valea Alba

Pe vremea cand stateam in Bucuresti si mergeam saptamanal in ture cu Floarea de Colt cel putin de trei ori pe an ajungeam pe valea Alba, in Bucegi. Timpul a trecut, nici nu mai stiu de cati ani nu mai fusesem pe acolo, dar lunea trecuta am socotit ca a venit timpul pentru un ski pe valea Alba. Dupa ce am orbecait putin pe partea finala a potecii si am ajuns mai jos, deasupra vaii pe niste pereti si am descoperit o curce pe care nu mi-o aminteam am decis ca poiana cu Verdeatza este mai sus si pe o panta inierbata inclinata am ajuns, in urcare in poteca de intrare in vale. Pana la Verdeatza nu era pic de zapada, dar valea parea foarte bine acoperita. Ploaia din dimineatza respectiva a inmuiat zapada astfel ca la suprafata era un strat de cel putin 10 cm de "supa". Eu fiind satul pana peste cap de caratul placii in spate am hotarat ca sa fac tura in plastici si cu snow blades in spate. Si avand tot timpul in minte graficul lui Bubulu, placerea la coborare este invers proportionala cu placerea la urcare. De data asta hotarasem sa imi placa urcarea. Vali pe skiurile de tura se chinuia din greu cu zapada foarte uda care aluncea cand incerca sa urce. Eu in plastici, coltari si pioleti ma descurcam mult mai bine, am urcat valea in mai putin de trei ore, cu pauze mai mult decat generoase. La coborare lucrurile aveau sa stea exact invers, eu m-am chinuit mult cu blades-urile pe zapada uda, in care uneori ma afundam si 20 de cm. Plus ca am reusit sa imi uit betzele de ski acasa, deci eram ca pe patine... In partea de sus a vaii am coborat patetic, (cu placa ar fi fost o incantare) dar in partea de jos a vaii am inlantuit virajele si a fost foarte fun. Singurul lucrul mai neplacut a fost ca s-a rupt o bucata din plasticii mei, chiar ma gandeam ca au vreo 12 ani, cel putin.

Bike in Crai

A venit si randul primei ture mai serioase de bike in Crai, cu ocazia Pastelui. Pe unde acuma doua saptamani era multa zapada, gheatza si foarte acrobatic de trecut, acuma era un drum forestier uscat, cu foarte mici urme de zapada. Am urcat de la Gura Raului, prin Chei pana la Table si apoi am inceput sa cobor spre Brusturet. La Pod am renuntat sa mai cobor din cauza noroiului previzibil, prin cheile Brusturetului si m-am indreptat spre Sirnea, in curmatura Groapele. Cum totul mersese prea bine si rapid pana atunci am decis sa iau pe muchie drumul spre la Table de unde urma sa cobor prin Pestera si Magura inapoi la Gura Raului. Pe marcaj scria o ora pana la Table. Mai fusesem o data in sens opus pe acolo si stiam ca drumul e foarte putin umblat, denivelat si greu de dibuit. Dupa vreo 20 min de carat viguros bikeul in spate cand sa o iau la vale am dat peste zapada pana la genunchi. Asa ca a urmat carat la vale, in pantaloni scurti prin zapada mare, pana la un alt indicator unde scria tot o ora pana la Table !!! Drumul se cam pierde prin balarii, orbecai putin, apoi ma orientez si ies la stana din Coja. Ii dau la vale rapid ca se apropie noaptea, cobor pante abrupte, care pana atunci nu imi iesau pe bike, alunec prin Pestera pe pietris abrupt si ma accidentez usor, accelerez si mai tare, inclusiv la deal, ajung f. rapid in Magura, unde gasesc canalul si poteca care ma scot la Botorog prin padure, pornind de langa pensiunea de la tanti Adriana. In 5 ore bucla este buclata, sunt din nou la masina.



Dezastrul de la Table, la fel ca anul trecut, sau chiar mai rau, si cu natura care renaste, era plin de branduse.

Balea, pe Doamnei

Dupa ce sambata am facut o plimbare neasteptata la Bucuresti, iata ca duminica a venit randul Fagarasului pe anul acesta, o traditionala zi de freeride la Balea.
Vremea a fost foarte calda si insorita, cu vant puternic doar dimieatza, apoi conditii perfecte de stat la plaja. Noi insa ne-am incapatanat sa urcam in saua Doamnei de unde am dat o prima coborare pe valea Doamnei. Am urcat inapoi pe foci, respectiv rachete eu, si am coborat la Paltinul pentru a lua pranzul. Apoi, dupamiaza am urcat din nou in saua Doamnei pentru o coborare completa cu sosirea la Balea Cascada. Zapada s-a intrerupt la un moment dat pe la 1600m alt. totusi am ajuns cu ceva reprize de iarba pana la stana, si f. putin prin padure. Apoi zapada dispare complet, lasand locul unui vietnam de crengi si copaci doborati, o placere sa in traversezi cu placa in spate...
Din punctul meu de vedere, cu placa, zapada mi-a placut, chiar daca in multe locuri era moale si grea. La urcare in schimb m-a cam rupt. Pacat ca nu am reusit sa ajung si in creasta, dar cine stie... Oricum per ansamblu acuma este mai putina zapada decat era de obicei pe 1 Mai, din experienta proprie.

