Lacul Titisee:
12 hours ago
Thursday, October 29, 2009
Povestiri din Padurea Neagra
Muntii Padurea Neagra se afla in sud-vestul Germaniei. Acopera o arie de aproximativ 200 * 60 km iar punctul culminant este varful Feldberg la 1493m .
Lacul Titisee:
Aici s-au inventat ceasurile cu cuc.
Statiune de ski in apropierea varfului Feldberg(cea mai mare din Germania, in afara Alpilor):
Feldbergsee:
Turnul Feldberg:
Varful Feldberg:
Vedere spre Alpii Elvetieni de pe Feldberg:
Cabana de langa varf:
Schluchsee, cel mai mare lac din Padurea Neagra:
Lacul Titisee:
Tuesday, October 27, 2009
Wednesday, October 21, 2009
Thursday, October 15, 2009
Long, thin, elastic lifeline ! Cascade de Courmes. Canyoning
Acum 10 ani puneam poza asta pe alpinet:
http://alpinet.org/bin/foto/showfoto.php?lng=ro&item=814&vot=0
uitandu-ma cum niste nebuni coboara o cascada ce parea ca porneste din cer.
Dupa 10 ani am coborat-o si eu, ca pe ceva firesc, cu bucuria imensa sa ma simt ca un paianjen tesandu-si plasa. Niciodata firul vietii nu a parut mai fragil ca atunci, cand doar un fir de ata si cateva zeci de metrii ma desparteau de pamant iar cascada ma acoperea cu o ploaie fina, o binecuvantare intr-o zi torida de vara.
Multi ani cascada, de fapt tot canyonul de la Courmes a fost interzis din cauza autoritatilor locale si a localnicilor "prietenosi" fata de canyoneri si sportul lor nebunesc.
Se pare ca lobbyul sportivilor a reusit si acuma exista permisiunea de a cobor acest canion. La sfarsitul lui august impreuna si la sugestia lui Lolo si Alex (carora le raman foarte recunoscator) am avut ocazia unei coborari fulger a acestui canion: 3 ore in topo, noi intr-o ora jumate eram gata, jos pe asfaltul incins. Cascada de 65 de metrii, din care aporape 50 total suspendata in aer este punctul principal de atractie si a fost hit-ul seriei de canioane pe care le-am strabatut aceasta vara. Senzatii garantate.De partea cealalta a aparatului de fotografiat de data asta:
http://alpinet.org/bin/foto/showfoto.php?lng=ro&item=814&vot=0
uitandu-ma cum niste nebuni coboara o cascada ce parea ca porneste din cer.
Dupa 10 ani am coborat-o si eu, ca pe ceva firesc, cu bucuria imensa sa ma simt ca un paianjen tesandu-si plasa. Niciodata firul vietii nu a parut mai fragil ca atunci, cand doar un fir de ata si cateva zeci de metrii ma desparteau de pamant iar cascada ma acoperea cu o ploaie fina, o binecuvantare intr-o zi torida de vara.
Multi ani cascada, de fapt tot canyonul de la Courmes a fost interzis din cauza autoritatilor locale si a localnicilor "prietenosi" fata de canyoneri si sportul lor nebunesc.
Se pare ca lobbyul sportivilor a reusit si acuma exista permisiunea de a cobor acest canion. La sfarsitul lui august impreuna si la sugestia lui Lolo si Alex (carora le raman foarte recunoscator) am avut ocazia unei coborari fulger a acestui canion: 3 ore in topo, noi intr-o ora jumate eram gata, jos pe asfaltul incins. Cascada de 65 de metrii, din care aporape 50 total suspendata in aer este punctul principal de atractie si a fost hit-ul seriei de canioane pe care le-am strabatut aceasta vara. Senzatii garantate.De partea cealalta a aparatului de fotografiat de data asta:
Tuesday, October 13, 2009
Thursday, October 8, 2009
What have they done to my car ?
De fapt este o reclama mascata la detergent ;)
Tuesday, October 6, 2009
How to kill a bear !
..errr, actually otherwise !
Actually how to escape....
Anyhow the bear always rips his head off !
This is in the context where I've just met face to face two big bears in the Brasov's forest two weeks ago...
Actually how to escape....
Anyhow the bear always rips his head off !
This is in the context where I've just met face to face two big bears in the Brasov's forest two weeks ago...
Monday, October 5, 2009
Maratonul Pietrei Craiului
Editia 2009 - Inotand in noroi
41 km, 2130m denivelare pozitiva si tot atat negativa.
