Piatra Tarnovului

1999. Eclipsa. Locul ideal: Muntii Capatanii. In timp ce toata lumea s-a inghesuit inj Parang, ,munte mult mai accesibil si strabatut, eu impreuna cu un grup d eprioeteni eram plecati intr-un periplu de cateva saptamani prin muntii Romaniei. Dupa o perioada in Fagaras, iata-ne pentru o saptamana in muntii Capatinii. Vremea este ca de sfarsit de epoca: furtuni si ploi in nestire, descarcari electice si tunete doua nopti si o zi. Niciodata nu am trait asa vreme potrivnica pe un munte si nu m-am temut pentru viatza mea ca atunci. in ultima zi prin Capatanii am ajuns si intr-o zona in care peste vale se vedea Piatra Tarnovului, un munte vertical si calcaros cum aparea din acel unghi.

Cu o saptamana in urma am ajuns cu ocazia concursului FRTS in Capatanii pt. a doua oara, cu obiectivul Piatra Tarnovului. Vremea era caniculara, dar eram pregatit pentru un munte spectaculos.

Urcarea a fost pe un drum forestier urat, pamantos foarte lung si abrupt. in cele din urma s-au ivit pajisti si flori, la vreo 400m denivelare sub varf.






In timp ce toata lumea se indrepta spre Tarnovul Mare eu mi-am setat tinta spre vf. Piatra Tarnovului. Ceea ce parea o poteca disparea imediat in vegetatia salbateca si deasa, in stil mediteraneean. Zona stancoasa dinspre varf era foarte abrupta si dupa indelungi incercari am gasit un brau expus pe care sa urc spre creasta. Ceea ce asteptam sa fie o poteca nu era decat o zona foarte salbateca, acoperita cu jnepenis.



Un foarte mic luminis in jnepenis din care am putut sa observ creasta Tarnovului, unde amicii se aflau in plin concurs.



Extrema sudica a Pietrei Tarnovului, pe unde eu ma asteptam sa fie vreo poteca.



Coborarea de pe Piatra a fost groaznica, am optimizat-o plutind peste jnepenis printr-o tehnica perfectionata cu ocazia altor astfel de mistretzeli. La tot pasul trebuia sa ma orientez spre o traiectorie optima, zona era plina de pereti stancosi ascunsi printre copaci. Padurea era si ea foarte deasa si plina de vreascuri si tufe, practic necalcata de picior de om.



Dupa ce am balaurit peste doua ore printre jenpenisi si maracini, am ajuns in sfarsit in zona mult mai pasnica si pastorala si am putut sa intind pasul si sa ajung chiar grupuri de participanti la Trofeu.



Dupa ce am participat "for fun" la proba de alpinism am luat-o serios la picor la vale, alergand tot pe un drum forestier putin spectaculos.
Mai multe detalii in postul lui Emi, pe Alpinet:
http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_tarnovu-mare_id_2993.html



A doua zi am facut o scurta tura cu Iuliana la cascada Lotrisor, o cadere spectaculoasa de apa, de vreo 30m inaltime. Interesant este ca la obarsia cascadei se afla un tunel, prin care apa traverseaza o muchie stancoasa. Peisaj foarte salbatec intr-un climat mediteraneean. Trebuie sa mentionam ca suntem in plin regat al viperelor, am intalnit una printre frunze in mijlocul padurii, strecurandu-se printre picioarele mele.



In concluzie am plecat sa vad un munte ca o "aschie sarita din Piatra Craiului" si am vazut niste coline ca in muntii Baiului. Plus niste zone foarte putin umblate, de un interes absolut limitat. Un munte de facut o data in viata. Nu mai mult.

Gugal, gagal, looserilor !

Pozele din prima zi pe Wilden Kaiser s-au pierdut. Mai jos justificarea google. Le repostez.

Dear Picasa Web Albums user,

We wanted to let you know about a recent issue with your Picasa Web Albums account. As a result of a bug in our email notification system, some links and titles to unlisted albums and photos in your account may have been inadvertently sent to a limited set of other users -- those listed in your account as "Fans".

