Iata o tura pe care am facut-o in ziua Maratonului Pietrei Craiului. Cum de la inceputul verii am o intindere musculara anul acesta nu am putut participa la maraton, dar mi-a facut placere sa fiu in preajma concurentilor si sa salut multi prieteni dintre concurenti.
Desi am urcat la cabana Curmatura de nenumarate ori, a fost prima data cand am luat-o in sus pe valea Curmaturii si am avut o surpriza foarte placuta ! Valea incepe din partea superioara a Prapastiilor Zarnestiului(in ultimul viraj inaite de poteca marcata care urca la Curmatura) si se urmeaza firului apei care ajunge in amonte pana in poiana de sub cabana Curmatura. Valea are la inceput cateva saritori mici, care se urca folosind trunchiurile de copac in care au fost cioplite trepte. Alte saritori se trec direct sau se pot ocoli prin padure, pe partea dreapta la urcare. Valea contine si un canion ingust si spectaculos, cum se vede in pozele de mai jos. Canionul se poate si el ocoli. Mai sus valea trece prin niste zone foarte frumoase (pietrele si copacii sunt acoperiti cu muschi) si salbatice si strabate cateva poienitze. Intr-un final dam in poteca marcata si in 10 min. suntem la cab. Curmatura.
Atentie: valea trebuie EVITATA in cazul ploilor abundente !
“Am I Overreacting Over A Teacher Clocking Our Periods?”
-
This teen became incredibly uncomfortable when she realized that her P.E.
teacher had been tracking some of his students' periods.
The post “Am I Overreac...
5 hours ago
2 comments:
am auzit de Valea Curmaturii, multumesc pentru sfaturi, o sa ajungem si noi pe acolo
Bine a spus, cine a spus, "omul cat traieste invata". Nici eu nu am fost in aceste chei. Descrierea ta ma determina sa nu le mai ocolesc. Fotografiile, ca de obicei, de exceptie.
Post a Comment