Wednesday, December 21, 2011

O plimbare in muntii Neamtului

Muntii Neamtului sunt extensia nordica a muntilor Baiului. Sunt situati intre valea Azugii si cea a Doftanei. Accesul este facil din orasul Azuga: ajungem cu masina pana in dreptul instalatiilor de ski de unde intram pe lungul drum forestier care urca pe valea Azugii ca apoi sa coboare pana in Sacele.

 Tura noastra incepe la 10km dupa intrarea pe drumul forestier, in dreptul unei mari vile construita pentru Ceausescu. Spre dreapta porneste o vale strabatuta de drum forestier. Noi mergem pe acest drum doar cat sa ocolim vila si intram pe un alt drum larg ce trece prin spatele vilei si apoi urca printr-o pepiniera de brazi. Dupa 15min de urcat intram in padure unde drumul se transforma intr-o poteca clara, uneori cu aspect de drum larg de caruta. Urcarea prin padure este agreabila si in mai putin de o ora iesim din zona cu padure si ajungem la golul alpin. Este recomandat sa ajungem aici intr-o zi cu vreme buna caci panorama este superba: Piatra Mare, Postavarul, Piatra Craiului, Bucegiul si muntii Baiului - toate se desfasoara in fata noastra!

 Ajunsi la golul alpin urcam pe langa o stana si apoi tinem culmea larga care urca sustinut spre varful Neamtul. Daca vrem sa facem doar o tura scurta de 2-3 ore ne putem opri in zona stanei unde panorama ni se infatiseaza in toata splendoarea ei. Suntem la 1500m altitudine. Pentru coborare urmam acelasi drum ca la urcare.
 De la stana urcarea catre varful Neamtului ne va mai lua inca 1-2 ore. Exista multe, poteci facute de oi, care urca in serpentine, urmand piciorul de munte. Odata ajunsi sus vom fi rasplatiti cu panorama vasta catre est: valea Doftanei, muntii Grohotis, muntii Ciucas etc...
 Noi am prins un apus superb in urma cu o luna: culorile cerului au fost fantastice peste Ciucas iar apusul peste muntii Bucegi a luat toate culorile de la portocaliu la rosu aprins.
 In varful Neamtului(1923m) intalnim poteca marcata care strabate creasta muntilor Neamtului. Mergem spre nord spre varful Turcu unde ajungem intr-o ora admirand panorama care ni se infatisaza pe parcurs.
 Dupa varful Turcu poteca paraseste muchia si incepe sa coboare pe partea vestica a muntelui spre lacul Rosu. Acesta este un lac micut ascuns in mijlocul padurii. De acolo urmand poteca prin padure ajungem in drumul forestier de pe valea Azugii. Coboram vreo 2km pe drum pentru a ne intoarce la punctul de plecare.
 Aceasta postare este dedicata cititoarelor siteului Diva Hair.(Vremea)

Tuesday, December 20, 2011

Fagaras a la Draculea: Culmea Babei - Berevoescu Mare - Scoarta

Draculea - inspirat nume pentru cele doua fire de apa care pleaca de sub vf. Scoarta si se termina undeva in neant.

 Daca am fi stiu de nume poate ne-am mai fi gandit inainte sa o luam la vale in necunoscut... Iata o tura inedita de pe 4 Decembrie, probabil ultima de pe anul acesta dintr-o lunga serie de iesiri in Fagaras: traditionalele iesiri de ski la Balea in primavara, urcarea pe Negoiu dinspre Piscul Negru si apoi lungul sir de muchii nordice pe care le-am facut anul acesta: Tarata, Albota, Zanoaga, Dragusul, Trasnita, Hermeneasa, Scoarta, Babei. Deci s-au strans 8 din cele peste douazeci de muchii nordice. Culmea Babei este dintre acestea toate cea mai salbatica si mai putin umblata. Avea sa fie a doua cea mai aventuroasa tura din anul acesta dupa cea din Zanoaga. Si sigur nu e o coincidenta am fost cu Claudiu in ambele ture...
Desi ziua este mult mai scurta ca vara, vremea stabila si insorita si zapada aproape de zero m-au determinat sa fac aceasta serie de muchii acuma in prag de iarna. Vara de foarte multe ori ploaia, ceata, furtuna mi-au zadarnicit planurile.

