Thursday, May 27, 2010

Valea Morarului - 24 Mai

Weekendul trecut desi a fost unul lung vremea nu a fost din cele mai bune si ne-a stricat planurile: sambata concursul de pe Malin a fost amanat, apoi duminica s-a anuntat vreme urata dar a fost foarte frumos iar luni vremea a fost variabila.
Daca pana la urma sambata am ramas acasa, duminica am iesit intr-un tarziu pentru a face primul circuit mai serios de mountainbike pe sezonul acesta. Iar luni am plecat pentru a face traditionala coborare pe v. Morarului din Bucegi, la sfarsit de sezon. Cand am ajun in Busteni putin inainte de ora 10 vremea parea foarte urata si apoi a inceput sa ploua cu galeata. Am decis sa mai asteptam vreo jumate de ora dupa care am pornit inapoi spre Brasov. Nu am apucat sa iesim din Busteni si am vazut soare si cer senin de la Valea Cerbului si imai la nord. Dupa un telefon dat unor amici care urcau pe valea Morarului la picior am hotarat totusi sa urcam si noi. La ora 11 eram la Babele pe un platou insorit, desi inconjurat de nori.
In mai putin de doua ore am ajuns la Omu unde incepuse se ninga. Cat am asteptat la Meteo soarele a aparut din nou si am purces la vale bucurosi.
In prima caldare zapada era buna pe panta inclinata de sub Meteo si era foarte moale pe plat. In a doua caldare era firn iar mai jos zapada era destul de tare, buna de coborat si fara urme de avalanse.
Am coborat exact 800m diferenta de nivel, de la 2500m la 1700m. Zapada se termina sub saritoarea de la intarea pe vale. Desi skiez anual pe Morar, acum am intalnit cea mai putina zapada, in vreo 2 locuri a trebuit sa ne dam placa jos din picioare pentru a traversa iarba sau stancile ca sa ajungem din nou la zapada. Imi amintesc ca acum doi ani, pe 30 Mai, era mult mai multa zapada pe vale.
Intoarcerea pana in Busteni a fost luuunga, cu o oprire strategica in lanul de leurda ;)

3 comments:

Silvique_ms said...

Mda, a cam venit vara dom'le! ;)

impricinatul de corn said...

mda. m-ai facut trist. n-am mai dat pe acolo de cel putin un an si din cauza asta mi-e cam rau. vorbisem la statie si auzisem ca ninsese cu ghiotura prin martie.
nu ma asteptam sa se duca asa de repede.
tre' sa ma intorc p'acolo, fir-ar sa fie!

Sushi Princess said...

This was loovely to read