Laurentiu Barza mountains and photography

O plimbare in muntii Neamtului

2011-12-21T20:44:00.000+02:00

Muntii Neamtului sunt extensia nordica a muntilor Baiului. Sunt situati intre valea Azugii si cea a Doftanei. Accesul este facil din orasul Azuga: ajungem cu masina pana in dreptul instalatiilor de ski de unde intram pe lungul drum forestier care urca pe valea Azugii ca apoi sa coboare pana in Sacele.

Tura noastra incepe la 10km dupa intrarea pe drumul forestier, in dreptul unei mari vile construita pentru Ceausescu. Spre dreapta porneste o vale strabatuta de drum forestier. Noi mergem pe acest drum doar cat sa ocolim vila si intram pe un alt drum larg ce trece prin spatele vilei si apoi urca printr-o pepiniera de brazi. Dupa 15min de urcat intram in padure unde drumul se transforma intr-o poteca clara, uneori cu aspect de drum larg de caruta. Urcarea prin padure este agreabila si in mai putin de o ora iesim din zona cu padure si ajungem la golul alpin. Este recomandat sa ajungem aici intr-o zi cu vreme buna caci panorama este superba: Piatra Mare, Postavarul, Piatra Craiului, Bucegiul si muntii Baiului - toate se desfasoara in fata noastra!

Ajunsi la golul alpin urcam pe langa o stana si apoi tinem culmea larga care urca sustinut spre varful Neamtul. Daca vrem sa facem doar o tura scurta de 2-3 ore ne putem opri in zona stanei unde panorama ni se infatiseaza in toata splendoarea ei. Suntem la 1500m altitudine. Pentru coborare urmam acelasi drum ca la urcare.
De la stana urcarea catre varful Neamtului ne va mai lua inca 1-2 ore. Exista multe, poteci facute de oi, care urca in serpentine, urmand piciorul de munte. Odata ajunsi sus vom fi rasplatiti cu panorama vasta catre est: valea Doftanei, muntii Grohotis, muntii Ciucas etc...
Noi am prins un apus superb in urma cu o luna: culorile cerului au fost fantastice peste Ciucas iar apusul peste muntii Bucegi a luat toate culorile de la portocaliu la rosu aprins.
In varful Neamtului(1923m) intalnim poteca marcata care strabate creasta muntilor Neamtului. Mergem spre nord spre varful Turcu unde ajungem intr-o ora admirand panorama care ni se infatisaza pe parcurs.
Dupa varful Turcu poteca paraseste muchia si incepe sa coboare pe partea vestica a muntelui spre lacul Rosu. Acesta este un lac micut ascuns in mijlocul padurii. De acolo urmand poteca prin padure ajungem in drumul forestier de pe valea Azugii. Coboram vreo 2km pe drum pentru a ne intoarce la punctul de plecare.
Aceasta postare este dedicata cititoarelor siteului Diva Hair.(Vremea)

Fagaras a la Draculea: Culmea Babei - Berevoescu Mare - Scoarta

2011-12-20T15:31:00.000+02:00

Draculea - inspirat nume pentru cele doua fire de apa care pleaca de sub vf. Scoarta si se termina undeva in neant.

Daca am fi stiu de nume poate ne-am mai fi gandit inainte sa o luam la vale in necunoscut... Iata o tura inedita de pe 4 Decembrie, probabil ultima de pe anul acesta dintr-o lunga serie de iesiri in Fagaras: traditionalele iesiri de ski la Balea in primavara, urcarea pe Negoiu dinspre Piscul Negru si apoi lungul sir de muchii nordice pe care le-am facut anul acesta:Tarata, Albota, Zanoaga, Dragusul, Trasnita, Hermeneasa, Scoarta, Babei. Deci s-au strans 8 din cele peste douazeci de muchii nordice.Culmea Babei este dintre acestea toate cea mai salbatica si mai putin umblata. Avea sa fie a doua cea mai aventuroasa tura din anul acesta dupa cea din Zanoaga. Si sigur nu e o coincidenta am fost cu Claudiu in ambele ture...
Desi ziua este mult mai scurta ca vara, vremea stabila si insorita si zapada aproape de zero m-au determinat sa fac aceasta serie de muchii acuma in prag de iarna. Vara de foarte multe ori ploaia, ceata, furtuna mi-au zadarnicit planurile.

Am parcat masina la manastirea Berivoi pana la care este drum asfaltat impecabil din Recea. De acolo pornim pe vale si dupa un kilometru si ceva o luam la dreapta direct in sus pentru a prinde muchia.Suntem pe banda rosie forestiera, pe urmele unei posibile poteci de animale. Nu urcam prea mult si dam de o poiana mare cu un loc special amenajat pentru a hrani animalele si copaci in jur de unde sa vanezi...Dupa semne nu mai era de nult timp folosit acest loc... La 5 min. dam de un drum forestier napadit de vegetatie care urca foarte abrupt pana in muchie. Acolo pe muchie este un tablou de copaci uscati cazuti sau in picioare care acopereau orice posibil drum care existase pe acolo. Reusim sa ne strecuram printre obstacole si incercam sa tinem matematic muchia.Nu se poate spune ca este poteca, dar nici ca nu este. Gasim o poteca slab conturata pe care o urmam. Este mult mai cald dacat acum o saptamana cand am murit de frig pe Scoarta. Acuma urc in tricou !Pe culmea Babei se traversa candva in Fagarasul inspre Muntenia, iar apoi, mai tarziu, in anii 50 partizanii o foloseau la randul lor pentru a trece dincolo de Carpati.Muchia este foarte lunga, si mai important, pe portiuni lungi este relativ orizontala, pe la 1600m altitudine, unde padurea este destul de deasa... Mergem cat de rapid putem inainta, facem pauze putine si scurte, avem o zi lunga in plan !Ne ia totusi 4 ore sa ajungem pe varful Turtanul Babei la vreo 1660m, care e pe la jumatea muchiei si de unde se coboara pronuntat intr-o poienita pentru a continua apoi urcarea.Mai facem o ora si ceva si ajungem la jnepeni si de acolo golul alpin e la 2 pasi.Se afla o fosta stana acolo si se ghicea presupun un drum destul de clar si usor care urca din fundul vaii Dejanilor. Deci aparent locul este accesibil.Mai urcam vreo ora pana in creasta principala a Fagarasilor, pe un varf pietros la 2225m. Vremea este cam urata, total diferita de turele din w.e. trecute, este un pic de vant si multa ceatza, cerul este amenintator.Asa cum am calculat ne incadram in orar si ajungem in vreo 30min. pe varful Berevoescu Mare si apoi incepem sa coboram pe Muchia Scoarta.La 10min. sun varf se afla noul refugiu de pe Berevoescu (mai este unul, mult mai cunoscut si mai departe la sud de varf). Este al 4-lea refugiu de tip igluu de care am dat in ultimele 3 ture. Acolo gasim si o foaie cu explicatia aparitiei acestor refugii: o finantare europeana pentru a incuraja turismul in partea nordica a Fagarasului(vezi ultima poza).Refugiul este in stare foarte buna, iar inauntru este destul de curat desi mai sunt ceva materiale, spre deosebire de fratele sau mai de jos, unde inauntru este haos.Incepe sa se intunece, este ora 17h, si se face noapte. Desi suntem la doi pasi de Crai, abia il zarim printre nori si ceatza, nu poate fi vorba de poze de data asta.Mergem rapid desi GPS-ul ne spune ce sunt vreo 5km pana la refugiul de pe Scoarta. Coboram apropape 500m pana in saua Tiganului de unde avem de urcat la greu pana pe Scoarta.Este noapte si suntem cam obositi, abia mai tragem la deal. Langa ref. Scoarta este un indicator si eu eram convins ca e pe acolo in jos. Inaintea noastra se vad incedii, unele sunt jos in campie dar unul pare foarte aproape, sub muchie, desi poate ma insel... Focul era insotit de fum gros, probabil ca daca coboram pe drumul de acum o saptamana am fi intrat in fum, eu tocmai aflasem ca in urma cu vreo 2-3 zile fusese un incendiu pe Bucsoiul. Iar peste 4 zile eram iara langa un incendiu, de data asta in Monte Baldo, Italia.Este noapte si un pic de zapada pe versant cat sa acopere orice urma de posibil marcaj. Pe indicator nu este nici o tabla spre traseul marcat de pe Piciorul Batran.Traseul a fost marcat in 2009 de catre cercetasi. Foarte prost dupa cum aveam sa vedem in teren...Ma uit pe GPS si vad clar ca acolo este o muchie la vale. Pe harta din dotare sunt doar doua muchii care coboara, iar prima este clar undeva in spate, deci suntem pe a doua.Pornim deci la vale grabiti sa ajungem cat ma repede la masina, eu trebuia sa ajung cat mai repede in Brasov.Suntem din nou ca intr-un episod cu Bear Grylls care este parasutat pe un varf de munte si apoi isi croieste drum la vale... Poate ar trebui sa tin candva un workshop de ratacire si supravietuire in Carpati :))) Piciorul este foarte abrupt, urmam un firicel de poteca si apoi ne pierdem in padurea deasa, virgina in care am ajuns. Punem GPS-ul pe confluenta a doua rauri si mergem cum putem la vale sau in traversare.Ajungem pe langa apa, sunt zone abrupte si cu un pic de stanca, greu de trecut, ne temem sa nu dam de obstacole ca pe Zanoaga, dar GPS-ul nu ne arata ca ar fi pereti.Surpriza este la confluenta cand in loc de o apa mare si eventual drum dam de un alt firicel de apa, si impreuna se unesc pentru a continua intr-un defileu ingust, plin de vegetatie si de portiuni inghetate.Suntem intr-o fundatura, fara vreo posibilitate de inaintare... Masina este la 4km in linie dreapta, din care mai mult de jumate sunt drum forestier in exploatare...Abia acasa aveam sa aflam ca am luat-o pe un picior care nu il aveam pe harta iar cele doua fire erau paraul Draculea.Cum era clar ca muchia cu marcajul este cea din stanga iar noi eram pe fundul vaii, am luat-o in sus de-a dreptul printr-o zona de vegetatie foarte deasa. Cu ochii pe GPS am urcat spre muchie in patru labe sau cum ne-a permis vegetatia si panta si in 30 de minute am dat in marcaj, ascuns undeva pe o piatra printre frunze, l-am gasit din noroc pur. Altfel n-ai fi zis ca prin aceste locuri trece o poteca.O urmam cu greu la vale face niste intorsaturi neasteptate, mercajul e rar, e plin de frunze pe jos, ne e frica sa nu pierdem din nou poteca. In cele din urma dam de forestierul de pe valea Berivoiului la vreo 3 km de masina.Este gheata lucie pe portiuni lungi, facem acobatii sa o ocolim ! La 11pm ajungem in sfarsit la masina dupa aproape 14 ore de mers !Cu vreo trei ore intarziere fata de planificare ajung si eu acasa, la 1 noaptea. Facut bagaje, o ora de somn si gata de o noua aventura...A fost o tura in care am parcurs peste 30km, majoritatea lor "am mistretit" printr-un haos de copaci. S-au strans 2400m denivelare pozitiva!

