Draculea - inspirat nume pentru cele doua fire de apa care pleaca de sub vf. Scoarta si se termina undeva in neant.
Daca am fi stiu de nume poate ne-am mai fi gandit inainte sa o luam la vale in necunoscut... Iata o tura inedita de pe 4 Decembrie, probabil ultima de pe anul acesta dintr-o lunga serie de iesiri in Fagaras: traditionalele iesiri de ski la Balea in primavara, urcarea pe Negoiu dinspre Piscul Negru si apoi lungul sir de muchii nordice pe care le-am facut anul acesta: Tarata, Albota, Zanoaga, Dragusul, Trasnita, Hermeneasa, Scoarta, Babei. Deci s-au strans 8 din cele peste douazeci de muchii nordice. Culmea Babei este dintre acestea toate cea mai salbatica si mai putin umblata. Avea sa fie a doua cea mai aventuroasa tura din anul acesta dupa cea din Zanoaga. Si sigur nu e o coincidenta am fost cu Claudiu in ambele ture...
Desi ziua este mult mai scurta ca vara, vremea stabila si insorita si zapada aproape de zero m-au determinat sa fac aceasta serie de muchii acuma in prag de iarna. Vara de foarte multe ori ploaia, ceata, furtuna mi-au zadarnicit planurile.
Am parcat masina la manastirea Berivoi pana la care este drum asfaltat impecabil din Recea. De acolo pornim pe vale si dupa un kilometru si ceva o luam la dreapta direct in sus pentru a prinde muchia. Suntem pe banda rosie forestiera, pe urmele unei posibile poteci de animale. Nu urcam prea mult si dam de o poiana mare cu un loc special amenajat pentru a hrani animalele si copaci in jur de unde sa vanezi... Dupa semne nu mai era de nult timp folosit acest loc... La 5 min. dam de un drum forestier napadit de vegetatie care urca foarte abrupt pana in muchie. Acolo pe muchie este un tablou de copaci uscati cazuti sau in picioare care acopereau orice posibil drum care existase pe acolo. Reusim sa ne strecuram printre obstacole si incercam sa tinem matematic muchia. Nu se poate spune ca este poteca, dar nici ca nu este. Gasim o poteca slab conturata pe care o urmam. Este mult mai cald dacat acum o saptamana cand am murit de frig pe Scoarta. Acuma urc in tricou ! Pe culmea Babei se traversa candva in Fagarasul inspre Muntenia, iar apoi, mai tarziu, in anii 50 partizanii o foloseau la randul lor pentru a trece dincolo de Carpati. Muchia este foarte lunga, si mai important, pe portiuni lungi este relativ orizontala, pe la 1600m altitudine, unde padurea este destul de deasa... Mergem cat de rapid putem inainta, facem pauze putine si scurte, avem o zi lunga in plan ! Ne ia totusi 4 ore sa ajungem pe varful Turtanul Babei la vreo 1660m, care e pe la jumatea muchiei si de unde se coboara pronuntat intr-o poienita pentru a continua apoi urcarea. Mai facem o ora si ceva si ajungem la jnepeni si de acolo golul alpin e la 2 pasi. Se afla o fosta stana acolo si se ghicea presupun un drum destul de clar si usor care urca din fundul vaii Dejanilor. Deci aparent locul este accesibil. Mai urcam vreo ora pana in creasta principala a Fagarasilor, pe un varf pietros la 2225m. Vremea este cam urata, total diferita de turele din w.e. trecute, este un pic de vant si multa ceatza, cerul este amenintator. Asa cum am calculat ne incadram in orar si ajungem in vreo 30min. pe varful Berevoescu Mare si apoi incepem sa coboram pe Muchia Scoarta. La 10min. sun varf se afla noul refugiu de pe Berevoescu (mai este unul, mult mai cunoscut si mai departe la sud de varf). Este al 4-lea refugiu de tip igluu de care am dat in ultimele 3 ture. Acolo gasim si o foaie cu explicatia aparitiei acestor refugii: o finantare europeana pentru a incuraja turismul in partea nordica a Fagarasului(vezi ultima poza). Refugiul este in stare foarte buna, iar inauntru este destul