This involved unlisted photos only -- no 'sign-in-required to view' photos were involved. We fixed the issue within hours of identifying the problem.

To help remedy this bug, we have reset the unique web addresses for all albums that may have been affected. This helps ensure that these albums are inaccessible to anyone that attempts to view them using the outdated web address. If you would like to re-share these albums, please do so by clicking the "Share" button while viewing the album. Note, resetting the unique web addresses also broke image links for some affected photos in your Blogger blog -- you will need to re-post those images using Blogger. This applies to images uploaded from Wednesday evening to late Thursday night, Pacific Standard Time.

We're sorry for the trouble this may have caused. Although this issue only affected roughly 0.05% of Picasa Web Albums users, we want to assure you that we have treated this issue with the highest priority.

The Picasa Team

Wilden Kaiser, ziua 3

Seara am gasit o cabanutza foarte simpatica pe munte, inchiriata de niste bavarezi, care m-au primit cu foarte multa prietenie, mi-au dat mancare si m-au cinstit cu cel mai bun vin austriac.
Dimineatza ne sculam la 6 si plecam foarte devreme, am cale foarte lunga de strabatut.



Refugiul la care am petrecut cea de-a doua noapte, cu versantul sudic pe fundal, plin inca de zapada.



Din fatza refugiului la exact 180 de grade acoperisul Austriei, Hoche Tauern:



Am urcat spre o alta poarta, de trece spre taramul celalalt, se vede printre stancile de mai jos:



Pana acolo am ajuns pe un brau foarte, foarte expus, care in Dolomiti ar fi fost o via ferrata 100%. In plus ingreunat d eportiuni de zapada.



Vederea spre partea cealalta: foarte abrupt, foarte multa zapada, skiori, nici o urma la coborare:



Singurele persoane care au trecut pe acolo w.e acela. Daca nu faceau urma sa ma ghideze la coborare m-asi fi intors. Si asa era f. abrupt, nu aveam piolet, coltari, nici betze de ski, plecasem pt. o tura de vara.. Mi-a luat peste o ora sa cobor urmatorii 100m. Printre zapada si perete, sau pe perete, mai jos direct spre zapada care era mai putin inghetzata. Calcarul se misca peste tot, desi in prealabil imi sortam prizele din ochi, peste 60% dintre ele se miscau atunci cand le prindeam in mana.



Apoi am coborat rapid 1000m denivelare, pe zapada, am coborat chiar mai jos caci lipsea marcajul spre cabana pe unde trebuia sa urc sa mai traversez un picior al muntelui.. :(
Abia am ajuns acolo prin caldura naucitoare, cu rezervele de apa la 0, punandu-mi in cap si in tricou bucati din zapada ce se mai gasea prin jur. La cabana rehidratare rapida si apoi la vale, fac un drum de 4h30min in 2h20 min. si ajung in cele din urma la Kufstein, in tren si inca 8 ore de voiaj cu trenul pana in Frankfurt...




In concluzie un munte superb, cu creste fierastruite, pe multe varfuri se urca cu echipament de via ferrata. Vreme superba si foarte multa lume la munte, verde dar si prea mult alb in peisaj. Un alt fel de Piatra Craiului, mai tehnic, dar si mai umblat. Cei doi munti sunt complemetari si foarte comparabili ca frumusete si interes de a merge. Au cam aceeasi inaltime maxima, ca volum Wilden Kaiser este probabil de doua ori mai mare. Merita clar o vizita ! este un munte reprezentativ al Austriei (si al Germaniei ;))

Wilden Kaiser, ziua 2

Dimineatza este ceatza, a plouat toata noaptea, noi suntem obositi dupa cele peste 10 ore de mers din ziua precedenta si cheful de dupa...

Plecam dupa ora 11 spre masina, iar afara este din nou vreme superba.