 Am parcat masina la manastirea Berivoi pana la care este drum asfaltat impecabil din Recea. De acolo pornim pe vale si dupa un kilometru si ceva o luam la dreapta direct in sus pentru a prinde muchia. Suntem pe banda rosie forestiera, pe urmele unei posibile poteci de animale. Nu urcam prea mult si dam de o poiana mare cu un loc special amenajat pentru a hrani animalele si copaci in jur de unde sa vanezi... Dupa semne nu mai era de nult timp folosit acest loc... La 5 min. dam de un drum forestier napadit de vegetatie care urca foarte abrupt pana in muchie. Acolo pe muchie este un tablou de copaci uscati cazuti sau in picioare care acopereau orice posibil drum care existase pe acolo. Reusim sa ne strecuram printre obstacole si incercam sa tinem matematic muchia. Nu se poate spune ca este poteca, dar nici ca nu este. Gasim o poteca slab conturata pe care o urmam. Este mult mai cald dacat acum o saptamana cand am murit de frig pe Scoarta. Acuma urc in tricou ! Pe culmea Babei se traversa candva in Fagarasul inspre Muntenia, iar apoi, mai tarziu, in anii 50 partizanii o foloseau la randul lor pentru a trece dincolo de Carpati. Muchia este foarte lunga, si mai important, pe portiuni lungi este relativ orizontala, pe la 1600m altitudine, unde padurea este destul de deasa... Mergem cat de rapid putem inainta, facem pauze putine si scurte, avem o zi lunga in plan ! Ne ia totusi 4 ore sa ajungem pe varful Turtanul Babei la vreo 1660m, care e pe la jumatea muchiei si de unde se coboara pronuntat intr-o poienita pentru a continua apoi urcarea. Mai facem o ora si ceva si ajungem la jnepeni si de acolo golul alpin e la 2 pasi. Se afla o fosta stana acolo si se ghicea presupun un drum destul de clar si usor care urca din fundul vaii Dejanilor. Deci aparent locul este accesibil. Mai urcam vreo ora pana in creasta principala a Fagarasilor, pe un varf pietros la 2225m. Vremea este cam urata, total diferita de turele din w.e. trecute, este un pic de vant si multa ceatza, cerul este amenintator. Asa cum am calculat ne incadram in orar si ajungem in vreo 30min. pe varful Berevoescu Mare si apoi incepem sa coboram pe Muchia Scoarta. La 10min. sun varf se afla noul refugiu de pe Berevoescu (mai este unul, mult mai cunoscut si mai departe la sud de varf). Este al 4-lea refugiu de tip igluu de care am dat in ultimele 3 ture. Acolo gasim si o foaie cu explicatia aparitiei acestor refugii: o finantare europeana pentru a incuraja turismul in partea nordica a Fagarasului(vezi ultima poza). Refugiul este in stare foarte buna, iar inauntru este destul de curat desi mai sunt ceva materiale, spre deosebire de fratele sau mai de jos, unde inauntru este haos. Incepe sa se intunece, este ora 17h, si se face noapte. Desi suntem la doi pasi de Crai, abia il zarim printre nori si ceatza, nu poate fi vorba de poze de data asta. Mergem rapid desi GPS-ul ne spune ce sunt vreo 5km pana la refugiul de pe Scoarta. Coboram apropape 500m pana in saua Tiganului de unde avem de urcat la greu pana pe Scoarta. Este noapte si suntem cam obositi, abia mai tragem la deal. Langa ref. Scoarta este un indicator si eu eram convins ca e pe acolo in jos. Inaintea noastra se vad incedii, unele sunt jos in campie dar unul pare foarte aproape, sub muchie, desi poate ma insel... Focul era insotit de fum gros, probabil ca daca coboram pe drumul de acum o saptamana am fi intrat in fum, eu tocmai aflasem ca in urma cu vreo 2-3 zile fusese un incendiu pe Bucsoiul. Iar peste 4 zile eram iara langa un incendiu, de data asta in Monte Baldo, Italia. Este noapte si un pic de zapada pe versant cat sa acopere orice urma de posibil marcaj. Pe indicator nu este nici o tabla spre traseul marcat de pe Piciorul Batran. Traseul a fost marcat in 2009 de catre cercetasi. Foarte prost dupa cum aveam sa vedem in teren... Ma uit pe GPS si vad clar ca acolo este o muchie la vale. Pe harta din dotare sunt doar doua muchii care coboara, iar prima este clar undeva in spate, deci suntem pe a doua. Pornim deci la vale grabiti sa ajungem cat ma repede la masina, eu trebuia sa ajung cat mai repede in Brasov. Suntem din nou ca intr-un episod cu Bear Grylls care este parasutat pe un varf de munte si apoi isi croieste drum la vale... Poate ar trebui sa tin candva un workshop de ratacire si supravietuire in Carpati :))) Piciorul este foarte abrupt, urmam un firicel de poteca si apoi ne pierdem in padurea deasa, virgina in care am ajuns. Punem GPS-ul pe confluenta a doua rauri si mergem cum putem la vale sau in traversare. Ajungem pe langa apa, sunt zone abrupte si cu un pic de stanca, greu de trecut, ne temem sa nu dam de obstacole ca pe Zanoaga, dar GPS-ul nu ne arata ca ar fi pereti. Surpriza este la confluenta cand in loc de o apa mare si eventual drum dam de un alt firicel de apa, si impreuna se unesc pentru a continua intr-un defileu ingust, plin de vegetatie si de portiuni inghetate. Suntem intr-o fundatura, fara vreo posibilitate de inaintare... Masina este la 4km in linie dreapta, din care mai mult de jumate sunt drum forestier in exploatare... Abia acasa aveam sa aflam ca am luat-o pe un picior care nu il aveam pe harta iar cele doua fire erau paraul Draculea. Cum era clar ca muchia cu marcajul este cea din stanga iar noi eram pe fundul vaii, am luat-o in sus de-a dreptul printr-o zona de vegetatie foarte deasa. Cu ochii pe GPS am urcat spre muchie in patru labe sau cum ne-a permis vegetatia si panta si in 30 de minute am dat in marcaj, ascuns undeva pe o piatra printre frunze, l-am gasit din noroc pur. Altfel n-ai fi zis ca prin aceste locuri trece o poteca. O urmam cu greu la vale face niste intorsaturi neasteptate, mercajul e rar, e plin de frunze pe jos, ne e frica sa nu pierdem din nou poteca. In cele din urma dam de forestierul de pe valea Berivoiului la vreo 3 km de masina. Este gheata lucie pe portiuni lungi, facem acobatii sa o ocolim ! La 11pm ajungem in sfarsit la masina dupa aproape 14 ore de mers ! Cu vreo trei ore intarziere fata de planificare ajung si eu acasa, la 1 noaptea. Facut bagaje, o ora de somn si gata de o noua aventura... A fost o tura in care am parcurs peste 30km, majoritatea lor "am mistretit" printr-un haos de copaci. S-au strans 2400m denivelare pozitiva!