De "La Om" la "Omul"

In mai putin de 24 de ore de cand am urcat pe varful Craiului, iata-ma si pe cea mai inalta inaltime din Bucegi.
Am plecat pentru o prima (si poate ultima?) vale pe sezonul acesta. Impreuna cu Bubulu si Dan o luam la picior de la Cota 2000 (cabina din Babele este stricata cel putin pana in mai, cablul este rupt...) si in 5 !!! ore ajungem rupti la omul, de soarele ucigator (am mers in tricou tot drumul) si de zapada in care ne afundam la greu.
Spencer ne astepta de cateva ore la meteo Omul. De acolo dam la vale pe Morarul, evitand intrarea directa din cauza riscului ridicat de avalansa.
In primele caldari zapada este OK, apoi este extraordinar de moale, iar fetzele din jur sunt verzi, zapada este scursa de pe fete lasand urme de avalanse impresionante.
Mai coboram putin prin padure si ajungem rapid la Gura Diham de unde luam taxiul ca sa recuperam masinile de la gondola din Sinaia.
Poze nu sunt, am uitat aparatul, am avut de carat la mine prea multe lucruri...

Crai, Nordica

Sambata trecuta cum vremea a fost prea frumoasa si calda pentru aceasta perioada a anului, am decis sa fac o tura fulger pe jos in Crai. Am pornit tarziu, pe la 11 de la Botorog (tuica bauta cu o seara inainte in cinstea lui Emi isi spusese cuvantul). Am ales un valcel la intamplare, pe a expora in fuga zona mai sus de Botorog... Dupa ce am urcat ceva pe vale si traversat inca vreo 2 valcele am iesit in Zanoaga si de acolo la Curmatura. Am gasit urme proaspete prin zapada mare pana la Ascutit asa ca in vreo 3 ore si un pic eram pe creasta nordica, chiar in momentul in care un grup din Carpatia, in frunte cu amicul Garcea porneau la asaltul crestei spre la Om. Dupa o masa rapida am purces si eu, i-am ajuns in dreptul padinei lui Calinet de unde am continuat singur , facand urme pana la Om, jumate din creasta fiind bine inzapezita... pe cealalta jumatate am catarat stanci. De acolo am luat-o la vale prin nametii enormi, pe Coltii Gainii pana la Grind si apoi la Table. De la Table iara am batut urme si am inotat prin zapada pana la drumul forestier prin cheile Zarnestilor, unde era gheatza la ora aceea de seara, deci echilibristica la greu...
In zece ore eram inapoi la Botorg, bronzat si obosit, gata de o noua aventura a doua zi ;)

Ciucas, multa agonie si putin extaz

Tura facuta in urma cu o saptamana. Dupa ce in toate zilele din cursul saptamanii a fost frig si a nins, abia am asteptat w.e. pentru a mai face niste coborari in Poiana. Dupa vreo doua ture, in care zapada era super in Kanzel, vremea s-a incalzit prea tare si placa nu mai aluneca de loc. Asa cum planuisem ne-am urcat in masina si am dat fuga in Ciucas. Planul era traditionala coborare de pe varf prin valcelul Tigailor si valea Berii pana la masina. Urcarea decurge rapid, intr-o ora jumate suntem la fosta cabana Ciucas unde intalnim numerosi turisti care coborau. De acolo in sus vantul s-a intetit foarte tare, Ciucasul nu iti dezminte reputatia de "stapan al vanturilor" si avem de luptat ddin greu cu rafalele care viscolesc zapada. Eu cu placa in spate sunt lovit din plin, trebuie sa gasesc anumite unghiuri in care placa sa fie cat mai putin in vant. Pe pantele din superioare ale muntelui devine prea abrupt sa merg cu rachetele in picioare si iata-ne agatandu-ne cu disperare de creasta si tarandu-ne in patru labe sub rafalele dezlantuite. Cu multa vointa ajungem totusi pe varf, presati si de ora avansata 18.15 si inca nu se trecuse la ora de vara.
Coboararea este si ea dificila, sus pe varf este crusta, apoi pe firul valcelului zapada este prea moale si placa mea nu mai aluneca, asa ca trebuie sa o scot si iata-ma tarandu-ma prin zonele plate cu placa in mana... Se face si bezna dar ajungem cu bine in valea Berii unde zapada este inghetata si ajungem f. repede la masina pe placa/skiuri.

Momentele de extaz ale turei au fost peisajele impresionante ale stancilor imbracate in zapada, in lumina de apus. Am regretat ca nu am avut Nikonul la mine...