Cupa Malinului 2010

Valea Morarului - 24 Mai

Weekendul trecut desi a fost unul lung vremea nu a fost din cele mai bune si ne-a stricat planurile: sambata concursul de pe Malin a fost amanat, apoi duminica s-a anuntat vreme urata dar a fost foarte frumos iar luni vremea a fost variabila.
Daca pana la urma sambata am ramas acasa, duminica am iesit intr-un tarziu pentru a face primul circuit mai serios de mountainbike pe sezonul acesta. Iar luni am plecat pentru a face traditionala coborare pe v. Morarului din Bucegi, la sfarsit de sezon. Cand am ajun in Busteni putin inainte de ora 10 vremea parea foarte urata si apoi a inceput sa ploua cu galeata. Am decis sa mai asteptam vreo jumate de ora dupa care am pornit inapoi spre Brasov. Nu am apucat sa iesim din Busteni si am vazut soare si cer senin de la Valea Cerbului si imai la nord. Dupa un telefon dat unor amici care urcau pe valea Morarului la picior am hotarat totusi sa urcam si noi. La ora 11 eram la Babele pe un platou insorit, desi inconjurat de nori.
In mai putin de doua ore am ajuns la Omu unde incepuse se ninga. Cat am asteptat la Meteo soarele a aparut din nou si am purces la vale bucurosi.
In prima caldare zapada era buna pe panta inclinata de sub Meteo si era foarte moale pe plat. In a doua caldare era firn iar mai jos zapada era destul de tare, buna de coborat si fara urme de avalanse.
Am coborat exact 800m diferenta de nivel, de la 2500m la 1700m. Zapada se termina sub saritoarea de la intarea pe vale. Desi skiez anual pe Morar, acum am intalnit cea mai putina zapada, in vreo 2 locuri a trebuit sa ne dam placa jos din picioare pentru a traversa iarba sau stancile ca sa ajungem din nou la zapada. Imi amintesc ca acum doi ani, pe 30 Mai, era mult mai multa zapada pe vale.
Intoarcerea pana in Busteni a fost luuunga, cu o oprire strategica in lanul de leurda ;)

La plimbare

Vremea urata de la munte din ultimele weekenduri m-a obligat sa aman coborarea unor noi vai in Bucegi si sa raman imprejurul Brasovului. O tura pe 9 Mai in zona Vulcan - Poiana Marului cu privelisti spre Magura si Crai.

La Om - Crai

De 1 Mai a fost o zi superba, si am reusit sa ajung in Piatra Craiului pentru prima oara pe 2010. Antrenamentele zilnice intense de mountainbike sau escalada si-au lasat amprenta: din cauza oboselii am reusit sa plecam abia pe la pranz.
Am ajuns cu masina in Pestera de unde am luat-o la intamplare pe poteci, prin desisuri si prin poiene. Dupa ce am stat la plaja in zonele unde in curand trebuie sa urce oile la pasunat, am decis sa urcam spre refugiul Grind.
Bizar marcajul pus de salvamont Arges in zona la table: 1 ora pana la ref. Grind: dupa 10 min. de mers normal am ajuns la un marcaj cu 15min. pana la la ref. Grind ! Probabil ca aici erau incluse si 30min. de rataceala printre resturile copacilor rasi fara discernamant. Ajungand repede in Grind am hotarat sa urcam si pana in creasta, intr-o ora si un pic am ajuns "La Om" punctul culminant al Pietrei Craiului. Am intalnit foarte putina zapada pe urcare, pe Coltii Gainii, dar pe varf zapada era destul de mare. Ne-am intors pe acelasi traseu si am ajuns la masina o data cu cadera noptii.

La Grave

La Grave este mecca schiului off-piste si extrem.
Un satuc din Provence, situat la poalele varfului La Meije (3982 m) ofera 2150m denivelare pentru ski intr-un domeniu cu ghetzari si pereti verticali, fara partii si cu o singura gondola ca mijloc de acces.

Venind direct din Austria de la Soelden, shocul pentru mine este total: de la sute de instalatii cu totul amenajat la o zona aproape intacta, de la vremea cetoasa din ultimele zile la soarele atotcuprinzator dar cu un frig mushcator,
de la muntii de 3000m la cei de 4000m, de la locul unde nimeni nu iesea off-piste, la locul unde nimic nu era marcat, de la skiurile normale de partie, la lopetiile rocker cu 120mm in talie, de la mancarea indoielnica din Austria la specialitatiile frantuzesti super gustoase, de la limba "barbara" si greu de digerat la limba pe care o intelegi instantaneu, de la oamenii reci si distanti la cei care stau cu placere sa dialogheze cu tine, si enumerarea ar putea continua mult...


Grupul cu care am fost(toti romani), era format din iubitori ai skiului extrem, obisnuiti ai locului, oameni care pe langa echipamentul de salvare in avalanse (ARVA, lopata, sonda), au in bagajul lor: ABS, avalung, piolet, coarda, ham, pitoane de gheatza etc...
Si nimic din acest echipament nu este de prisos, avand in vedere ghetarii cu crevasele lor bine vizibile sau cele bine ascunse sub zapada; dar mai ales culoarele super abrupte pe unde prietenii mei aveau sa schieze (cateva accesibile la acea ora, pe multe dintre ele starea zapezii nu permitea coborarea). Sunt culoare cu inclinatii de peste 40 de grade, unele atingand si 55 de grade, locuri unde o cadere este cu sigurantza si ultima...
Toate bune si frumoase, mai putin zapada, care desi era in cantitati impresionante, nu era fresh pow, ceea ce pentru mine, care eram cam singurul cu snowboardul pe tot muntele, nu era chiar o bucurie.
Prietenii mei aveau sa schieze cam 6 zile in La Grave, eu am preferat dupa doua zile sa ma dau in renumitele statiuni din jur: Les 2 Alpes, L'Alpe d'Huez, Serre Chevalier, decat sa ma dau pe hopuri de un metru pe o zapada beton.

Nu cred ca o sa scriu un post special despre skiul extrem, desi ar fi multe de spus, dar ideea este ca: schiul e superior sonwboardului in culoarele abrupte si inguste, cu zapada dura, unde trebuie sa tzopai de pe o parte pe cealalta pentru a intoarce, este mult mai usor si safe de a te echilibra pe schiuri, plus ca nu esti niciodata cu spatele la panta.

Aici am nimerit chiar de la prima tura, deasupra crevasei, pe care am trecut-o, cu sansa, alunecand drept peste podul de zapada care se vede mai in spate. Cateva ore mai tarziu, era plin de urme pe acolo, semn ca lumea s-a luat dupa urma mea. Ceea ce confirma regula de a nu te lua dupa urmele altora, nu stii niciodata unde te pot duce...

Mai multe pe blogul lui Matei: http://www.mateilaudoniu.ro/?p=689