Fiind obositi decidem sa facem o tura scurta spre "The Door" una din cele patru porti care fac legatura intre versantul nord si cel sudic.

Peisaj suberb la sfarsitul zilei inspre extremitatea estica a muntelui:




Aici am dormit in noaptea precedenta:




Peisajul vazut de pe sosea:





Spre "usa", peisaj cu multa zapada. Mi-a adus foarte clar aminte de Bresa lui Roland din Pirinei.



Turnurile dinprejur sunt un paradis al alpinistilor:




La coborare este o placere sa te dai pe bocanci.



Eu o iau spre est cautand un refugiu, in timp ce Vali si Agatha trebuie sa se intoarca la Viena.

Wilden Kaiser, sau Craiul din Austria

Prima data am vazut Wilden Kaiser din masina, era prin anul 2000, si din prima clipa mi-am propus sa ajung pe acest munte intr-o zi. Asemanarea cu Piatra Craiului era izbitoare, practic fiind doi munti gemeni si in acelasi timp complementari. Profitiand de weekendul lung din Germania am pornit spre Alpi, nu inainte de a avea aventuri cu incercarea nereusita de a inchiria o masina si apoi luand trenul, am schimbat nu mai putin de 6 trenuri pentreu a ajunge din Frankfurt la Kufstein, uneori avand doar 5 minute intre legaturi. Acolo m-am intalnit cu Vali si Agata, veniti de la Viena.

Cum vremea era perfecta si muntele la doi pasi am hotarat in sa urcam cat mai sus, tinta a fost varful Treffauer, de 2300m approximativ, al treilea ca inaltime din masiv si unul din putinele varfuri ale Kaiserului accesibile fara echipament specific de catarare.

Dupa ce am luat-o de diverse poteci in masrul de apropiere si am urcat incet si cu pauze dese am ajuns in partea superioara a muntelui dupa ora 6 seara, pe un vant foarte puternic care aproape te zbura de pe creasta foarte subtire, expusa si cu calcar foarte friabil.





Vedere spre partea estica a muntelui, mai salbatica:



Ultima portiune spre varf:



Coborand de pe Trefauer spre varful Tux:



Coborarea a fost cu peripeti si putea sfarsi tragic. Existau doua variante d ecoborare pe versat estic si pe versant vestic, ambele cu portiuni de zapada, neatinse, semn ca nu mai trecuse nimeni de curand pe acolo. Spre est haurile erau sumbre si zapada multa si mare, dar avantajul era ca refugiul la care voiam sa ajungem se afla in acea directie, vazandu-se 600m mai jos Spre vest arata mult mai prietenos, soarele care scalda varsantul transmitea mesajul unei coborari mult mai accesibile si cu putina zapada. In pofida vointei mele decizi a fost luata de a cobori spre est. La nici 5 minute, in timp ce eu escaladam un varf, acccidentul se produce, sunt strigat de Vali, Agatha a alunecat pe zapada si s-a oprit ceva mai jos, pe un valcel, unde erau pietre, inainte de a urma un pereteinalt, funa din fetzele varfului... Din fericire a scapat ieftin cu cateva contuzii, un genunchi si un deget umflat si cu moralul zdruncinat.
Cobaram de data asta spre vest, pe la 10 seara, inca pe lumina dam in poteca principala. Se ia decizia de a merge spre masina, drum lung, in noapte. Incercam sa ne oprim la o cabana pe drum, dar la nici 10 minute d eea drumul dispare cu desavarsire, acoperit de o puzderie de copaci doborati, de vanturi si avalanse. Incepe sa ploua. Dupa ce orbecaim vreo 20 de minute, cu harta si GPS recuperam o urma si ajungem pe la 23.30 la cabana unde o petrecere privata era in toi. Suntem primitzi cu multa amabilitate si invitati la petrecere.

Varful, in centru-stanga:



Coboarea la apus:




Portiuni de zapada, localnicii spun ce de 20 de ani nu a mai fost atata zapada in luna iunie: