Fagaras muchia Zanoaga, a la Bear Grylls

Poteca s-a pierdut brusc printre firele de iarba si copacii doborati. Noaptea se asterne incet peste padure. Decidem sa coboram direct in vale. Panta printre copaci este foarte pronuntata. Avansam rapid.
Apoi apar cateva stanci. Stancile apoi devin pereti. Apar mici canioane. Panta incepe sa fie presarata cu mici saritori. Apoi saritorile ajung si la 10 metrii inaltime. Suntem in padure si totul este acoperit de frunze. Copacii sunt putrezi si aproape orice lemn pe care punem mana se rupe instant.
Traversam. Ajungem in alt mic valcel. Apoi in altul. Si tot asa. Nu mai putem traversa: peretii devin mari si de netrecut. Este deja complet intuneric de peste o ora, noroc cu lanterna foarte puternica. Avem ceva cordeline, peste 70m, si o bruma de echipament alpin. GPS-ul cu Romania Digitala pe el ne spune ca suntem la 200m in line dreapta de firul vaii Vistea. Si la 100m diferenta de nivel.
Decid sa nu ne aventuram in rapeluri, nu stiu cum va fi mai jos: poate ajungem cu bine dar la fel de bine putem ramane blocati intr-un horn, in plina noapte.
O luam la deal sa gasim unde s-a pierdut poteca. Urcarea e anevoioasa, dam de saritori dificile. Scot coarda sa imi asigur partenerul pe niste pasaje greu de trecut. Din balarii reusesc sa calc pe o craca care imi sare direct in ochi. Vreo 5 min. vad cu o pata neagra... apoi imi revin.
Dupa 3 ore ajungem in acelasi loc unde s-a pierdut poteca. O cautam cu atentie. Nici urma de vreo continuare. Pe harta si in carte se continua insa! Dar asta poate era candva... Ce ramane de facut ?


Plecam dimineatza pe valea Vistea cu ochii spre stanga, sa gasim o urcare in muchia Zanoaga, asa cum scria in ghiduri. Tot urcam fara a gasi vreo posibilitate clara si dupa ce trecem de refugiul Valea Vistea iesim din zona de padure si avem o vedere clara spre versantii vaii. Nu pare de loc urcabil.
Decidem sa urcam pe vale si sa incercam sa facem muchia in semns invers. Ajungem in caldarea de sub Hartopul Ursului un loc frumos si salbatec, salasul unui grup de vreo 20 de capre negre. Gasim hornul care ne va scoate in strunga care desparte muchia Zanoaga de varful Galbenele. Pe aici era planificat initial sa coboram.
Hornul incepe foarte frunos cu niste lespezi curate si adrente, o placere sa le cateri. Mai sus insa totul devine foarte friabil, si cu greu avansam fara sa ne dam pietre in cap. Ajungem in sa si surpriza, accesul in muchie este imposibil fara material serios de escalada: este un perete de 20-30m fara prize evidente.
Decidem sa caboram spre valea Vistisoara, care pare mult mai accesibila. Dupa vreo 100m denivelare traversam spre stanga si incepem sa urcam pe prima fatza inierbata. Ajungem relativ usor pe muchie. Suntem intr-o zona cu ceva stancarii iar peisajul este impresionant.
Pornim hotarati la vale pe muchia Zanoagei, pentru a mai recupera din timpul pierdut. Spre surpriza noastra creasta prezinta spre vest o panta inierbata foarte usor de strabatut, fara stancarii. Avansam rapid si ajungem intr-o zona unde jenpenisul urca chiar pe muchie, si poteca ocoleste printre tufe. Ne facem cu ocazia asta si plinul de afine.
In mai putin de 2 ore de la intrarea in muchie suntem deja in zona total acoperita de jnepenis unde planul nostru este sa o luam la stanga pe un picior la o fosta casa de vanatore. Portiunea unde ne-am temut ca o sa notam in jnepeni este degajata de curand, se vede clar cum poteca a fost largiat prin taierea jnepenilor pe care o invadau. Sunt urme foarte recente de taiere, ne intrebam de catre cine ? si in ce scop ? Desi niste banuieli ar fi...
Poteca este destul de clara pana la casuta de vanatoare care acuma este intr-o stare avansata de degradare. De acolo se continua pe curba de nivel si ajungem in locul unde a disparut poteca...

Dupa cele 3 ore de aventuri in intuneric suntem din nou pe poteca pe la 1600m altitudine. Decidem sa continuam paralel cu creasta, prin padurea nu foarte deasa, asa cu ar fi fost pe harta.
Dupa o ora de mers, si verificand GPS-ul din 5 in 5 minute ajungem la o taietura de unde apare brusc un drum forestier. Nou, abrupt, lutos.
Este miezul noptii si suntem bucurosi ca am dat de urme de "civilizatie". Intr-o ora drumul ne scoate chiar in locul unde am parcat masina, nu inainte de a traversa un rau si cateva zone unde si cu TAFul e o aventura de trecut.
La 3 noaptea ajungem in sfarsit acasa.