de curat desi mai sunt ceva materiale, spre deosebire de fratele sau mai de jos, unde inauntru este haos. Incepe sa se intunece, este ora 17h, si se face noapte. Desi suntem la doi pasi de Crai, abia il zarim printre nori si ceatza, nu poate fi vorba de poze de data asta. Mergem rapid desi GPS-ul ne spune ce sunt vreo 5km pana la refugiul de pe Scoarta. Coboram apropape 500m pana in saua Tiganului de unde avem de urcat la greu pana pe Scoarta. Este noapte si suntem cam obositi, abia mai tragem la deal. Langa ref. Scoarta este un indicator si eu eram convins ca e pe acolo in jos. Inaintea noastra se vad incedii, unele sunt jos in campie dar unul pare foarte aproape, sub muchie, desi poate ma insel... Focul era insotit de fum gros, probabil ca daca coboram pe drumul de acum o saptamana am fi intrat in fum, eu tocmai aflasem ca in urma cu vreo 2-3 zile fusese un incendiu pe Bucsoiul. Iar peste 4 zile eram iara langa un incendiu, de data asta in Monte Baldo, Italia. Este noapte si un pic de zapada pe versant cat sa acopere orice urma de posibil marcaj. Pe indicator nu este nici o tabla spre traseul marcat de pe Piciorul Batran. Traseul a fost marcat in 2009 de catre cercetasi. Foarte prost dupa cum aveam sa vedem in teren... Ma uit pe GPS si vad clar ca acolo este o muchie la vale. Pe harta din dotare sunt doar doua muchii care coboara, iar prima este clar undeva in spate, deci suntem pe a doua. Pornim deci la vale grabiti sa ajungem cat ma repede la masina, eu trebuia sa ajung cat mai repede in Brasov. Suntem din nou ca intr-un episod cu Bear Grylls care este parasutat pe un varf de munte si apoi isi croieste drum la vale... Poate ar trebui sa tin candva un workshop de ratacire si supravietuire in Carpati :))) Piciorul este foarte abrupt, urmam un firicel de poteca si apoi ne pierdem in padurea deasa, virgina in care am ajuns. Punem GPS-ul pe confluenta a doua rauri si mergem cum putem la vale sau in traversare. Ajungem pe langa apa, sunt zone abrupte si cu un pic de stanca, greu de trecut, ne temem sa nu dam de obstacole ca pe Zanoaga, dar GPS-ul nu ne arata ca ar fi pereti. Surpriza este la confluenta cand in loc de o apa mare si eventual drum dam de un alt firicel de apa, si impreuna se unesc pentru a continua intr-un defileu ingust, plin de vegetatie si de portiuni inghetate. Suntem intr-o fundatura, fara vreo posibilitate de inaintare... Masina este la 4km in linie dreapta, din care mai mult de jumate sunt drum forestier in exploatare... Abia acasa aveam sa aflam ca am luat-o pe un picior care nu il aveam pe harta iar cele doua fire erau paraul Draculea. Cum era clar ca muchia cu marcajul este cea din stanga iar noi eram pe fundul vaii, am luat-o in sus de-a dreptul printr-o zona de vegetatie foarte deasa. Cu ochii pe GPS am urcat spre muchie in patru labe sau cum ne-a permis vegetatia si panta si in 30 de minute am dat in marcaj, ascuns undeva pe o piatra printre frunze, l-am gasit din noroc pur. Altfel n-ai fi zis ca prin aceste locuri trece o poteca. O urmam cu greu la vale face niste intorsaturi neasteptate, mercajul e rar, e plin de frunze pe jos, ne e frica sa nu pierdem din nou poteca. In cele din urma dam de forestierul de pe valea Berivoiului la vreo 3 km de masina. Este gheata lucie pe portiuni lungi, facem acobatii sa o ocolim ! La 11pm ajungem in sfarsit la masina dupa aproape 14 ore de mers ! Cu vreo trei ore intarziere fata de planificare ajung si eu acasa, la 1 noaptea. Facut bagaje, o ora de somn si gata de o noua aventura... A fost o tura in care am parcurs peste 30km, majoritatea lor "am mistretit" printr-un haos de copaci. S-au strans 2400m denivelare pozitiva!