Alergatul pe munte nu face de loc parte din modalitatea mea de a apropia muntele, ba chiar din contra. Pe munte merg sa ma relaxez, sa vad locuri noi si frumoase, sa gasesc instantanee fotografice interesante si sa ma reincarc cu energie.
O cursa pe munte inseama sa depui efort maxim, sa nu ai timpul sa iti ridici privirea din adidasii celui din fatza pentru a privi putin in stanga si in dreapta, o lupta interioara pentru a-ti duce corpul la limita.
La editiile anterioare nu am participat si nici la alte curse de trail running, totusi anul acesta am decis sa particip din doua motive: am ratat toate cursele de montainbike de anul acesta pentru ca nu am fost in tara asa ca macar cursa asta sa o prind si al doilea motiv din apreciere si respect pentru organizatori care depun un efort enorm pentru a organiza o astfel de cursa, la standarde ridicate.
E si pacat sa nu participi cand se ofera o astfel de ocazie pe tava.
Pe cativa dintre organizatori ii cunosc personal, pe altii ii stiu doar din vedere: tin sa ii felicit pe toti pentru efortul depus si amabilitatea fatza de participantzi.
Placerea de a intalni prieteni si amici printre participanti sau colegi de club, il fac un eveniment inconturnabil pentru iubitorii de competitzii montane.
Traseul in sine este superb, strabatand cel mai frumos munte din Romania, dupa parerea mea. Oricum de data aceasta nu s-a vazut nimic din cauza cetzii si a ploii... dar cine mai are timp sa se uite imprejur ? orgoliile sunt mult prea mari !
Un alt motiv pentru a participa: cursa reprezinta un bun prilej de antrenament pentru duatlonul de peste doua saptamani de la Brasov unde sunt si 10km de alergare.
Iata-ma deci aliniat la startul maratonului, fara vre-un obiectiv bine fixat, cu ideea de a-mi incerca fortele si de a vedea cum se desfasoara un maraton vazut din interior. Stiam ca pot sa termin maratonul in limita de 10 ore chiar si mergand relaxat, totul era sa nu fortez si sa ma accidentez aiurea.
Echipamentul meu este cam incropit la repezeala, nu am niste papuci potriviti si aderenti pentru un astfel de traseu, iar suprapantalonii sunt cei de la bike, prea largi pt a alerga in ei, si in plus aveau sa tot imi alunece si ma chinuiam sa ii ridic din 5 in 5 minute...
Strategia mea era de a-mi gestiona efortul si resursele in prima parte a cursei si de a da totul pe urcarea la Diana si apoi lunga coborare pana in Zarnesti.
Deci, ACDC pe fundal si se da startul ! Ma pun pe alergat, undeva din mijlocul masei de concurenti. Invalmasala mare. Depasesc ceva concurenti ... Deja ma incalzesc, pe la jumatea drumului spre Botorog ma opresc sa imi dau jos windstopperul.
Sunt depasit de multi concurenti in acest timp. Continui sa alerg dar lipsa de antrenament se vede. Apropos, in ultimii 3 ani am alergat cap la cap vreo 30km... si azi era o cursa de 41 km :)))
Primul punct al stategiei de concurs, de a alerga bine pana la Botorog a cam esuat.
Intru spre poteca spre Magura intr-un lung sir de concurenti. Tin cat pot ritmul, din cand in cand mai sunt depasit de vre-un concurent. La un moment dat Monika ma depaseste, eu ajung in spatele Silviei si reusesc sa tin ritmul pana mi se face sete si trebuie sa ma opresc sa scot bidonul (nu am considerat necesar sa imi iau camelbackul, dar ploaia si husa de pe rucsac imi ingreunau operatia banala de a scoate bidonul din rucsac)
Timp pretios pierdut, desi la scara unui maraton consideram ca nu ar fi trebuit sa conteze.
Drumul spre Pestera urca si coboara si alternez mersul fortat la deal cu alergarea pe plat si la coborare. Cunosc zona la perfectie, fiind una din ariile mele preferate pentru turele de mountainbike.
O ajung pe Monika care nu se simtea prea bine, o depasesc si nu aveam sa o mai vad pana la final.
Dupa ceva urcare fortata ajung in frumoasele poiene in spre saua Joaca. Nu am suficent suflu sa alerg pe platul de acolo, asa ca merg in continuare fortzat.
