de la cabana Podragul in creasta principala a Fagarasului. Strabatem portiunea de creasta pana la Fereastra Zmeilor. Scopul este de a cobora pe muchia Albota. Dar pana acolo mai este un mic "obstacol": creasta Vartopelului!

Noul refugiu de la iezerul Podul Giurgiului(frate cu noul refugiu din Fereastra Zmeilor), spatios, dotat chiar si cu electricitate datorita unui panou solar proaspat montat. Totusi aspectul interior era cam dezolant, probabil si datorita turistilor "binevoitori":

"Acoperisul" Romaniei, Vistea-Moldoveanu, in fundal:

"La trei pasi de moarte", pe creasta principala a Fagarasilor:

O portiune din creasta Museteica, cu vf. Arpasul:

La fereastra Zmeilor:

Lac in caldarea Podragul:

Creasta Vartopel, in prim plan:

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (I)

Acum zece zile profitiand de w.e. cu vreme perfacta care se anunta am hotarat sa fac una din putinele ture de hiking de sezonul acesta, mai ales ca tendinita m-a mai lasat. Pe asa vreme Fagarasul cu ale sale inaltimi era destinatia evidenta.
Cum de mai multa vreme vroiam sa repet creasta Albota am decis sa facem o tura de doua zile cu innoptare la cabana Podragul.

Ziua unu a insemnat o lunga urcare pana la cabana Turnul din locul in care am parcat masina (din ce in ce mai jos pe drumul forestier din cauza deteriorarii acestuia). Ideea era de a prinde poteca marcata care urca de la Turnu pe muchia Tarata. Cabanierul mi-a spus ca poteca a cazut in paragina de muuuulta vreme, fiind total impracticabila acuma. Ceea ce este valabil pentru multe alte marcaje din Fagaras, cum ar fi si coborarea de la Fereastra Zmeilor pe valea Arpasului Mare.

Asa ca am urcat de-a dreptul in Muchia Tarata pe o fatza inierbata si de acolo am urmat muchia pana in curmatura Iezerului de unde am coborat la cab. Podragu.

Urcarea directa de la cabana Turnul in muchia Tarata:

Muchiile Podragu, Albota si Vanatoarea:

Muchia Gardomanul:

Pe muchia Tarata:

Predeal MTB Trophy - Fun all the way fun !

Dupa Geiger, cursa sezonului, cu greu m-am hotarat sa merg la Predeal unde ma asteptam sa fie o cursa plictisitore pe forestirele din valea Azugii.

Surpriza a fost totala, am participat la cea mai frumoasa cursa a sezonului! Frumoasa prin coborarile rapide pe sigle-trailuri, prin cateva pasaje tehnice, prin vremea impecabila care a facut starea traseului sa fie foarte buna.

Dupa o urcare spre Susai urmeaza o lunga cobarare rapida spre Cioplea si apoi spre tunelul de la Timisul de Sus. Urmeaza cea mai lunga urcare din traseu care culmineaza cu un push-bike de vreo 15-20min. pana in Pietricica (din Piatra Mare). Toata oboseala si frustrarea se transforma in bucuria de a cobora pe poteca marcata spre cab. Susai. Dupa ce intersectam un forestier pe care... rulau bolizii de la raliul Tara Barsei! urmeaza inca un pushbike relativ scurt pana la Susai.
Apoi urmeaza cireasa de pe tort: o coborare inventata de organizatori: printre copaci aproape lipiti unul de altul, peste acele de pin asternute ca o manta pe sol, cu latimea cat amprenta unui cauciuc. Uneori poteca serpuieste la acelasi nivel, alteori sunt ruperi specatculoase de panta, concentrarea este maxima si in acelasi timp imi vine sa scot chiote de bucurie. Se termina parca prea repede aceasta portiune si apoi urmeaza o urcare frumoasa si in intregime ciclabila pe drumul lui Ceausescu pana la Susai.
O noua coborare rapida, clasica si apoi prin padure ne indreptam spre partia Cocosul. Urcam portiunea finala pana sus la telescaun in Clabucet Plecare si apoi coborare rapida la cab. Garbova. De acolo urmam poteca marcata pe care eu nu o cunosteam ce merge pe drum de cota prin padure spre Clabucet: surprinzator de frumoasa si grozav de coborat pe bike. La un moment dat se traverseaza partia de ski si apoi ma indrept spre sosire in plina viteza pe poteca binecunoscuta paralela cu partia de ski. 
Termin mai devreme ca niciodata o cursa de bike in 3h30min tura lunga de 40km si 1600m denivelare pozitiva. Am timp sa socializez cu partenerii de cursa si sa mananc o fasole cu costita pregatita de organizatori.
O clasare excelenta pe locul 11 la categoria mea, dupa multi ciclisti legitimati, crema XC-ului de la noi. Dar peste toate ramane fun-ul maxim de la concurs si descoperirea unor potecute pe care abia astept sa revin, mai ales ca sunt la doar 20km de casa.
La capitolul lectii invatate dupa cursa asta o sa fiu mult mai atent cu supra-antrenamentul in preajma concursurilor, cele doua antrenamente dure de marti si joi au facut ca sambata la concurs sa fiu cam stors de energie, incapabil sa furnizez efortul maxim pe urcari.