Daca am fi stiu de nume poate ne-am mai fi gandit inainte sa o luam la vale in necunoscut... Iata o tura inedita de pe 4 Decembrie, probabil ultima de pe anul acesta dintr-o lunga serie de iesiri in Fagaras: traditionalele iesiri de ski la Balea in primavara, urcarea pe Negoiu dinspre Piscul Negru si apoi lungul sir de muchii nordice pe care le-am facut anul acesta: Tarata, Albota, Zanoaga, Dragusul, Trasnita, Hermeneasa, Scoarta, Babei. Deci s-au strans 8 din cele peste douazeci de muchii nordice. Culmea Babei este dintre acestea toate cea mai salbatica si mai putin umblata. Avea sa fie a doua cea mai aventuroasa tura din anul acesta dupa cea din Zanoaga. Si sigur nu e o coincidenta am fost cu Claudiu in ambele ture...
Desi ziua este mult mai scurta ca vara, vremea stabila si insorita si zapada aproape de zero m-au determinat sa fac aceasta serie de muchii acuma in prag de iarna. Vara de foarte multe ori ploaia, ceata, furtuna mi-au zadarnicit planurile.
Am parcat masina la manastirea Berivoi pana la care este drum asfaltat impecabil din Recea. De acolo pornim pe vale si dupa un kilometru si ceva o luam la dreapta direct in sus pentru a prinde muchia. Suntem pe banda rosie forestiera, pe urmele unei posibile poteci de animale. Nu urcam prea mult si dam de o poiana mare cu un loc special amenajat pentru a hrani animalele si copaci in jur de unde sa vanezi... Dupa semne nu mai era de nult timp folosit acest loc... La 5 min. dam de un drum forestier napadit de vegetatie care urca foarte abrupt pana in muchie. Acolo pe muchie este un tablou de copaci uscati cazuti sau in picioare care acopereau orice posibil drum care existase pe acolo. Reusim sa ne strecuram printre obstacole si incercam sa tinem matematic muchia. Nu se poate spune ca este poteca, dar nici ca nu este. Gasim o poteca slab conturata pe care o urmam. Este mult mai cald dacat acum o saptamana cand am murit de frig pe Scoarta. Acuma urc in tricou ! Pe culmea Babei se traversa candva in Fagarasul inspre Muntenia, iar apoi, mai tarziu, in anii 50 partizanii o foloseau la randul lor pentru a trece dincolo de Carpati. Muchia este foarte lunga, si mai important, pe portiuni lungi este relativ orizontala, pe la 1600m altitudine, unde padurea este destul de deasa... Mergem cat de rapid putem inainta, facem pauze putine si scurte, avem o zi lunga in plan ! Ne ia totusi 4 ore sa ajungem pe varful Turtanul Babei la vreo 1660m, care e pe la jumatea muchiei si de unde se coboara pronuntat intr-o poienita pentru a continua apoi urcarea. Mai facem o ora si ceva si ajungem la jnepeni si de acolo golul alpin e la 2 pasi. Se afla o fosta stana acolo si se ghicea presupun un drum destul de clar si usor care urca din fundul vaii Dejanilor. Deci aparent locul este accesibil. Mai urcam vreo ora pana in creasta principala a Fagarasilor, pe un varf pietros la 2225m. Vremea este cam urata, total diferita de turele din w.e. trecute, este un pic de vant si multa ceatza, cerul este amenintator. Asa cum am calculat ne incadram in orar si ajungem in vreo 30min. pe varful Berevoescu Mare si apoi incepem sa coboram pe Muchia Scoarta. La 10min. sun varf se afla noul refugiu de pe Berevoescu (mai este unul, mult mai cunoscut si mai departe la sud de varf). Este al 4-lea refugiu de tip igluu de care am dat in ultimele 3 ture. Acolo gasim si o foaie cu explicatia aparitiei acestor refugii: o finantare europeana pentru a incuraja turismul in partea nordica a Fagarasului(vezi ultima poza). Refugiul este in stare foarte buna, iar inauntru este destul de curat desi mai sunt ceva materiale, spre deosebire de fratele sau mai de jos, unde inauntru este haos. Incepe sa se intunece, este ora 17h, si se face noapte. Desi suntem