Dupa o binevenita alimentare la Table incepe urcarea spre saua Funduri. Poteca este ingusta, sunt multi concurenti asa ca ma incadrez in sarpele care urca si stau la cutie :D
Derapez din greu pe noroi, betele ma ajuta enorm, fara ele tot maratonul ar fi fost catastrofic pentru mine.
Ritmul este cam redus, probabil chiar ma incet decat viteza mea de croaziera la urcare pe munte asa ca ajung in creasta, la Funduri odihnit. Este frig si ma grabesc sa cobor pe versantul vestic.
Filmanad pe o satanca este Ciprian Lolu de la Salvamont Zarnesti, unul dintre organizatori. Coboram impreuna cativa metrii si aflam ca in urma cu o saptamana eram amandoi in Elvetia, la vreo 2 creste distantza, luptandu-ne cu vremea inca o data potrivnica.
Aflu de la el ca nu este timp mort pe acea portiune, deci la final totalul se va mai mari cu ceva minute.
Apoi surpriza pentru mine, ajungem la o zona echipata cu coarda, unde este coada. Stau 17 minute pe ceas ! Am timp sa mananc vreo 2 cookies, sa ma hidratez, sa scot telefonul si sa fac cateva poze (sic!) si sa inghetz bocna:
Imi vine randul sa cobor pe coarda si apoi dai si dai pe braul care serpuieste pe sub Westwand. Ma opresc 5 secunde... se admir Ceardacul Stanciului si apoi continui intr-un ritm bun. Depasesc vreo 10 concurenti pana la refugiul Spirlea.
De acolo in jos noroiul este pana in gat, eu schiez pe papuci, ajutat fiind de betze imi este imposibil sa ma echilibrez altfel. De cateva ori ma redresez spectaculos, apoi iau si o tranta mai serioasa, singura din acest maraton. Coborarea este o cursa de echilibrisitca pentru mine, mult mai solicitanta decat urcatul.
Ambii genunchi incep sa ma doara, ca de obicei cand fortzez la coborare, deh nu mai am genunchii de la 20 de ani.
Sunt uimit cat de mult s-a schimbat drumul spre Plaiul Foii pe valea Spirlei, viiturile recente fiind de vina.
Pana la Plaiul Foii incerc sa alerg cat de cat, dar nu pot asta fara destul de mult pauze, nu am antrenament si suflu nici pentru aceasta alergare pe plat, sau chiar usor la vale...
Sunt depasit de mai multi concurenti care si-au facut temele si alearga relaxati la vale...
La Plaiul Foii beau o supa si un ceai apoi cineva ma striga. Il vad cu bucurie pe Horatiu, care ma invita sa urcam impreuna spre Diana. Daca pana atunci m-am simtit perfect pe urcare incep sa ma doara muschii de la picioare si sa ma simt fara energie (cred ca supa cu paste are o mare parte din vina aici). Iau un baton cu gust de capsuni: absolut oribil, bleahhh :(
De mult am renuntzat sa mai mananc batoane, nu le suport gustul. Am mai primit si alte energizante de la organizatori dar habar nu am ce sunt si nu vreau sa le testez acuma pe mine pentru prima data.
Dupa vreo 15 min. de urcare Horatiu se indeparteaza incetisor de mine, apoi tot mai repede depaseste o serie de concurentzi. Eu ma tarasc la deal, incet dar constant si chiar in ritmul asta de melc incapatanat reusesc sa depasesc vreo 10 concurenti pana la Diana !
Dar ce folos ! pe coborarea abrupta care imi tortureaza din nou genunchii si imi pune la maxina incercare echilibrul sunt depasit la loc de cei pe care i-am luat la urcare. Sunt frustrat, dar nu vreau sa imi nenorocesc picioarele alergand la limita la vale, mai am nevoie de ele si pentru alte ture. Cum de nu sunt pe bicicleta ?!? acolo nu s-ar fi intamplat asa ceva, la vale nu m-ar fi depasit decat cei kamicaze :)
Dupa Chilii este marele festival de inot in noroi, 10 cm adancime cel putin, in unele zone. Dar ce mai conta, oricum nu reuseam sa imi mai disting papucii din picioare. Iar suprapantalonii s-au rupt de mult si se agatau sub talpa papucilor, cadeau de pe mine mai cu spor asa...