Cam asa a fost toata culmea:

Aici am ajuns la jnepenis:

Vf si platoul Scoarta, muchia lui Bogdan:

Culmea Babei impadurita:

Continuare pana in creasta:

Iezerul la apus:

Refugiul si varful Berevoescu (stanga)

Lago di Garda, Monte Baldo

2011-12-15T19:28:00.000+02:00

Iata-ma din nou pe malul lacului Garda, dupa un an si cateva luni: in 2010 dupa un sejur la Cortina d'Ampezzo am ajuns 2 zile si pe malul lacului Garda.Atunci am fost sa ne cataram un pic la Arco si sa vizitam cateva localitati de pe malul lacului. Asa am descoperit Malcesine un sat superb cu strazi inguste si in panta frumos aranjate si cu un castel ce domina imprejurimile.Acum o spatamana m-am intors in Malcesine dupa un drum de 2 ore cu busul din Verona. Vremea era superba si tinta excursiei in vedere: Monte Baldo.Cum telefericul era in revizie singura posibilitate era de a urca pe jos de la cei 50m altitudine pana la 1800m in creasta unde este statia superioara a cabinei. De acolo creasta ajunge la peste 2200m avand o multitudine de varfuri in jurul acestei altitudini.Este o tura destul de lunga care pentru orarul de iarna nu este fezabila, asa ca m-am multumit sa ajung la statia superioara a cabinei, de unde am mers pe o muchie domoala(mai mult suflat de vand) si apoi am coborand facand o bucla si revenind in traseul de urcare.Neavand nici o harta iar la oficiul de turism era inchis, am urmarit indicatoarele si marcajele turistice pe care le-am intalnit sporadic in teren.Urcarea a parut desprinsa dintr-un peisaj mediteraneean: poteca care urca printre maslini, falezele de calcar care se ridica din lac, plantele care te inteapa la fiecare pas, un climat bland si foarte placut, cu soarele care te mangaie in prag de iarna, cu satele cocotate pe varfuri de stanci... Simteam ca m-am intors acasa pe Coasta de Azur, intr-una din sutele de ture pe care le-am facut plecand de pe malul Mediteranei si urcand varfurile care uneori depasesc 3000m inaltime.Sus pe Monte Baldo vederea 360 de grade este foarte spectaculoasa: lacul Garda, munti de jur imprejur, varfuri de peste 3000m acoperite cu zapada. Aproape, in vizor, este si perla Dolomitilor: Brenta.De mentionat ar fi si intalnirea surprinzatoare cu cateva capre negre, foarte jos, cam pe la 1000m altitudine, intr-o padure care este rezervatie faunistica si unde e voie sa mergi doar pe poteca turistica.Per total a iesit o tura superba, cam pe fuga din cauza zilei-lumina care este foarte scurta in aceasta perioada, intr-un loc care in orice alt sezon al anului este full de turisti, acum abia am zarit vreo 5 persoane.

Fagarasul: din Scoarta in Scoarta (II)

2011-12-14T19:30:00.000+02:00

Mai jos sunt cateva poze de la apusul de pe Scoarta, atatea cate am reusit sa fac inainte ca aparatul sa inghete din cauza frigului si a vantului teribil. Dupa ce l-am tinut la caldura sub haine, aparatul si-a revenit in vreo 15min si am prins ultimele momente ale apusului. A doua zi dimineata aveam sa asist la un rasarit superb peste aceleasi locuri, de data asta fiind in avion. :D

Fagarasul: din Scoarta in Scoarta (I)

2011-12-12T11:41:00.001+02:00

Muchia Scoarta este cea mai estica muchie nordica din Fagaras. Si cea mai lunga dintre muchiile nordice. Dar de fapt este inconjurata de o multitudine de muchii si picioare: Piciorul Batran, Muchia Banciu, Muchia dintre Belii, Culmea Babei. Dintre acestea doar Piciorul Batran este strabatut de marcaj turistic. 27/11/2011: Cu masina intram pe valea Sebesului, trecem de Malinis si parcam in dreptul unei case, de unde pe dreapta se face un drum forestier si se zareste un punct albastru. Dar nu continuam pe drum decat 100m, apoi o luam de-a dreptul pe muchie, intram in padure si urmam marcajele forestiere dunga rosie. Poteca marcata, cum aveam sa constatam la intoarcere, continua inca vreo cativa kilometrii in lateral pe forestier, ca apoi sa urce foarte abrupt. Am facut cea mai buna alegere, am inaintat rapid printr-o padure superba, impodobita cu chiciura. Copacii erau suficient de rari si padurea curata, probabil este cel mai potrivit loc de ski prin padure cand zapada este suficienta, trebuie sa fie senzational ! Dupa vreo ora si jumatate de urcat voiniceste dam in drumul forestier care urca pe muchie, si de marcajul punct ablastru. Aveam sa urmam drumul si marcajul pentru tot restul excursiei din ziua respectiva. Dupa multi kilometrii de padure si peste 1000m denivelare pozitiva ajungam in zona de jnepeni si apoi iesim in zona alpina a Scoartei care este sub forma unui acoperis lung de cativa kilometrii. In unele zone muchia devine platou fiind foarte larga. Inaltimea medie este putin peste 1900m. Apoi urmeaza o coborare de peste 100m denivelare pana in Curmatura Tiganului de unde urmeaza o urcare abrupta pana in varful Berevoescu la 2300m. Noi ne-am oprit in zona de platou a Scoartei caci ziua este scurta si pana in creasta mai era peste o ora de urcat. In plus vantul era foarte foarte puternic si din cauza frigului cred ca temperatura resimtita de corpurile noastre era pe la -10 Celsius. A fost pentru prima data cand mi-a inghetat aparatul foto la gat, desi bateria era aproape plina s-a golit instantaneu. Asa am ratat culorile fantastice ale apusului peste Piatra Craiului. Am avut si de aceasta data mare de nori, panorama este superba de pe Scoarta. Pe undeva prin zona alpina crestei am descoperit si niste transee, marturii ramase ale tristelor razboaie din trecut... In zona de platou a muchiei am mai desoperit un nou refugiu, geaman cu cele din Trasnita si Langa. Doar ca nu arata complet finisat, era mizerie inauntru comparandul cu celelalte doua. De fapt sub Berevoescu, pe la 2200m, tot pe muchia Scoarta se afla un al doilea refugiu !!! geaman cu celelalte 3. Aveam sa revin pe Scoarta la o saptamana dupa aceasta vizita si sa revad aceste refugii, dar de acea data lucrurile au luat o alta turnura...