la doi pasi de Crai, abia il zarim printre nori si ceatza, nu poate fi vorba de poze de data asta. Mergem rapid desi GPS-ul ne spune ce sunt vreo 5km pana la refugiul de pe Scoarta. Coboram apropape 500m pana in saua Tiganului de unde avem de urcat la greu pana pe Scoarta. Este noapte si suntem cam obositi, abia mai tragem la deal. Langa ref. Scoarta este un indicator si eu eram convins ca e pe acolo in jos. Inaintea noastra se vad incedii, unele sunt jos in campie dar unul pare foarte aproape, sub muchie, desi poate ma insel... Focul era insotit de fum gros, probabil ca daca coboram pe drumul de acum o saptamana am fi intrat in fum, eu tocmai aflasem ca in urma cu vreo 2-3 zile fusese un incendiu pe Bucsoiul. Iar peste 4 zile eram iara langa un incendiu, de data asta in Monte Baldo, Italia. Este noapte si un pic de zapada pe versant cat sa acopere orice urma de posibil marcaj. Pe indicator nu este nici o tabla spre traseul marcat de pe Piciorul Batran. Traseul a fost marcat in 2009 de catre cercetasi. Foarte prost dupa cum aveam sa vedem in teren... Ma uit pe GPS si vad clar ca acolo este o muchie la vale. Pe harta din dotare sunt doar doua muchii care coboara, iar prima este clar undeva in spate, deci suntem pe a doua. Pornim deci la vale grabiti sa ajungem cat ma repede la masina, eu trebuia sa ajung cat mai repede in Brasov. Suntem din nou ca intr-un episod cu Bear Grylls care este parasutat pe un varf de munte si apoi isi croieste drum la vale... Poate ar trebui sa tin candva un workshop de ratacire si supravietuire in Carpati :))) Piciorul este foarte abrupt, urmam un firicel de poteca si apoi ne pierdem in padurea deasa, virgina in care am ajuns. Punem GPS-ul pe confluenta a doua rauri si mergem cum putem la vale sau in traversare. Ajungem pe langa apa, sunt zone abrupte si cu un pic de stanca, greu de trecut, ne temem sa nu dam de obstacole ca pe Zanoaga, dar GPS-ul nu ne arata ca ar fi pereti. Surpriza este la confluenta cand in loc de o apa mare si eventual drum dam de un alt firicel de apa, si impreuna se unesc pentru a continua intr-un defileu ingust, plin de vegetatie si de portiuni inghetate. Suntem intr-o fundatura, fara vreo posibilitate de inaintare... Masina este la 4km in linie dreapta, din care mai mult de jumate sunt drum forestier in exploatare... Abia acasa aveam sa aflam ca am luat-o pe un picior care nu il aveam pe harta iar cele doua fire erau paraul Draculea. Cum era clar ca muchia cu marcajul este cea din stanga iar noi eram pe fundul vaii, am luat-o in sus de-a dreptul printr-o zona de vegetatie foarte deasa. Cu ochii pe GPS am urcat spre muchie in patru labe sau cum ne-a permis vegetatia si panta si in 30 de minute am dat in marcaj, ascuns undeva pe o piatra printre frunze, l-am gasit din noroc pur. Altfel n-ai fi zis ca prin aceste locuri trece o poteca. O urmam cu greu la vale face niste intorsaturi neasteptate, mercajul e rar, e plin de frunze pe jos, ne e frica sa nu pierdem din nou poteca. In cele din urma dam de forestierul de pe valea Berivoiului la vreo 3 km de masina. Este gheata lucie pe portiuni lungi, facem acobatii sa o ocolim ! La 11pm ajungem in sfarsit la masina dupa aproape 14 ore de mers ! Cu vreo trei ore intarziere fata de planificare ajung si eu acasa, la 1 noaptea. Facut bagaje, o ora de somn si gata de o noua aventura... A fost o tura in care am parcurs peste 30km, majoritatea lor "am mistretit" printr-un haos de copaci. S-au strans 2400m denivelare pozitiva!
Cam asa a fost toata culmea:
Aici am ajuns la jnepenis:
Vf si platoul Scoarta, muchia lui Bogdan:
Culmea Babei impadurita:
Continuare pana in creasta:
Iezerul la apus:
Refugiul si varful Berevoescu (stanga)
No comments:
Post a Comment