La vale alerg cate o portiune, apoi imi trag sufletul, si iara alerg. Intr-o cursa la limita resurselor reusesc sa mai depasesc un concurent care suferea la fel d emult ca si mine. La asfalt chiar mai ajung unul care avea carcei, dar nu reusesc sa il depasesc, era plat dar lipsa de alergare nu mi-a permis sa mai bag viteza pe ultima portiune. Energie mai am suficienta pentru un mers alert dar picioarele ma omoara. Si este imposibil sa mai accelerez. Trec linia de sosire alergand, bucuros ca am invins in maratonul interior.
Saptamana foarte agitata dinainte si-a spus cuvantul: peste 10 ore de lucru pe zi in ultimele 4 zile, doar cate 6 ore de somn in ultimele 2 nopti, drumul de la Frankfurt la Brasov, accidentul suferit cu 2 zile in urma cand o masina ma lovit in timp ce pedalam regulamentar pe banda de bicicleta... Toate s-au strans si mi-au legat niste pietre de picior in aceasta zi.
In timp ce altii alergau fara rucsac, eu aveam unul cam prea mare pentru o astfel de cursa, cu destule lucruri in ele pe care nu le-am folosit, incepand cu windstoperul si terminand cu mancarea... Alta data nu cred ca o sa mai iau vre-un rucsac in cursa.
Per total am scos cam 7h si 25 min. (nu stiu inca rezultatele oficiale). Un rezultat excelent tinand cont de toate cele de mai sus. Totusi mult prea putin de cat a-si putea scoate.
Poate ca o sa mai particip candva... atunci obiectivul perfect realizabil cu putin antrenament este sa ajung in 6 ore maxim. Dar asta este o alta poveste...
Concluziile le-am spus la inceput: mountain runningul nu e de mine, insa cinste organizatorilor inca o data ! Si bravo tuturor celor care au terminat maratonul in conditiile vitrege datorate noroiului pana in gat si a ploii.
Singura bila negra este pentru cativa dintre participanti care au aruncat ambalajele de la batoanele energizante pe poteca. Eu unul am vazut vreo 10 :( Rusine ! a-ti dovedit ca nu sunteti oameni de munte.
In final multumiri speciale pentru Eliza care a fost echipa mea de suport pe toata durata acestei zile dificile. De la 6.00 ora trezirii, pana la 23.00 cand s-a terminat festivitatea de premiere.
41 km, 2130m denivelare pozitiva si tot atat negativa.
Alergatul pe munte nu face de loc parte din modalitatea mea de a apropia muntele, ba chiar din contra. Pe munte merg sa ma relaxez, sa vad locuri noi si frumoase, sa gasesc instantanee fotografice interesante si sa ma reincarc cu energie.
O cursa pe munte inseama sa depui efort maxim, sa nu ai timpul sa iti ridici privirea din adidasii celui din fatza pentru a privi putin in stanga si in dreapta, o lupta interioara pentru a-ti duce corpul la limita.
La editiile anterioare nu am participat si nici la alte curse de trail running, totusi anul acesta am decis sa particip din doua motive: am ratat toate cursele de montainbike de anul acesta pentru ca nu am fost in tara asa ca macar cursa asta sa o prind si al doilea motiv din apreciere si respect pentru organizatori care depun un efort enorm pentru a organiza o astfel de cursa, la standarde ridicate.
E si pacat sa nu participi cand se ofera o astfel de ocazie pe tava.
Pe cativa dintre organizatori ii cunosc personal, pe altii ii stiu doar din vedere: tin sa ii felicit pe toti pentru efortul depus si amabilitatea fatza de participantzi.
Placerea de a intalni prieteni si amici printre participanti sau colegi de club, il fac un eveniment inconturnabil pentru iubitorii de competitzii montane.
Traseul in sine este superb, strabatand cel mai frumos munte din Romania, dupa parerea mea. Oricum de data aceasta nu s-a vazut nimic din cauza cetzii si a ploii... dar cine mai are timp sa se uite imprejur ? orgoliile sunt mult prea mari !
Un alt motiv pentru a participa: cursa reprezinta un bun prilej de antrenament pentru duatlonul de peste doua saptamani de la Brasov unde sunt si 10km de alergare.
Iata-ma deci aliniat la startul maratonului, fara vre-un obiectiv bine fixat, cu ideea de a-mi incerca fortele si de a vedea cum se desfasoara un maraton vazut din interior. Stiam ca pot sa termin maratonul in limita de 10 ore chiar si mergand relaxat, totul era sa nu fortez si sa ma accidentez aiurea.