Noul refugiu din zona vf. Scoarta:

In fundal drapta vf. Trasnita si Cataveiul, in planul din mijloc muchia Hermeneasa:

Contiunarea crestei pana in varful Berevoescu:

Fagaras: Scarisoara, Hermeneasa, Langa si din nou Bear Grylls !

2011-11-30T19:38:00.001+02:00

Am continuat seria muchiilor nordice din Fagaras cu urmatoarea muchie spre est dupa Trasnita, sarind peste coltii Brezei. Am pornit dimineatza de la inceputul vaii Pojorta spre stanga: am prins un drum forestier ca trecea pe langa exploatare in plina efervescenta. Urcusul e abrupt prin padurea rara si strabatuta in toate directiile de drumuri forestiere.Incercam sa tinem matematic muchia si de aceea uneori suntem in plina padure lasand drumurile sa o ia spre dreapta sau stanga. La un mument dat suntem intr-o zona cu padure deasa, unde prindem poteci de animale, dar ne ghidam tot timpul dupa GPS care ne arata pe unde incepe golul alpin. In toate aceste muchii din Fagaras se pleaca de foarte de jos, cam 700m altitudine si avem de urcat 1000m diferenta pozitiva pana iesim la golul alpin.Aici cam pe la 1700m altitudine ajungem pe varful Hermeneasa unde dam de o poteca lata care strabate muchia. Pana in varful Langa muchia nu este foarte spectaculoasa, larga si inierbata, se aseamana bine cu portiuni din muntii Baiului, doar ca altitudinea este mai ridicata.Ajunsi intr-o mica sa langa varful Langa avem surpriza se descoperim un refugiu sora cu cel din Cataveiul: aflat intr-o conditie excelenta te imbie sa petreci noaptea acolo, mai ales ca in vecinatatea refugiului se afla o caldare montana ideala pentru ski.Cum drumul ne luat mult pana aici, prindem apusul de la refugiu, ceva mai putin spectaculos decat in urma cu o saptamana din cauza ca cerul era absolut senin, lipsa norilor scazand din spectacol.Apoi a urmat decizia care a transformat tura intr-un episod cu Bear Grylls cand el este parasutat undeva pe varful unui munte si trebuie sa isi croiasca drum "throught the wild" pana la civilizatie.Normal strategia era sa coboram tot pe unde am urcat, adica pe muchie, din motive ca am parcurs deja drumul, il avem si pe GPS si pentru ca putem asista la momentele magice de la apus. Este ceea ce eu si Bubulu aveam in plan insa impreuna cu noi se afla si Geo, castigatoarea de anul acesta a Carpathian Adventure, care avea alta idee :)) Asa ca la sugestia ei nu am ezitat prea mult si am hotarat se coboram prin caldarea de sub vf. Langa spre valea Pojorta spre masina. Pe hartile noastre si pe cea mai recenta care era afisata in refugiu se gasea o poteca nemarcata ce cobora in vale si de acolo dadea in marcajul ce venea de la cabana Urlea.Incepem sa coboram pe la ora 17, 10cm de zapada ascund poteca, dar urma sa este destul de clara si ajungem cu ultimele raze de lumina la limita padurii. De acolo coboram urmand copaci ciopliti si taiati cu mult timp in urma, pe ceea ce a fost candva o cale de acces spre golul alpin. Dupa vreo ora si ceva ajungem in capatul vaii Pojorta unde ne asteptam sa dam de o poteca bine batuta.In realitate gasim cu greu, ghidati de GPS si harta, urmele unei poteci, acum strabatuta cel mult de animale. Uneori poteca este clara si usor de urmat, altori dispare cu desavarsire si ne raspandim printre copaci sa o gasim. Intr-o poiana, dupa o cruce, pierdem poteca cu totul, cobor sprea albia raului inghetzat, intr-o zona total devastata de viituri, printr-un haos de copaci ma conving ca drumul nu a fost pe acolo. In cele din urma il gasim mai sus. Ajungem la o fosta stana, de acolo speram sa numai avem probleme cu drumul, dar in realitate lucrurile au stat pe dos. Stana care era trecuta si pe harti s-a prabusit de multa vreme iar drumurile ce duceau spre ea au fost acoperite de vegetatie. Pierdem din nou poteca si dupa ce strabatem zone impadurite puternic inclinate dam de o urma, copacii au fost ciopliti candva cu toporul pe post de marcaj ciobanesc.La un moment dat intr-o zona de padure virgina, parca marturie a altor timpuri dam de un marcaj... Vechi de peste 50 de ani cred. Si un indicator in sus, diagonal spre Urlea. Noi am luat-o in alta directie, tot diagonal in sus, dar aparent semnele se cam stersesera de mult. Facem un consiliu si hotaram ca nu este pe acolo drumul. O luam in jos si gasim un pod abandonat, napadit de vegetatie. Pe partea cealalta a apei mai gasim cateva marcaje degradate, dupa care nimic... nici poteca, nici semne, nici cale de trecut! Hotaram dupa ce consultam harta sa trecem apa. Debitul era deja mare, bolovanii foarte alunecosi si in multe locuri erau poduri de gheatza fragile dar alunecoase. Trece primul Bubulu peste un copac... plonjaza pana la genunchi in apa rece ca gheatza ! In schimb ne ajuta pe noi sa trecem fara alte daune.La cativa metri de apa este poteca de Urlea, versiunea noua si proaspat marcata, o placere sa tot mergi pe acolo. Dupa 5h 30min. de la inceputul coborarii ajungem la masina, pe la vreo 22.30, dupa o aventura pe cinste, in care ne-a luat mai mult sa coboram decat sa urcam !Amintirile: priceless!

In planul indepartat al acestei poze se vede muchia Scarisoara, cea care avea sa fie urmatoarea noastra tinta:

Vf. Galasescu Mare:

Bike: cab. Ciucas - pasul Boncuta

2011-11-24T15:53:00.001+02:00

A doua zi dupa tura in Fagaras pe Cataveiul, pe 13/11/11 am fost cu bicicleta in Ciucas. Am pornit pe noul drum din valea Berii spre cabana Ciucas: 5km cu vreo 5-600m denivelare pozitiva. Cam o ora de drum din care push-bike 15-20min. De la cabana am continuat pe traseul marcat pana in pasul Boncuta. Sunt 10km de single-trail, 95% ciclabil. Erau portiuni cu un strat fin de zapada inghetata si multe portiuni in care drumul disparea cu totul sub marea de frunze. Am facut 1h 30min de la cabana pana in pasul Boncuta.De acolo urmeaza lungul drum forestier pana in DN 1a si de acolo intoarcerea pe asfalt si forestier pana in Valea Berii. Au facut inca 25km si din care cateva sute de metri denivelare pozitiva, per total inca 2 ore de pedalat.A fost o tura frumoasa prin zone mai putin umblate ale Ciucasului (eu am ajuns pentru prima oara in pasul Boncuta). O recomand cu caldura oricarui pasionat de MTB!

12 ore in Fagaras

2011-11-22T13:44:00.000+02:00

Filmuletul facut de Bubulu cu iesirea de sambata trecuta in Fagaras: plaiul Scarisoara - Muchia Hermeneasa - vf Langa - valea Pojorta

Fagaras: refugiul Trasnita, Cataveiul (II)

2011-11-18T12:50:00.000+02:00

Urcand pe creasta din saua Trasnita avem foarte placuta surpriza sa dam de un refugiu de tip iglu nou-nout(situat la aproximativ la 2100m altitudine). Inauntru este curatenie luna, fundul refugiului este perfect orizontal acoperit cu un covor de iarba. Usa refugiului de deschide ca la Lamborghini :) ridicandu-se in plan vertical. Trecand de refugiu am urcat in 15 min. pe varful Cataveiul, am infruntat vantul si frigul care facea real-feel sa fie pe la -10 greade Celsius, sau chiar mai jos. Inghetati bine ne-am intors in refugiu unde aveam sa constatam ca are un bec gen lanterna care dadea lumina in refugiu, iar mare surpriza a fost sa vedem ca in varful refugiului este o baliza care transmitea la 2-3 secunde un flash luminos in jur ! Foarte util pentru cei rataciti in vreme rea.

Fagaras: Smida, Trasnita, Cataveiul (I)

2011-11-17T11:51:00.000+02:00

Sambata trecuta m-am intors in Fagaras, de data asta urcand de la Lisa in sus, spre Valea Seaca a Lisei. Urmam un drum forestier care urmeaza muchia Smidei si pe care se suprapune un marcaj turistic recent ce ne urca rapid pana la 1800m altitudine.
Acolo gasim un "bidonville" format din doua rulote situate intr-un loc panoramic si care erau incuiate. Continuam prin jenpeni si dupa aproape o ore de traversat prin zapada de 10-20cm iesim in saua Traznita. De acolo vom continua pe muchia golasa pana in varful Cataveiul.
Marea de nori este fantastica si asistam la un apus superb. Tot la urcarea pe muchie urma sa avem o surpriza foarte placuta (detalii in partea a doua).