Cam asa a fost toata culmea:
Aici am ajuns la jnepenis:
Vf si platoul Scoarta, muchia lui Bogdan:
Culmea Babei impadurita:
Continuare pana in creasta:
Iezerul la apus:
Refugiul si varful Berevoescu (stanga)

Thursday, December 15, 2011

Lago di Garda, Monte Baldo

Iata-ma din nou pe malul lacului Garda, dupa un an si cateva luni: in 2010 dupa un sejur la Cortina d'Ampezzo am ajuns 2 zile si pe malul lacului Garda. Atunci am fost sa ne cataram un pic la Arco si sa vizitam cateva localitati de pe malul lacului. Asa am descoperit Malcesine un sat superb cu strazi inguste si in panta frumos aranjate si cu un castel ce domina imprejurimile. Acum o spatamana m-am intors in Malcesine dupa un drum de 2 ore cu busul din Verona. Vremea era superba si tinta excursiei in vedere: Monte Baldo. Cum telefericul era in revizie singura posibilitate era de a urca pe jos de la cei 50m altitudine pana la 1800m in creasta unde este statia superioara a cabinei. De acolo creasta ajunge la peste 2200m avand o multitudine de varfuri in jurul acestei altitudini. Este o tura destul de lunga care pentru orarul de iarna nu este fezabila, asa ca m-am multumit sa ajung la statia superioara a cabinei, de unde am mers pe o muchie domoala(mai mult suflat de vand) si apoi am coborand facand o bucla si revenind in traseul de urcare. Neavand nici o harta iar la oficiul de turism era inchis, am urmarit indicatoarele si marcajele turistice pe care le-am intalnit sporadic in teren. Urcarea a parut desprinsa dintr-un peisaj mediteraneean: poteca care urca printre maslini, falezele de calcar care se ridica din lac, plantele care te inteapa la fiecare pas, un climat bland si foarte placut, cu soarele care te mangaie in prag de iarna, cu satele cocotate pe varfuri de stanci... Simteam ca m-am intors acasa pe Coasta de Azur, intr-una din sutele de ture pe care le-am facut plecand de pe malul Mediteranei si urcand varfurile care uneori depasesc 3000m inaltime. Sus pe Monte Baldo vederea 360 de grade este foarte spectaculoasa: lacul Garda, munti de jur imprejur, varfuri de peste 3000m acoperite cu zapada. Aproape, in vizor, este si perla Dolomitilor: Brenta. De mentionat ar fi si intalnirea surprinzatoare cu cateva capre negre, foarte jos, cam pe la 1000m altitudine, intr-o padure care este rezervatie faunistica si unde e voie sa mergi doar pe poteca turistica. Per total a iesit o tura superba, cam pe fuga din cauza zilei-lumina care este foarte scurta in aceasta perioada, intr-un loc care in orice alt sezon al anului este full de turisti, acum abia am zarit vreo 5 persoane.

Wednesday, December 14, 2011

Fagarasul: din Scoarta in Scoarta (II)

Mai jos sunt cateva poze de la apusul de pe Scoarta, atatea cate am reusit sa fac inainte ca aparatul sa inghete din cauza frigului si a vantului teribil. Dupa ce l-am tinut la caldura sub haine, aparatul si-a revenit in vreo 15min si am prins ultimele momente ale apusului. A doua zi dimineata aveam sa asist la un rasarit superb peste aceleasi locuri, de data asta fiind in avion. :D