Echipamentul meu este cam incropit la repezeala, nu am niste papuci potriviti si aderenti pentru un astfel de traseu, iar suprapantalonii sunt cei de la bike, prea largi pt a alerga in ei, si in plus aveau sa tot imi alunece si ma chinuiam sa ii ridic din 5 in 5 minute...
Strategia mea era de a-mi gestiona efortul si resursele in prima parte a cursei si de a da totul pe urcarea la Diana si apoi lunga coborare pana in Zarnesti.
Deci, ACDC pe fundal si se da startul ! Ma pun pe alergat, undeva din mijlocul masei de concurenti. Invalmasala mare. Depasesc ceva concurenti ... Deja ma incalzesc, pe la jumatea drumului spre Botorog ma opresc sa imi dau jos windstopperul.
Sunt depasit de multi concurenti in acest timp. Continui sa alerg dar lipsa de antrenament se vede. Apropos, in ultimii 3 ani am alergat cap la cap vreo 30km... si azi era o cursa de 41 km :)))
Primul punct al stategiei de concurs, de a alerga bine pana la Botorog a cam esuat.
Intru spre poteca spre Magura intr-un lung sir de concurenti. Tin cat pot ritmul, din cand in cand mai sunt depasit de vre-un concurent. La un moment dat Monika ma depaseste, eu ajung in spatele Silviei si reusesc sa tin ritmul pana mi se face sete si trebuie sa ma opresc sa scot bidonul (nu am considerat necesar sa imi iau camelbackul, dar ploaia si husa de pe rucsac imi ingreunau operatia banala de a scoate bidonul din rucsac)
Timp pretios pierdut, desi la scara unui maraton consideram ca nu ar fi trebuit sa conteze.
Drumul spre Pestera urca si coboara si alternez mersul fortat la deal cu alergarea pe plat si la coborare. Cunosc zona la perfectie, fiind una din ariile mele preferate pentru turele de mountainbike.
O ajung pe Monika care nu se simtea prea bine, o depasesc si nu aveam sa o mai vad pana la final.
Dupa ceva urcare fortata ajung in frumoasele poiene in spre saua Joaca. Nu am suficent suflu sa alerg pe platul de acolo, asa ca merg in continuare fortzat.
Dupa o binevenita alimentare la Table incepe urcarea spre saua Funduri. Poteca este ingusta, sunt multi concurenti asa ca ma incadrez in sarpele care urca si stau la cutie :D
Derapez din greu pe noroi, betele ma ajuta enorm, fara ele tot maratonul ar fi fost catastrofic pentru mine.
Ritmul este cam redus, probabil chiar ma incet decat viteza mea de croaziera la urcare pe munte asa ca ajung in creasta, la Funduri odihnit. Este frig si ma grabesc sa cobor pe versantul vestic.
Filmanad pe o satanca este Ciprian Lolu de la Salvamont Zarnesti, unul dintre organizatori. Coboram impreuna cativa metrii si aflam ca in urma cu o saptamana eram amandoi in Elvetia, la vreo 2 creste distantza, luptandu-ne cu vremea inca o data potrivnica.
Aflu de la el ca nu este timp mort pe acea portiune, deci la final totalul se va mai mari cu ceva minute.
Apoi surpriza pentru mine, ajungem la o zona echipata cu coarda, unde este coada. Stau 17 minute pe ceas ! Am timp sa mananc vreo 2 cookies, sa ma hidratez, sa scot telefonul si sa fac cateva poze (sic!) si sa inghetz bocna:
Imi vine randul sa cobor pe coarda si apoi dai si dai pe braul care serpuieste pe sub Westwand. Ma opresc 5 secunde... se admir Ceardacul Stanciului si apoi continui intr-un ritm bun. Depasesc vreo 10 concurenti pana la refugiul Spirlea.
De acolo in jos noroiul este pana in gat, eu schiez pe papuci, ajutat fiind de betze imi este imposibil sa ma echilibrez altfel. De cateva ori ma redresez spectaculos, apoi iau si o tranta mai serioasa, singura din acest maraton. Coborarea este o cursa de echilibrisitca pentru mine, mult mai solicitanta decat urcatul.
Ambii genunchi incep sa ma doara, ca de obicei cand fortzez la coborare, deh nu mai am genunchii de la 20 de ani.
Sunt uimit cat de mult s-a schimbat drumul spre Plaiul Foii pe valea Spirlei, viiturile recente fiind de vina.