Fagaras: muchia Dragusului (II)

2011-11-04T02:33:00.000+02:00

Coborarea am facut-o tot pe muchia Dragusului, de unde am asistat la un apus superb. Marturie stau pozele de mai jos. In 4 ore de la plecarea de pe varful Pietrele Rosii, ajungeam in Brasov pentru a asista la un eveniment al comunitatii de mountainbike.

Fagaras: muchia Dragusului (I)

2011-11-03T02:18:00.000+02:00

Duminica trecuta am pornit spre o noua tura in Fagaras, profitand si de vremea excelenta. Scopul era de a ajunge la Urlea, dar probabil tura de bike terminata in seara precedenta a lasat urme adanci, asa ca ne-am trezit la Manastirea Sambata cu perspectiva de a pierde mult timp pretios pana gaseam un drum spre Urlea.
Asa ca am plecat de indata spre cabana Sambata si cu putin inainte de a ajunge la cabana am luat-o la dreapta spre poteca care duce la casa de vanatoare din Muchia Dragusului. Am avansat rapid pe muchie, zapada foarte putina nu ne-a pus probleme. In plus a fost suficient de cald pentru a urca in tricou la acest final de octombrie. In vreo doua ore am ajuns pana pe varful Pietrele Rosii la 2357m, aproape de Curmatura Racorele.

Toamna... dar nu prea

2011-10-28T15:54:00.000+02:00

Dupa doua weekenduri cu ceatza si zapada a urmat acum o spatamana si un w.e. cu vreme ceva mai prietenoasa. Pe dealurile din jurul Branului am gasit copacii inca destul de verzi, exceptand cativa copaci care erau gata scuturati.
Soarele s-a cam ascuns printre nori iar Bucegii si Piatra Craiului erau cufundati in ceatza. Astfel in loc de peisaje de toamna atentia s-a mutat catre subiectele care erau in apropiere: oameni, animale, case si hodai.

Dolomiti, probably the most beautiful mountains in the world

2011-10-26T16:07:00.001+02:00

Am avut bucuria sa strabat munti de pe 5 continente si pot spune ca Dolomitii sunt preferatii mei. Pereti impunatori, turnuri albe arucate catre cer ca turlele unor catedrale, lacuri de smarald si plaiuri inierbate.
Varfurile par asemenea unor cetati imposibil de cucerit si totusi au dimensiuni umane. Spre deosebire, in Himalaya poti fi la 5000m inaltime si totusi sa fi strivit de varfurile din jur care au cu 2000-3000m mai mult.

Toamna aceasta am ajuns pentru a 4-a oara in Dolomiti pentru un concediu de 10 zile.
Acum mai bine de 10 ani am ajuns pentru prima oara, in locurile cele mai circulate din Dolomiti: Sella, Piz Boe, Sassolungo, Tre Cime.
A doua vacanta, tot acum vreo 10 ani, am fost poate in cea mai frumoasa parte a Dolomitilor: in Brenta(Via delle Bocchette), in Catinaccio-Rosengarten si pe celebra via ferrata de Meisules din Sella.
A urmat o perioada in care am traversat de multe ori Dolomiti fara a ramane mai mult de o zi-doua pe acolo.
Anul trecut am fost pentru a treia vacantza mai lunga la Cortina d'Ampezzo. Am urcat Cristallo, Tofana di Rozes, Tofana di Mezzo, Tore di Toblin si alte trasee din zona Tre Cime.
Apoi au urmat cateva zile pe malul lacului Garda si la Arco.

In toamna aceasta am stat in Alleghe, la poalele Civettei. Am urcat Marmolada, Civetta, Monte Agner, plus cateva via ferrata istorice si o tentativa abandonata din cauza vremii pe ferrata Fiamme Gialle. Cateva zile am alternat via ferrata cu mountainbike-ul. Am parcurs Civetta Superbike si Sella Ronda pe MTB plus alte cateva ture interesante. Mai multe despre asta intr-o postare separata.
Cum nu am apucat sa vad nici jumatate dintre Dolomiti, cu siguranta vor urma si alte concedii acolo.

Mai jos sunt cateva poze, mai multe vor urma cand voi detalia ascensiunile facute in aceasta vara. Trebuie sa mentionez ca am mers la tura montana si de mountainbike si nu a fost o tura foto desi Dolomitii au un potential imens din acest punct de vedere.

Monte Pelmo:

Civetta la apus:

Sella:

Odle:

Antelao:

Pelmo la apus:

Tre Cime:

Fagaras muchia Zanoaga, a la Bear Grylls

2011-10-07T14:13:00.001+02:00

Poteca s-a pierdut brusc printre firele de iarba si copacii doborati. Noaptea se asterne incet peste padure. Decidem sa coboram direct in vale. Panta printre copaci este foarte pronuntata. Avansam rapid.
Apoi apar cateva stanci. Stancile apoi devin pereti. Apar mici canioane. Panta incepe sa fie presarata cu mici saritori. Apoi saritorile ajung si la 10 metrii inaltime. Suntem in padure si totul este acoperit de frunze. Copacii sunt putrezi si aproape orice lemn pe care punem mana se rupe instant.
Traversam. Ajungem in alt mic valcel. Apoi in altul. Si tot asa. Nu mai putem traversa: peretii devin mari si de netrecut. Este deja complet intuneric de peste o ora, noroc cu lanterna foarte puternica. Avem ceva cordeline, peste 70m, si o bruma de echipament alpin. GPS-ul cu Romania Digitala pe el ne spune ca suntem la 200m in line dreapta de firul vaii Vistea. Si la 100m diferenta de nivel.
Decid sa nu ne aventuram in rapeluri, nu stiu cum va fi mai jos: poate ajungem cu bine dar la fel de bine putem ramane blocati intr-un horn, in plina noapte.
O luam la deal sa gasim unde s-a pierdut poteca. Urcarea e anevoioasa, dam de saritori dificile. Scot coarda sa imi asigur partenerul pe niste pasaje greu de trecut. Din balarii reusesc sa calc pe o craca care imi sare direct in ochi. Vreo 5 min. vad cu o pata neagra... apoi imi revin.
Dupa 3 ore ajungem in acelasi loc unde s-a pierdut poteca. O cautam cu atentie. Nici urma de vreo continuare. Pe harta si in carte se continua insa! Dar asta poate era candva... Ce ramane de facut ?

Plecam dimineatza pe valea Vistea cu ochii spre stanga, sa gasim o urcare in muchia Zanoaga, asa cum scria in ghiduri. Tot urcam fara a gasi vreo posibilitate clara si dupa ce trecem de refugiul Valea Vistea iesim din zona de padure si avem o vedere clara spre versantii vaii. Nu pare de loc urcabil.
Decidem sa urcam pe vale si sa incercam sa facem muchia in semns invers. Ajungem in caldarea de sub Hartopul Ursului un loc frumos si salbatec, salasul unui grup de vreo 20 de capre negre. Gasim hornul care ne va scoate in strunga care desparte muchia Zanoaga de varful Galbenele. Pe aici era planificat initial sa coboram.
Hornul incepe foarte frunos cu niste lespezi curate si adrente, o placere sa le cateri. Mai sus insa totul devine foarte friabil, si cu greu avansam fara sa ne dam pietre in cap. Ajungem in sa si surpriza, accesul in muchie este imposibil fara material serios de escalada: este un perete de 20-30m fara prize evidente.
Decidem sa caboram spre valea Vistisoara, care pare mult mai accesibila. Dupa vreo 100m denivelare traversam spre stanga si incepem sa urcam pe prima fatza inierbata. Ajungem relativ usor pe muchie. Suntem intr-o zona cu ceva stancarii iar peisajul este impresionant.
Pornim hotarati la vale pe muchia Zanoagei, pentru a mai recupera din timpul pierdut. Spre surpriza noastra creasta prezinta spre vest o panta inierbata foarte usor de strabatut, fara stancarii. Avansam rapid si ajungem intr-o zona unde jenpenisul urca chiar pe muchie, si poteca ocoleste printre tufe. Ne facem cu ocazia asta si plinul de afine.
In mai putin de 2 ore de la intrarea in muchie suntem deja in zona total acoperita de jnepenis unde planul nostru este sa o luam la stanga pe un picior la o fosta casa de vanatore. Portiunea unde ne-am temut ca o sa notam in jnepeni este degajata de curand, se vede clar cum poteca a fost largiat prin taierea jnepenilor pe care o invadau. Sunt urme foarte recente de taiere, ne intrebam de catre cine ? si in ce scop ? Desi niste banuieli ar fi...
Poteca este destul de clara pana la casuta de vanatoare care acuma este intr-o stare avansata de degradare. De acolo se continua pe curba de nivel si ajungem in locul unde a disparut poteca...

Dupa cele 3 ore de aventuri in intuneric suntem din nou pe poteca pe la 1600m altitudine. Decidem sa continuam paralel cu creasta, prin padurea nu foarte deasa, asa cu ar fi fost pe harta.
Dupa o ora de mers, si verificand GPS-ul din 5 in 5 minute ajungem la o taietura de unde apare brusc un drum forestier. Nou, abrupt, lutos.
Este miezul noptii si suntem bucurosi ca am dat de urme de "civilizatie". Intr-o ora drumul ne scoate chiar in locul unde am parcat masina, nu inainte de a traversa un rau si cateva zone unde si cu TAFul e o aventura de trecut.
La 3 noaptea ajungem in sfarsit acasa.

Maros XCM - Praf si sange la Cluj

2011-09-30T11:37:00.000+02:00

Vazand cum pica ca mustele cunoscutii in jurul meu, chiar ma intrebam la concursul de la Predeal cand o sa imi vina si mie randul la o tranta. S-a intamplat w.e. trecut la Gilau, cu ocazia maratonului Maros.
Am alunecat pe o coborare cu pietre mari instabile si m-am lovit la antebrat si la genunchi. Am vizitat Urgentele din Cluj(care erau pline de concurenti mototoliti), dar nu a fost nevoie sa fiu cusut la genunchi. Deci per total am scapat ieftin.

Cursa de la Gilau e cam a doua ca importanta din calendarul MTB de la noi asa ca m-am decis sa particip pentru a lua cunostiinta de atmosfera si traseul de acolo si de a-mi evalua fortele in conditii de concurenta de top.
Am plecat la lungul drum impreuna cu Rares si alti ciclisti din Zarnesti.
In zilele de dinainte un genunchi ma tot supara si nu eram prea hotarat daca o sa particip sau nu, pana la urma am decis sa concurez fara a forta prea tare genunchiul si nu am folosit pedalele SPD de loc, caci ma durea atunci cand trageam in sus de pedala.
Pana la urma genunchiul cu pricina a rezistat, lovindu-ma in schimb la celelalt genunchi cand am cazut.

Traseul consta intr-o serie de urcari lungi, presarate de coborari rapide. Din cauza secetei tot traseul a fost plin de praf, ceea ce punea mari probleme de aderenta. Peisajul atat de laudat de unii consta in cateva dealuri cu poieni si ceva casute pe acolo. In rest numai drum forestier si padure. Din punctul asta de vedere am fost dezamagit, la concursul de la Sibiu de ex. peisajul a fost de 10 ori mai frumos.
Oricum in timpul concursului numai de privit la peisaj nu ai timp. Urcarile lungi pe forestier si coborarile foarte rapide tot pe forestier nu mi-au placut, cursa fiind prea rapida si implicit periculoasa pentru gustul meu. Prefer portiunile mult mai tehnice asa cum a fost coborarea nou introdusa catre Maguri-Racatau.
Am murit de cald si la concursul asta, cele vreo 24 de grade in aer au fost amplificate de caldura radiata de solul orange, lutos. Pe celebra urcare adrupta de la Pape au fost locuri unde m-am dat jos de pe bicicleta din cauza transpiratiei care imi curgea siroaie pe fatza, eram sufocat de caldura, iarasi am baut peste 5 litri de lichide in timpul cursei.

Am cazut la putin dupa postul doi de control, chiar inaintea celei mai tehnice coborari de pe traseu. Cum nu aveam alta varianta decat sa ii dau la valea am continuat cursa, si vazand ca nu sunt accidentat serios am rulat inca 50km cu piciorul plin de sange si antebratul plin de lovituri si zgarieturi pana la linia de sosire.
Cu ocazia cazaturii mi-am pierdut si ciclocomputerul, cum aveam sa constat cativa kilometrii mai jos... Acum cercetez piata pentru a-mi cumpara altul.

Per total a fost o experienta interesanta dar departarea si profilul cursei ma face nu imi doresc sa revin la Maros prea curand.
Felicitari insa organizatorilor pentru marcajul de pe traseu, pentru posturile de control suficient de dese si bine aprovizionate, oamenii din posturi amabili si bine instruiti, pepenele si pastele de la sfarsitul cursei si premiile substantiale pentru castigatori. Rares a castigat detasat concursul la tura scurta, felicitari!

M-am inscris la proba lunga de 77km, cu 2700m denivelare pozitiva pe care dupa toate aventurile am terminat-o in 6h45min, pe locul 20 la categoria mea.

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (III)

2011-09-16T14:02:00.001+02:00

Creasta Vartopel, impreuna cu Arpaselul reprezinta cea mai accidentata portiune a crestei principale a muntilor Fagaras. Cele doua creste se intalnesc in varful Fantana de unde spre nord coboara muchia Albota.

Vartopelul este o portiune scurta de creasta, ascutita ca o lama, strajuita de versanti abrupti spre sud si mai ales spre nord. Dana si Mihaela s-au descurcat excelent, cum de altfel ma si asteptam si reusim sa parcurgem tot Vartopelui fara a face apel la cordelina. Din varful Fantana fetele decid sa coboare in valea Arpasului Mare in timp ce eu voi continua in coborare pe muchia Albota.

Pe la sfarsitul anilor '90 am fost prima si ultima data pe Albota si de atunci am amintiri placute despre o muchie frumoasa cu peisaje superbe. Doua ore incerc sa inaintez cat pot de repede ocolind acolo unde se poate sau traversand direct in escalada varfuri cand nu am de ales. Fac scurte pauze foto si admir Albota pe vremea superba din acea zi. Ajung aproape de sfarsitul zonei accidentate cand decid sa cobor si eu in valea Arpasului, pe o fatza inerbata pe care o vazusem inca de pe creasta. Jos pe vale se zareste o mare poiana dar pana la ea este si o mare ruptura de panta pe care nu stiu cum o voi cobori. Dupa cateva sute de metri de coborare aproape verticala ajung la un mare zmeuris brazdat de potecute facute cel mai probabil de catre ursi. Nici nu ma gandesc sa prind una dintre aceste poteci si cobor pe firul valcelului care pe alocuri este accesibil, pe altele este dezescalada iar pe alocuri urc in tufele de jnepenis de pe margini si incerc sa ocolesc saritorile mai mari. Am noroc ca este uscat si aderenta este foarte buna. Dupa vreo ora de coborat pe acest valcel ajung in poiana chiar in momentul in care fetele au ajuns si ele pe acolo. Poteca nefiind clara iar marcajul stravechi le-a luat destul de mult sa coboare. Suntem intr-o mare poiana unde este si o stana abandonata iar la cativa pasi de acolo se afla si o casa de vanatoare in stare destul de buna. GPSul arata inca 6km in linie dreapta pana la masina si noua ne ia aproape 3 ore de mers pe poteca neclara la inceput, care tot urca si coboara pentru ca apoi sa se uneasca cu poteca turistica spre cabana Turnul.

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (II)

2011-09-09T14:05:00.000+02:00

A doua zi dimineata urcam de la cabana Podragul in creasta principala a Fagarasului. Strabatem portiunea de creasta pana la Fereastra Zmeilor. Scopul este de a cobora pe muchia Albota. Dar pana acolo mai este un mic "obstacol": creasta Vartopelului!

Noul refugiu de la iezerul Podul Giurgiului(frate cu noul refugiu din Fereastra Zmeilor), spatios, dotat chiar si cu electricitate datorita unui panou solar proaspat montat. Totusi aspectul interior era cam dezolant, probabil si datorita turistilor "binevoitori":

"Acoperisul" Romaniei, Vistea-Moldoveanu, in fundal:

"La trei pasi de moarte", pe creasta principala a Fagarasilor:

O portiune din creasta Museteica, cu vf. Arpasul:

La fereastra Zmeilor:

Lac in caldarea Podragul:

Creasta Vartopel, in prim plan:

Fagaras: Tarata, Vartopel, Albota (I)

2011-09-07T17:03:00.000+02:00

Acum zece zile profitiand de w.e. cu vreme perfacta care se anunta am hotarat sa fac una din putinele ture de hiking de sezonul acesta, mai ales ca tendinita m-a mai lasat. Pe asa vreme Fagarasul cu ale sale inaltimi era destinatia evidenta.
Cum de mai multa vreme vroiam sa repet creasta Albota am decis sa facem o tura de doua zile cu innoptare la cabana Podragul.