Big thumbs up pentru organizare, traseu si marcaj, ne vedem cu sigurantza la anul!

Geiger MTB Challenge - cuptorul cu campioni

De pe homepage-ul concursului:
"Traseele de Semimaraton si Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor, dar nu si pentru participantii la aceasta cursa."


-Vous-etes belge ? Este prima intrebare care imi este adresata inaintea cursei. Muzica lui Jacques Brel imi acompaniaza ultimele pregatiri inaintea marii curse.
Am ajuns ca niciodata cu 45min. inainte de start. Am timp sa imi pierd ochelarii de bicicleta si apoi sa ii recuperez caci cineva ii adusese la masa organizatorilor. Am avut ocazia sa asist la un alt gest frumos in punctul 3 de alimentare unde cineva se plangea ca a pierdut 100lei. Un alt concurent a recunoscut ca i-a gasit si i-a inapoiat pierzatorului. Gasitorul povestea cum apoi toata cursa s-a uitat pe jos doar-doar o mai gasi si alti bani :)) Si avea dilema cum sa-i cheltuiasca. A cistigat o prietenie si o bere in schimb!

Astfel iau startul fericit ca mi-am recuperat noii ochelari, gata de marea cursa.
Primii kilometrii se ruleaza cu masina politiei in fatza, ceea ca nu ii impiedica pe concurenti sa se depasasca si sa se bage in fatza, unii chiar ruland pe trotuar.
Apoi se da startul real intr-o agitatie generala, eu sunt plasat pe la jumatatea masei de ciclisti. Pe urcare depasesc concurenti ca apoi pe coborari sa fiu depasit de cei care coborau ca o bomba, scapati de sub control pe un teren destul de dificil si prafos.
Pe lunga urcare spre Magura sunt blocat in lungul sir de furnici care urca, reusesc sa depasesc multi concurenti, dar in schimb sunt nevoit sa opresc de mai multe ori, de exemplu concurentul din fatza mea a picat din senin de pe bicicleta acolo unde poteca nu prezenta vreo dificultate anume.
Pe Magura si apoi pe coborare spre PA2 merg alaturi de personaje cunoscute ale maratoanelor MTB: Cezar Jipa sau Alex de la Hoinarii, cu care am placerea sa schimb cateva vorbe.
Daca pana in PA2 merg fara probleme, conservandu-mi energia pentru cei 60km ramasi, de acolo cursa mea basculeaza.
Planul initial era sa merg cat mai bine pe urcarea de 1100m denivelare care ne scoate la releu deasupra Paltinisului. Lucrurile aveau sa fie in realitate exact pe dos:
am exagerat cu hidratarea cu fructele si chiar am luat jumatate de powerbar si iata-ma pe urcare cu dureri si in stanga si in dreapta si la spate.
Iar caldura... 35C grade arata termometrul de pe ciclocomputer. De cum temperatura trece de 20C eu am probleme cu efortul sustinut in regim de temperaturi ridicate.
Lungul drum forestier era in plin soare, rar mai prindeam cate o scurta zona la umbra. M-am oprit de vreo 3 ori sa fac baie in paraul de langa drum.

