Monday, December 12, 2011

Fagarasul: din Scoarta in Scoarta (I)

  Muchia Scoarta este cea mai estica muchie nordica din Fagaras. Si cea mai lunga dintre muchiile nordice. Dar de fapt este inconjurata de o multitudine de muchii si picioare: Piciorul Batran, Muchia Banciu, Muchia dintre Belii, Culmea Babei. Dintre acestea doar Piciorul Batran este strabatut de marcaj turistic. 27/11/2011: Cu masina intram pe valea Sebesului, trecem de Malinis si parcam in dreptul unei case, de unde pe dreapta se face un drum forestier si se zareste un punct albastru. Dar nu continuam pe drum decat 100m, apoi o luam de-a dreptul pe muchie, intram in padure si urmam marcajele forestiere dunga rosie. Poteca marcata, cum aveam sa constatam la intoarcere, continua inca vreo cativa kilometrii in lateral pe forestier, ca apoi sa urce foarte abrupt. Am facut cea mai buna alegere, am inaintat rapid printr-o padure superba, impodobita cu chiciura. Copacii erau suficient de rari si padurea curata, probabil este cel mai potrivit loc de ski prin padure cand zapada este suficienta, trebuie sa fie senzational ! Dupa vreo ora si jumatate de urcat voiniceste dam in drumul forestier care urca pe muchie, si de marcajul punct ablastru. Aveam sa urmam drumul si marcajul pentru tot restul excursiei din ziua respectiva. Dupa multi kilometrii de padure si peste 1000m denivelare pozitiva ajungam in zona de jnepeni si apoi iesim in zona alpina a Scoartei care este sub forma unui acoperis lung de cativa kilometrii. In unele zone muchia devine platou fiind foarte larga. Inaltimea medie este putin peste 1900m. Apoi urmeaza o coborare de peste 100m denivelare pana in Curmatura Tiganului de unde urmeaza o urcare abrupta pana in varful Berevoescu la 2300m. Noi ne-am oprit in zona de platou a Scoartei caci ziua este scurta si pana in creasta mai era peste o ora de urcat. In plus vantul era foarte foarte puternic si din cauza frigului cred ca temperatura resimtita de corpurile noastre era pe la -10 Celsius. A fost pentru prima data cand mi-a inghetat aparatul foto la gat, desi bateria era aproape plina s-a golit instantaneu. Asa am ratat culorile fantastice ale apusului peste Piatra Craiului. Am avut si de aceasta data mare de nori, panorama este superba de pe Scoarta. Pe undeva prin zona alpina crestei am descoperit si niste transee, marturii ramase ale tristelor razboaie din trecut... In zona de platou a muchiei am mai desoperit un nou refugiu, geaman cu cele din Trasnita si Langa. Doar ca nu arata complet finisat, era mizerie inauntru comparandul cu celelalte doua. De fapt sub Berevoescu, pe la 2200m, tot pe muchia Scoarta se afla un al doilea refugiu !!! geaman cu celelalte 3. Aveam sa revin pe Scoarta la o saptamana dupa aceasta vizita si sa revad aceste refugii, dar de acea data lucrurile au luat o alta turnura...


Noul refugiu din zona vf. Scoarta:
In fundal drapta vf. Trasnita si Cataveiul, in planul din mijloc muchia Hermeneasa:
Contiunarea crestei pana in varful Berevoescu:

1 comment:

Dumitrel Marius said...

O bijuterie. Trebuie sa ma inveti sa fac poze :)