Ziua unu a insemnat o lunga urcare pana la cabana Turnul din locul in care am parcat masina (din ce in ce mai jos pe drumul forestier din cauza deteriorarii acestuia). Ideea era de a prinde poteca marcata care urca de la Turnu pe muchia Tarata. Cabanierul mi-a spus ca poteca a cazut in paragina de muuuulta vreme, fiind total impracticabila acuma. Ceea ce este valabil pentru multe alte marcaje din Fagaras, cum ar fi si coborarea de la Fereastra Zmeilor pe valea Arpasului Mare.

Asa ca am urcat de-a dreptul in Muchia Tarata pe o fatza inierbata si de acolo am urmat muchia pana in curmatura Iezerului de unde am coborat la cab. Podragu.

Urcarea directa de la cabana Turnul in muchia Tarata:

Muchiile Podragu, Albota si Vanatoarea:

Muchia Gardomanul:

Pe muchia Tarata:

Predeal MTB Trophy - Fun all the way fun !

2011-09-05T14:49:00.000+02:00

Dupa Geiger, cursa sezonului, cu greu m-am hotarat sa merg la Predeal unde ma asteptam sa fie o cursa plictisitore pe forestirele din valea Azugii.

Surpriza a fost totala, am participat la cea mai frumoasa cursa a sezonului! Frumoasa prin coborarile rapide pe sigle-trailuri, prin cateva pasaje tehnice, prin vremea impecabila care a facut starea traseului sa fie foarte buna.

Dupa o urcare spre Susai urmeaza o lunga cobarare rapida spre Cioplea si apoi spre tunelul de la Timisul de Sus. Urmeaza cea mai lunga urcare din traseu care culmineaza cu un push-bike de vreo 15-20min. pana in Pietricica (din Piatra Mare). Toata oboseala si frustrarea se transforma in bucuria de a cobora pe poteca marcata spre cab. Susai. Dupa ce intersectam un forestier pe care... rulau bolizii de la raliul Tara Barsei! urmeaza inca un pushbike relativ scurt pana la Susai.
Apoi urmeaza cireasa de pe tort: o coborare inventata de organizatori: printre copaci aproape lipiti unul de altul, peste acele de pin asternute ca o manta pe sol, cu latimea cat amprenta unui cauciuc. Uneori poteca serpuieste la acelasi nivel, alteori sunt ruperi specatculoase de panta, concentrarea este maxima si in acelasi timp imi vine sa scot chiote de bucurie. Se termina parca prea repede aceasta portiune si apoi urmeaza o urcare frumoasa si in intregime ciclabila pe drumul lui Ceausescu pana la Susai.
O noua coborare rapida, clasica si apoi prin padure ne indreptam spre partia Cocosul. Urcam portiunea finala pana sus la telescaun in Clabucet Plecare si apoi coborare rapida la cab. Garbova. De acolo urmam poteca marcata pe care eu nu o cunosteam ce merge pe drum de cota prin padure spre Clabucet: surprinzator de frumoasa si grozav de coborat pe bike. La un moment dat se traverseaza partia de ski si apoi ma indrept spre sosire in plina viteza pe poteca binecunoscuta paralela cu partia de ski.
Termin mai devreme ca niciodata o cursa de bike in 3h30min tura lunga de 40km si 1600m denivelare pozitiva. Am timp sa socializez cu partenerii de cursa si sa mananc o fasole cu costita pregatita de organizatori.
O clasare excelenta pe locul 11 la categoria mea, dupa multi ciclisti legitimati, crema XC-ului de la noi. Dar peste toate ramane fun-ul maxim de la concurs si descoperirea unor potecute pe care abia astept sa revin, mai ales ca sunt la doar 20km de casa.
La capitolul lectii invatate dupa cursa asta o sa fiu mult mai atent cu supra-antrenamentul in preajma concursurilor, cele doua antrenamente dure de marti si joi au facut ca sambata la concurs sa fiu cam stors de energie, incapabil sa furnizez efortul maxim pe urcari.

Big thumbs up pentru organizare, traseu si marcaj, ne vedem cu sigurantza la anul!

Geiger MTB Challenge - cuptorul cu campioni

2011-08-31T15:30:00.001+02:00

De pe homepage-ul concursului:
"Traseele de Semimaraton si Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor, dar nu si pentru participantii la aceasta cursa."

-Vous-etes belge ? Este prima intrebare care imi este adresata inaintea cursei. Muzica lui Jacques Brel imi acompaniaza ultimele pregatiri inaintea marii curse.
Am ajuns ca niciodata cu 45min. inainte de start. Am timp sa imi pierd ochelarii de bicicleta si apoi sa ii recuperez caci cineva ii adusese la masa organizatorilor. Am avut ocazia sa asist la un alt gest frumos in punctul 3 de alimentare unde cineva se plangea ca a pierdut 100lei. Un alt concurent a recunoscut ca i-a gasit si i-a inapoiat pierzatorului. Gasitorul povestea cum apoi toata cursa s-a uitat pe jos doar-doar o mai gasi si alti bani :)) Si avea dilema cum sa-i cheltuiasca. A cistigat o prietenie si o bere in schimb!

Astfel iau startul fericit ca mi-am recuperat noii ochelari, gata de marea cursa.
Primii kilometrii se ruleaza cu masina politiei in fatza, ceea ca nu ii impiedica pe concurenti sa se depasasca si sa se bage in fatza, unii chiar ruland pe trotuar.
Apoi se da startul real intr-o agitatie generala, eu sunt plasat pe la jumatatea masei de ciclisti. Pe urcare depasesc concurenti ca apoi pe coborari sa fiu depasit de cei care coborau ca o bomba, scapati de sub control pe un teren destul de dificil si prafos.
Pe lunga urcare spre Magura sunt blocat in lungul sir de furnici care urca, reusesc sa depasesc multi concurenti, dar in schimb sunt nevoit sa opresc de mai multe ori, de exemplu concurentul din fatza mea a picat din senin de pe bicicleta acolo unde poteca nu prezenta vreo dificultate anume.
Pe Magura si apoi pe coborare spre PA2 merg alaturi de personaje cunoscute ale maratoanelor MTB: Cezar Jipa sau Alex de la Hoinarii, cu care am placerea sa schimb cateva vorbe.
Daca pana in PA2 merg fara probleme, conservandu-mi energia pentru cei 60km ramasi, de acolo cursa mea basculeaza.
Planul initial era sa merg cat mai bine pe urcarea de 1100m denivelare care ne scoate la releu deasupra Paltinisului. Lucrurile aveau sa fie in realitate exact pe dos:
am exagerat cu hidratarea cu fructele si chiar am luat jumatate de powerbar si iata-ma pe urcare cu dureri si in stanga si in dreapta si la spate.
Iar caldura... 35C grade arata termometrul de pe ciclocomputer. De cum temperatura trece de 20C eu am probleme cu efortul sustinut in regim de temperaturi ridicate.
Lungul drum forestier era in plin soare, rar mai prindeam cate o scurta zona la umbra. M-am oprit de vreo 3 ori sa fac baie in paraul de langa drum.

Am mers pe langa bicicleta portiuni apreciabile pentru a mai atenua durerile si a reduce efortul pe acea caldura mare. Si cand ma gandesc ca era un drum forestier pe care l-asi urca la orice ora pe bicicleta...
Pana la urma ajung in postul din varf cu 1h30m inaintea timpului limita. Ma relaxez un pic prematur, zicand ca greul a trecut si ca ma incadrez lejer in baremul de timp de la final de 10h30min.
Coborarea incepe genial cu o poteca presarata de bolovani tehnica dar care mie imi place la nebunie. Toata suferinta de la urcare este stearsa cu buretele! Apoi spre surpriza mea se tot urca, se merge pe diferite muchii, cu suisuri si coborasuri, oricum departe de lunga coborare care parea pe harta.
Aparent peisajul din jur este de vis, mi-ar place sa revin oricand pe acolo sa fotografiez, doar cateva fractiuni de secunda imi permit sa imi ridic privirea de pe trasa si sa percep imprejurarile.
Poteca uneori este foarte rapida, si ma trezesc ca brusc este acoperita de nisip si rotile fug fiecare in ce parte vor. Un adevarat exercitiu de echilibristica.
Cateva ore mai inainte nu departe de acolo dupa urcarea de pe Magura a urmat o poteca care traversa un deal inierbat foarte abrupt printre hodai. In fatza aveam doi concurenti care dispar dupa un viraj. Cand cotesc si eu mai vad doar un ciclist. Celalalt era undeva vreo 20m mai jos se chinuia sa urce iar la poteca.
Ceva mai incolo pe aceeasi poteca la un moment dat pe usoara urcare imi dispare roata din fatza pierduta in vegetatia care acoperea cei 20cm de poteca. Ma trezesc cu genunchiul pe pamant, a fost singura cazatura pe care am luat-o in toata cursa, din fericire fara nici o urmare.
Revenind la lunga coborare de la Paltinis fiecare mica urcare era urmata de o coborare superba care imi dadea aripi. Totul a culminat cu lunga si foarte abrupta portiune de coborare pana la un forestier. Geniala, demna de un concurs adevarat. Am reusit pe aceste portiuni de coborare sa depasesc cativa concurenti.
Totusi ultimii metrii am preferat sa cobor pe langa, panta era f.f. mare iar eu umflasem cauciucurile la 4 atmosfere, ca un gogosar :) Deci pa aderentza pe praful fin care acoperea coborarea.
Spre surprinderea mea urmau alti km de urcare pe forestierul amintit mai inainte si apoi un carry-bike pe o panta unde abia puteam sa urc pe picioare la deal. Noroc ca a fost scurta aceasta portiune.
Apoi ultimul punct de control si viteza maxima la vale pe niste pante inierbate superbe.
Dupa un pod in zona Poplaca urmeaza o bucata de drum in urcare in plin camp si praf starnit de catre masinile care trec pe acolo. Desi este aproape ora 19 soarele este ucigator, injur la greu caldura si praful... Cred ca am baut vreo 5-6 litrii de lichide pe parcursul cursei.
Apoi din nou coboare, placere si viteza nebuna! Cu greu zaresc banderolele albastre agatate in copacii verzi. Depasesc inca cativa concurenti, unii de la proba scurta. Bag viteza maxima pe aici sunt insa bulversat de schimbarile bruste de directie, intram pe tot felul de poteci si potecutze. Trec si cateva zone de noroi, aflate aici la final, primele dupa aproape 100km parcursi.
Trec linia de sosire manat de adrenalina, in 9.48min. Dupa 100km parcursi cu 3300m denivelare pozitiva.