Am mers pe langa bicicleta portiuni apreciabile pentru a mai atenua durerile si a reduce efortul pe acea caldura mare. Si cand ma gandesc ca era un drum forestier pe care l-asi urca la orice ora pe bicicleta...
Pana la urma ajung in postul din varf cu 1h30m inaintea timpului limita. Ma relaxez un pic prematur, zicand ca greul a trecut si ca ma incadrez lejer in baremul de timp de la final de 10h30min.
Coborarea incepe genial cu o poteca presarata de bolovani tehnica dar care mie imi place la nebunie. Toata suferinta de la urcare este stearsa cu buretele! Apoi spre surpriza mea se tot urca, se merge pe diferite muchii, cu suisuri si coborasuri, oricum departe de lunga coborare care parea pe harta.
Aparent peisajul din jur este de vis, mi-ar place sa revin oricand pe acolo sa fotografiez, doar cateva fractiuni de secunda imi permit sa imi ridic privirea de pe trasa si sa percep imprejurarile.
Poteca uneori este foarte rapida, si ma trezesc ca brusc este acoperita de nisip si rotile fug fiecare in ce parte vor. Un adevarat exercitiu de echilibristica.
Cateva ore mai inainte nu departe de acolo dupa urcarea de pe Magura a urmat o poteca care traversa un deal inierbat foarte abrupt printre hodai. In fatza aveam doi concurenti care dispar dupa un viraj. Cand cotesc si eu mai vad doar un ciclist. Celalalt era undeva vreo 20m mai jos se chinuia sa urce iar la poteca.
Ceva mai incolo pe aceeasi poteca la un moment dat pe usoara urcare imi dispare roata din fatza pierduta in vegetatia care acoperea cei 20cm de poteca. Ma trezesc cu genunchiul pe pamant, a fost singura cazatura pe care am luat-o in toata cursa, din fericire fara nici o urmare.
Revenind la lunga coborare de la Paltinis fiecare mica urcare era urmata de o coborare superba care imi dadea aripi. Totul a culminat cu lunga si foarte abrupta portiune de coborare pana la un forestier. Geniala, demna de un concurs adevarat. Am reusit pe aceste portiuni de coborare sa depasesc cativa concurenti.
Totusi ultimii metrii am preferat sa cobor pe langa, panta era f.f. mare iar eu umflasem cauciucurile la 4 atmosfere, ca un gogosar :) Deci pa aderentza pe praful fin care acoperea coborarea.
Spre surprinderea mea urmau alti km de urcare pe forestierul amintit mai inainte si apoi un carry-bike pe o panta unde abia puteam sa urc pe picioare la deal. Noroc ca a fost scurta aceasta portiune.
Apoi ultimul punct de control si viteza maxima la vale pe niste pante inierbate superbe.
Dupa un pod in zona Poplaca urmeaza o bucata de drum in urcare in plin camp si praf starnit de catre masinile care trec pe acolo. Desi este aproape ora 19 soarele este ucigator, injur la greu caldura si praful... Cred ca am baut vreo 5-6 litrii de lichide pe parcursul cursei.
Apoi din nou coboare, placere si viteza nebuna! Cu greu zaresc banderolele albastre agatate in copacii verzi. Depasesc inca cativa concurenti, unii de la proba scurta. Bag viteza maxima pe aici sunt insa bulversat de schimbarile bruste de directie, intram pe tot felul de poteci si potecutze. Trec si cateva zone de noroi, aflate aici la final, primele dupa aproape 100km parcursi.
Trec linia de sosire manat de adrenalina, in 9.48min. Dupa 100km parcursi cu 3300m denivelare pozitiva.

De mult voiam sa ajung la Geiger, cunosteam renumele acestui concurs, insa de fiecare data eram plecat in concediu. Anul acesta s-a intamplat sa ma intorc in tara cu 2 zile inainte de concurs si astfel am reusit sa iau parte la cursa.
Organizarea, nivelul concursului, marcajul(poate la anul panglicile sa aiba o culoare mai vizibila!) au fost pe masura renumelui, sincere felicitari ati stabilit un standard !
Abia astept sa revin la editiile viitoare, cand sper sa fie mai putin cald.

Dolomiti d'Ampezzo

Cateva imagini de acum un an, cand am fost 8 zile in Cortina si am urcat pe Tofane, Cristallo si zona Tre Cime. La ora acestei postari am bagajul gata, cu directia Dolomiti zona Civetta.