Pana la Plaiul Foii incerc sa alerg cat de cat, dar nu pot asta fara destul de mult pauze, nu am antrenament si suflu nici pentru aceasta alergare pe plat, sau chiar usor la vale...
Sunt depasit de mai multi concurenti care si-au facut temele si alearga relaxati la vale...
La Plaiul Foii beau o supa si un ceai apoi cineva ma striga. Il vad cu bucurie pe Horatiu, care ma invita sa urcam impreuna spre Diana. Daca pana atunci m-am simtit perfect pe urcare incep sa ma doara muschii de la picioare si sa ma simt fara energie (cred ca supa cu paste are o mare parte din vina aici). Iau un baton cu gust de capsuni: absolut oribil, bleahhh :(
De mult am renuntzat sa mai mananc batoane, nu le suport gustul. Am mai primit si alte energizante de la organizatori dar habar nu am ce sunt si nu vreau sa le testez acuma pe mine pentru prima data.
Dupa vreo 15 min. de urcare Horatiu se indeparteaza incetisor de mine, apoi tot mai repede depaseste o serie de concurentzi. Eu ma tarasc la deal, incet dar constant si chiar in ritmul asta de melc incapatanat reusesc sa depasesc vreo 10 concurenti pana la Diana !
Dar ce folos ! pe coborarea abrupta care imi tortureaza din nou genunchii si imi pune la maxina incercare echilibrul sunt depasit la loc de cei pe care i-am luat la urcare. Sunt frustrat, dar nu vreau sa imi nenorocesc picioarele alergand la limita la vale, mai am nevoie de ele si pentru alte ture. Cum de nu sunt pe bicicleta ?!? acolo nu s-ar fi intamplat asa ceva, la vale nu m-ar fi depasit decat cei kamicaze :)
Dupa Chilii este marele festival de inot in noroi, 10 cm adancime cel putin, in unele zone. Dar ce mai conta, oricum nu reuseam sa imi mai disting papucii din picioare. Iar suprapantalonii s-au rupt de mult si se agatau sub talpa papucilor, cadeau de pe mine mai cu spor asa...
La vale alerg cate o portiune, apoi imi trag sufletul, si iara alerg. Intr-o cursa la limita resurselor reusesc sa mai depasesc un concurent care suferea la fel d emult ca si mine. La asfalt chiar mai ajung unul care avea carcei, dar nu reusesc sa il depasesc, era plat dar lipsa de alergare nu mi-a permis sa mai bag viteza pe ultima portiune. Energie mai am suficienta pentru un mers alert dar picioarele ma omoara. Si este imposibil sa mai accelerez. Trec linia de sosire alergand, bucuros ca am invins in maratonul interior.
Saptamana foarte agitata dinainte si-a spus cuvantul: peste 10 ore de lucru pe zi in ultimele 4 zile, doar cate 6 ore de somn in ultimele 2 nopti, drumul de la Frankfurt la Brasov, accidentul suferit cu 2 zile in urma cand o masina ma lovit in timp ce pedalam regulamentar pe banda de bicicleta... Toate s-au strans si mi-au legat niste pietre de picior in aceasta zi.
In timp ce altii alergau fara rucsac, eu aveam unul cam prea mare pentru o astfel de cursa, cu destule lucruri in ele pe care nu le-am folosit, incepand cu windstoperul si terminand cu mancarea... Alta data nu cred ca o sa mai iau vre-un rucsac in cursa.
Per total am scos cam 7h si 25 min. (nu stiu inca rezultatele oficiale). Un rezultat excelent tinand cont de toate cele de mai sus. Totusi mult prea putin de cat a-si putea scoate.
Poate ca o sa mai particip candva... atunci obiectivul perfect realizabil cu putin antrenament este sa ajung in 6 ore maxim. Dar asta este o alta poveste...
Concluziile le-am spus la inceput: mountain runningul nu e de mine, insa cinste organizatorilor inca o data ! Si bravo tuturor celor care au terminat maratonul in conditiile vitrege datorate noroiului pana in gat si a ploii.
Singura bila negra este pentru cativa dintre participanti care au aruncat ambalajele de la batoanele energizante pe poteca. Eu unul am vazut vreo 10 :( Rusine ! a-ti dovedit ca nu sunteti oameni de munte.
In final multumiri speciale pentru Eliza care a fost echipa mea de suport pe toata durata acestei zile dificile. De la 6.00 ora trezirii, pana la 23.00 cand s-a terminat festivitatea de premiere.
Subscribe to:
Posts (Atom)
