Wilden Kaiser, sau Craiul din Austria

Prima data am vazut Wilden Kaiser din masina, era prin anul 2000, si din prima clipa mi-am propus sa ajung pe acest munte intr-o zi. Asemanarea cu Piatra Craiului era izbitoare, practic fiind doi munti gemeni si in acelasi timp complementari. Profitiand de weekendul lung din Germania am pornit spre Alpi, nu inainte de a avea aventuri cu incercarea nereusita de a inchiria o masina si apoi luand trenul, am schimbat nu mai putin de 6 trenuri pentreu a ajunge din Frankfurt la Kufstein, uneori avand doar 5 minute intre legaturi. Acolo m-am intalnit cu Vali si Agata, veniti de la Viena.

Cum vremea era perfecta si muntele la doi pasi am hotarat in sa urcam cat mai sus, tinta a fost varful Treffauer, de 2300m approximativ, al treilea ca inaltime din masiv si unul din putinele varfuri ale Kaiserului accesibile fara echipament specific de catarare.

Dupa ce am luat-o de diverse poteci in masrul de apropiere si am urcat incet si cu pauze dese am ajuns in partea superioara a muntelui dupa ora 6 seara, pe un vant foarte puternic care aproape te zbura de pe creasta foarte subtire, expusa si cu calcar foarte friabil.





Vedere spre partea estica a muntelui, mai salbatica:



Ultima portiune spre varf:



Coborand de pe Trefauer spre varful Tux:



Coborarea a fost cu peripeti si putea sfarsi tragic. Existau doua variante d ecoborare pe versat estic si pe versant vestic, ambele cu portiuni de zapada, neatinse, semn ca nu mai trecuse nimeni de curand pe acolo. Spre est haurile erau sumbre si zapada multa si mare, dar avantajul era ca refugiul la care voiam sa ajungem se afla in acea directie, vazandu-se 600m mai jos Spre vest arata mult mai prietenos, soarele care scalda varsantul transmitea mesajul unei coborari mult mai accesibile si cu putina zapada. In pofida vointei mele decizi a fost luata de a cobori spre est. La nici 5 minute, in timp ce eu escaladam un varf, acccidentul se produce, sunt strigat de Vali, Agatha a alunecat pe zapada si s-a oprit ceva mai jos, pe un valcel, unde erau pietre, inainte de a urma un pereteinalt, funa din fetzele varfului... Din fericire a scapat ieftin cu cateva contuzii, un genunchi si un deget umflat si cu moralul zdruncinat.
Cobaram de data asta spre vest, pe la 10 seara, inca pe lumina dam in poteca principala. Se ia decizia de a merge spre masina, drum lung, in noapte. Incercam sa ne oprim la o cabana pe drum, dar la nici 10 minute d eea drumul dispare cu desavarsire, acoperit de o puzderie de copaci doborati, de vanturi si avalanse. Incepe sa ploua. Dupa ce orbecaim vreo 20 de minute, cu harta si GPS recuperam o urma si ajungem pe la 23.30 la cabana unde o petrecere privata era in toi. Suntem primitzi cu multa amabilitate si invitati la petrecere.

Varful, in centru-stanga:



Coboarea la apus:




Portiuni de zapada, localnicii spun ce de 20 de ani nu a mai fost atata zapada in luna iunie: