Thursday, September 6, 2012

Fagaras: vf. Moldoveanu, cu "bicla", intr-o zi!


Cifrele sunt seci: 80km, 2450m denivelare pozitiva, 15h, aproximativ 3 ore in care am impins/carat bicicleta. Dincolo de ele ramane poate cea mai frumoasa tura de anul acesta si satisfactia de a bicila pana pe acoperisul Romaniei. Placerea de a descoperi o zona cu totul noua, cu peisajele superbe pe o vreme ideala de mers la munte va ramane pentru foarte mult timp in amintirea noastra.

 Am plecat dinspre sudul muntilor Fagaras, mai sus de satul Corbi, Arges. Din ce ne-am documentat pe acolo este calea cea mai ciclabila de acces catre varful Moldoveanul. Doar ca sunt 40km pana pe varf! Tura este ideala pentru doua zile, dar constrangerile partenerilor de tura ne determina sa incercam sa urcam intr-o zi si apoi sa coboram la masini.
 Noaptea a fost scurta, am ajuns tarziu, am campat la intersectia dintre Valea Cernatului si Valea Rea iar dimineata la ora 7 eram in picioare. Catalin este cel mai obosit, a reusit cu greu sa doarma 30min. Alaturi in poienita unde ne-am campat a fost chef mare toata noaptea. Pana plecam se face ora 8. 30. Startul este sustinut, inaintam rapid, dar in acelasi timp constatam ca nu toata lumea tine pasul. Se formeaza doua grupuri. Putin dupa pranz suntem in Malita unde drumul forestier se ramifica.

Decidem acolo sa ne separam in doua grupuri: 4 vom incerca ascensiunea pe varful Moldoveanu iar ceilalti 2 vor incerca sa urce cat ii tin puterile urmand ca de la un anumit punct sa se intoarca. Dupa vreo 30km pe bicicleta ajungem la punctul unde mai trebuie sa o sa impingem la deal, sau chiar sa o caram in spate. Avem biciclete de 10-11kg, echivalentul unor rucsaci mai grei si mai incomozi. Mai putin Pufi care are o bicicleta de 16kg! ceea ce este compensata putin de faptul ca are peste 90kg. Avem portiuni de urcat, dar si de coborat abrupt, varfurile se succed in lunga muchie spre Moldoveanu. Reusim sa parcurgem portiuni pe bicicleta, ca apoi sa trecem din nou la impins sau carat in spate. Ultimii 10km pana pe varf i-am parcurs in 4 ore. La 17.15 suntem pe acoperisul Romaniei, ajungem sus in aplauzele unor turisti nemti si romani.
 Mancam, facem pozele de rigoare si apoi pornim spre lungul drum de intoarcere. Coborari si urcari cu bicicleta purtata pe brate, portiuni scurte de mers pe bicicleta. Apoi pedalam incet datorita pietrelor de pe drum dislocate de catre utilajele forestiere. Ne oprim din cand in cand sa o asteptam pe cateaua Vistea care azi a facut un maraton alergand alaturi de noi 40km! Ajungem la masini putin inainte de ora 24. Obositi dar foarte fericiti!

 De ce ne-am dus in tura asta care pare nebuneasca? In primul rand daca nu incerci nu stii cate de greu este in realitate si in al doilea rand am fost siguri ca suntem bine pregatiti pentru asa ceva! Dovada ca am avut dreptate s-a vazut a doua zi: dimineatza am fost un pic obositi dar am plecat intr-o alta tura frumoasa pe un munte invecinat. In concluzie a fost o experienta pe care cu siguranta o vom repeta cu placere!

























Filmuletul facut de Catalin:



15 comments:

Anonymous said...

felicictari pt excursie! foarte tare

Alexandra said...

Felicitari! :)

Sa ajungi pe varf in aplauze tre sa fie fain tare :)

Cateaua aia Vistea merita o medalie! :) Si noi cand am fost pe Moldoveanu am agatat o catea tocmai de la Balea. In conditiile in care am dormit la Podragu prima noapte, a doua zi pe varf era si ea. Extraordinar! :) Habar n-am unde a dormit :)

Dumitrel Marius said...

Am citit bine, era un caine care a facut un ultramaraton cu voi? Ai o poza cu el? Sincer mi se pare mai greu ce a facut el :D.
Felicitari

Adriana said...

Baieti va felicit din tot sufletul pt ce ati facut. Bravo ati dat dovada de curaj si de nebunie :)

Anonymous said...

Bravo baietii! Ma inspirat tura voastra!

Laurentiu Barza said...

Da Marius, cainele a venit de pe varf pana jos, 40 de km. Se vede putin in prima poza, cea din titlu. Parea a fi caine de stana. Foarte destept! A doua zi cred ca avea febra musculara, ca abia se misca catva metri si se culca la loc.

Anonymous said...

this is being posted on reddit as we 'speak'. therefore, an English translation would be very useful (of both your blog post and your youtube related video) - so people can read what you wrote.
don't delay, reddit is kind of a big deal.

Anonymous said...

posted on reddit here:
http://www.reddit.com/r/pics/duplicates/zoich/oneday_session_moldoveanu_peak_8400_feet_xpost/

so if you see major increase in traffic, you'll know why.

Stelu said...

Superb!!

Alin said...

Respect, man! Si Cata Pobega a facut cu tzoacla cateva din cele mai inalte varfuri (Moldoveanu si Peleaga sigur), il y a quelque temps. Banui ca stiai :)

joita lucian said...

Va invidiez...de unde sunteti....ca poate ne cunoastem daca suntem aproape:)..si eu sunt fotograf!

Laurentiu Barza said...

Suntem din Brasov si Pucioasa ;)

Ionut said...

Salut, Felicitari pt urcare si coborare :) Am si eu intrebare legata de drum, ati avut ceva harta sau de unde ati stiut drumul exact fara sa va fi abatut de la el?

Daca da, imi puteti spune ce harta ati folosit. Merci.

O seara faina.

Laurentiu Barza said...

Salut. Am folosit un trak GPS luat de pe forumul ciclism.ro de la alte persoane care au fost inainte. Nu e singura cale de ajuns pe varf, dar odata intrati pe vale drumul a fost clar pana in Malita si apoi am mers pe creasta. De asemenea exista harti f. detaliate cu Fagarasul pe net.

Unknown said...

Felicitari pentru tura! Aveti vreun track gps cu traseul facut? M-ar tenta o astfel de tura. Multumesc!