De mult voiam sa ajung la Geiger, cunosteam renumele acestui concurs, insa de fiecare data eram plecat in concediu. Anul acesta s-a intamplat sa ma intorc in tara cu 2 zile inainte de concurs si astfel am reusit sa iau parte la cursa.
Organizarea, nivelul concursului, marcajul(poate la anul panglicile sa aiba o culoare mai vizibila!) au fost pe masura renumelui, sincere felicitari ati stabilit un standard !
Abia astept sa revin la editiile viitoare, cand sper sa fie mai putin cald.

Dolomiti d'Ampezzo

2011-07-30T14:17:00.000+02:00

Cateva imagini de acum un an, cand am fost 8 zile in Cortina si am urcat pe Tofane, Cristallo si zona Tre Cime. La ora acestei postari am bagajul gata, cu directia Dolomiti zona Civetta.

Bike Bucegi: all the way up !

2011-07-21T15:19:00.001+02:00

O tura in sambata cu Maratonul 7500. Am plecat patru biciclisti voiosi dis de dimineatza din Brasov, pentru a face inca o tura de bike in Bucegi si a fi mai aproape de prietenii care participa la singurul ultramaraton de la noi. Jos palaria pentru cei care au reusit sa termine tura cu cei 7500m denivelare!
La 7.30 dimineata coboram din tren in Sinaia si incepem pedalarea spre Dichiu. Cum nu e trafic prea mare la aceasta ora urcam cu spor pe soseaua proaspat asfaltata. Soarele bate nemilos, dar mai sunt destule ore pana la miezul zilei cand caldura va fi in toi. La un moment dat observ ca am 8 la roata din spate si cand ma opresc sa vad mai atent ce se intampla descopar o spitza rupta. Probabil s-a rupt cu vreo 2 zile in urma prin padurile de langa Brasov. Niste leucoplast rezolva temporar problema. Eu cu Codin urcam pana la Omu unde erau foarte multi turisti, biciclisti si concurenti. Apoi coboram pe valea Obarsiei sa vedem cat este de ciclabila. Ajungem dupa o ora la Pestera, cu superbe portiuni de coborat dar si cu multe push-bike sau carry bike. Pana la cascada Ialomitei lucrurile au mers ca pe roate, dar apoi au fost destule zone mai putin ciclabile, poteca ingusta cu multi bolovani pe care este greu de stat in sa. Per ansamblu merita coborata valea, dar este mult mai ciclabil de la Omu spre saua Strunga de exemplu.
De la Pestera am mers la Padina unde ne-am ospatat ieftin si bun iar apoi am coborat pana la Cheila Zanoagei de unde am urcat inapoi pe Dichiu. Apoi cu mare viteza la vale spre Sinaia. Totusi la Cuibul Dorului unul dintre coechipieri a facut pana pentru a doua oara si cu mai putin de 30min. inainte de plecarea trenului noi eram inca pe munte. Pe serpentine spre Sinaia am gonit cu peste 60km/h depasind toate masinile si ajungand in gara cu vreo 10min. inainte de ora plecarii trenului(care avea intarziere).
Per total o zi cu 2100m denivelare pozitiva si vreo 85km.

Bike Bucegi Alta Ronda !

2011-06-29T14:51:00.001+02:00

Am ajuns la masina bucuros ca am luat-o inaintea furtunii care se apropia amenintator, doar era cod galben.
Patru ursi ma asteptau nerabdatori, raspanditi in jurul masinii...

Este doar sfarsitul unei ture epice in Bucegi. Genul de tura pentru care te feliciti ca te-ai apucat de mountainbike!
Exact opusul concursului de la Medias, povestit in postarea anterioara !
Vreme perfecta, teren excelent de biciclat, muntii Bucegi cu peisaje care iti taie rasuflarea, si un traseu ce sunt sigur ca va deveni clasic:
Bucegi Alta Ronda - sau Circuitul Inalt al Bucegilor pentru a folosi o denumire italiana, amintind de Dolomiti :)

Adica: Cota 1400 - Piatra Arsa - Babele - vf. Omu - Batrana - Strunga - Padina - Bolboci - Dichiu - Piatra Arsa - Cota 1400
62km cu 2100m denivelare pozitiva

In afara de tronsonul Cota 1400 - Mioritza care este oribil atat la urcare cat si la coborare(dar este accesul cel mai rapid la platou), restul traseului este surprinzator de ciclabil. Pana la Omul am facut cu putin peste 3 ore dupa care drumul spre saua Strunga este presarat cu urcari si coborari agreabile.
Chiar inaintea noului refugiu Batrana este o portiune de jnepenis unde a trebuit sa port efectiv bicicleta deasupra capului pret de vreo 15 minute, altfel este aproape imposibil de razbit, desisul fiind mare.

Merita remarcata ciorba de la Padina, care este f. buna si ieftina: 4 lei ! Ciorba de la Omu, este ceva mai diluata cu apa, face 10 lei, dar oricum este o hidratare binevenita. In rest de la Padina la Piatra Arsa este drum forestier ciclabil in totalitate. Ca noutate este asfaltul ce urca de la Sinaia si se opreste la intersectia de pe Dichiu catre Padina.

Episodul cu ursii de la Cota 1400 deja este clasic, ii puteti intalni zilnic pe acolo. Intai am crezut ca este un magar care pastea din poienita alaturata, apoi cand m-am apropiat si am constatat ca este ditamai ursul am bagat repede tot ce aveam in masina si eram gata de start. M-am apropiat din nou pentru a face o poza si am constatat ca de fapt era ursoaica cu 3 ursuleti! Pericolul este ridicat in cazul acesta, doar ca ursuletii asteptau disciplinati sa plec pentru a cotrobai dupa mancare prin parcare. Dupa cateva poze si filmulete mi-am vazut de drum incheind o zi de referintza pentru sezonul de vara.

MMM 2011 - Maratonul Noroiului(Medieval) Medias

2011-06-16T14:41:00.001+02:00

W.e. trecut am participat pentru prima data la Maratonul Medieval de la Medias. Cum auzisem atatea despre el ardeam de nerabdare sa parcurg traseul maratonului. M-am inscris dinainte si apoi am asistat la ruperea de nori care a cuprins toata tara.
Anul trecut dupa ce m-a inscris a plouat de asemenea si dupa ce m-am sfatuit cu organizatorii am decis sa nu mai vin la concurs. Anul acesta m-am hotarat totusi sa vin, caci dupa parerea mea conditii ideale la Medias nu au cum sa fie decat daca cursa este programata undeva prin luna Mai. Daca nu ploua este muuult prea cald pentru gustul meu, iar traseul parcurge multe zone care nu sunt la umbra.
De data aceasta temperatura a fost ideala, chiar un pic cald in momentele cand batea soarele. Starea traseului a fost cum anticipam: noroiul epic care transforma pedalatul in vaslit prin balti si nori.
Mi-am asumat de la inceput povara acestui drum de calvar si eram hotarat sa duc pana la capat cei 80km de la tura lunga, ba chiar a-si fi mers dublu daca traseul ar fi fost atat de lung. Am parcurs suficiente ture prin noroaie si ploi ca sa mai fiu impresionat de conditiile proaste. Suntem totusi la deal printre sate si orase si nu pe culmile Bucegilor.
Totusi pentru a concura nu sunt nici pe departe conditiile potrivite. Inca de pe primele portiuni de pamant/lut am constatat neputincios ca tot ce castigam la deal pierdeam pe coborare unde rotile mele derapau la greu, la un moment dat chiar un concurent imi spune ca roata mea din spate uneori este cu juma de metru in lateral. Sa dau viteza la vale ar fi insemnat sa nu pot ocoli nici cel mai mic obstacol care mi-ar fi aparut in fatza.
Clar Maxis High Roller nu este un cauciuc de noroi. Ignitorul de pe fatza s-a comportat ceva mai bine. Decid sa merg la o viteza controlabila astfel incat sa nu zbor peste ghidon in noroi.

Pe portiunea specifica traseului lung sunt zone aproape plate unde trebuie sa iau bicicleta in carca pentru a putea trece pe acolo. La un moment dat trec printr-o balta si dupa ce roata din fatza se afunda in noroiul ascuns in balta pana mai sus de axul rotii sar pe marginea drumului si trag cu greu de bicicleta sa o extrag de acolo.
Mai incolo ajung intr-o zona de coborare unde pamantul este atat de moale si lipicios incat era de cateva ori sa imi pierd papucii in noroi, i-am extras cu greu, noroc ca legasem sireturile bine ! Fusesem prevenit de acest de acest lucru ! Aceasta panta este in coborare dar nu se poate merge nici pe bicicleta nici pe langa ea. Solutia e de a o cara in spate la vale, doar ca este o problema: noroiul a incarcat-o intr-atat incat nu mai pot sa o ridic.
Cu plamele goale ma apuc sa smulg bucati mari de noroi de pe bicicleta. Cu greu parcurg cele cateva zeci de metri pana la asfalt. Acolo ma sui pe bicicleta si la vale primesc in spate bulgari de pamant si pietre care sareau de la roti. Roata din spate avea o rotatie de zici ca avea 8 de la lutul depus.
Dupa unirea traseului lung cu cel scurt urmeaza o lunga portiune de fals plat prin camp unde noroiul este atat de mare si valurit ca si impinsul bicicletei este o munca de Sisif. Din nou rotile se incarca cu pamant amestecat cu iarba si crengute si bicicleta cu greu mai poate fi gasita in masa diforma de noroi. Cum spunea un participant inaintam ca armata germana in Rusia :P Portiunea dureaza o vesnicie pana dau de o zona cu iarba ceva mai uscata.
De pe la jumatatea cursei am pierdut posibilitatea de a utiliza SPDurile din caza pamantului depus in toate coltisoarele si a faptului ca papucii mei ajunsesera de dimensiunea si greutatea unor clapari de ski.

Ajung cam la limita timpului la Bazna unde organizatorii sunt foarte amambili si imi curata schimbatoarele de la bicicleta care nu mai faceau fatza (pana atunci pe toata durata cursei transmisia bicicletei a functionat admirabil). Urmeaza urcarea de care am auzit atata si pe care reusesc o parte sa o urc pe bicicleta. Mie mi s-a parut usoara si foarte frumoasa, pacat ca nu aveam aderentza pentru urca toata panta in sa.
Dupa 7 ore am ajuns la finish, cu putin inaintea inceperii festivitatii de premiere. Gulashul pregatit de organizatorii se terminase de mult, nu am apuc sa prind nici medalie, diploma sau buff dar astea conteaza prea putin fatza de experienta acumulata pe parcursul intregii zile.
Apoi a urmat aproape o ora de curatat la bicicleta (plus o alta repriza de curatat acasa). Si o scurta plimbare agreabila prin centru istoric al Mediasului unde am ajuns pentru prima data.
Am uitat sa spun ca si de data asta am facut pana ! Tot la roata din fatza. Probabil a 6-a pana de la inceputul sezonului. E o placere sa schimbi roata plina de noroi... S-a intamplat pe la jumatatea cursei chiar langa un post de control unde am fost ajutat cu amabilitate de catre un organizator. Iar spre sfarsitul cursei mi-a sarit si lantul si s-a blocat intre pinion si spitzele rotzii. Prilej sa mai pierd un loc in clasament.

Per total am iesit al 43-lea din 44 care au terminat cei 80km, tinand cont ca erau inscrisi 90 de concurenti pot spune ca am iesit in prima jumatate :))) Oricum rezultatul era ultimul care conta in conditiile date, important este ca am iesit intreg atat eu cat si bicicleta. Iar experienta acumulata este "priceless": tot ce nu te omoara te face mai puternic!

Cateva concluzii si observatii:

- cel mai bine marcat traseu pe care am concurat, oricine poate veni sa ia lectii
- cateva portiuni foarte frumoase pe traseu, in special cele cu iarba, imi amintesc de un deal in forma de acoperis prin varful caruia trecea traseul lung
- atmosfera foarte buna de la concurs, merita venit si numai pentru asta, calitatea participantilor si a organizatorilor
- perioada in care este pus concursul este proasta: sau ploua de rupe sau este foarte cald. Solutia ar fi sa se tine mai devreme, ori toamana prin octombrie.

Pozele de mai jos sunt facute de organizatori sau de catre alti participanti. Le multumesc si ii rog sa imi permita sa le atasez textului:

Saint George MTB Marathon

2011-06-14T15:46:00.001+02:00

Ma hotarasc in ceasul al 13-lea sa merg la Sf. Gheorghe la bike maraton. Ziua anterioara cu organizarea duatlonului Tara Brasei a lasat urme adanci in programul de somn.
Cu 40 minute inainte de start sunt inca in Brasov. Ajung pregatit la linia de start la 2 minute dupa ce plutonul a plecat la ora fixata. Nu mai am timp sa iau numarul, organizatorii ma indeamna sa prind ciclistii din urma, le multumesc ca m-au lasat sa concurez ! Pedalez rapid si ajung grupul de ciclisti care rula in ritm rapid pe asfalt. Intram in scurt timp pe potecile din padure si impingem bicicletele umar la umar pe cararea ingusta. Depasirile sunt greu de facut asa ca se ruleaza roata la roata.
Pe la km. 6 reusim sa ne ratacim, intr-un grup de vreo 10 ciclisti. Ma uit pe GPS si vad traseul undeva in stanga. Avem de traversat o rapa, pierdem vreo 10 min. si intram iarasi in pluton. Din nou aceeasi concurenti de depasit, noroc ca se ma largeste poteca si ai pe unde sa treci.

Apoi urmeaza o urcare printr-o mare poiana inverzita unde soarele loveste necrutator. Este foarte, foarte cald ! Beau vreo 6-7 pahare cu apa in primul punct de alimentare intalnit, pentru a evita deshidratarea.
Traseul continua prin paduri frumoase (pacat ca nu a fost curatata poteca de crengi) iar apoi pe drumuri forestiere. Marcajul este foarte bun, iar organizatorii foarte amabili. Sare in ochi ca in aproape fiecare post de pe traseu sunt fotografi inarmati cu SLRuri! Dupa o zona cu noroi, la un punct de control organizatorii ung lantul bicicletelor.

Tura lunga are 42 km si 1150m denivelare pozitiva. Urcarea dinainte de Sugas de la tura lunga este interminabila: cel putin 250m denivelare in care trebuie impins la bicicleta pe o panta foarte abrupta prin padure. Prea mult push-bike ! no fun ! Ar fi bine aici ca organizatorii sa gaseasca o alta varianta de traseu...
La inceputul lungii coborari finale constat ca am facut pana :( Cum in spatele meu era un concurent doar la vreo 2 minute, stau si dau la pompa cat pot de repede si renunt sa mai repar pana, a-si fi pierdut timp pretios. Sunt depasit, dar apoi depasesc inapoi si in viteza mare ma indrept spre Sf. Gheorghe.
Urmeaza ceva asfalt... Roata de dezumfla de tot la intrarea in oras si fac ultimii vreo 2-3 km pe janta, trec linia de sosire la vreo 4 minute inaintea concurentului urmator.

A fost o cursa agreabila, prima la care particip dupa cativa ani, o experienta foarte utila inaintea cursei de la Medias, in care am intalnit si mi-am facut prieteni noi.
Nota 10 pentru organizatori, foarte amabili si dedicati. O mentiune speciala si pentru tombola de la sfarsit in care fiecare concurent a castigat 2-3 obiecte !

Medieval fire

2011-06-01T14:57:00.000+02:00

Spectacol cu faclii realizat cu ocazia zilelor Brasovului de catre "Cavalerii Cetatii Brasovului" in w.e. de 1 Mai.

8 in Crai

2011-05-26T11:59:00.000+02:00

O tura cu bicicleta de jumatate de zi in Piatra Craiului, in forma de opt, acum o saptamana:

Zarnesti - Magura - Pestera - La Table- Brusturet - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - La Table - Prapastii - Zarnesti. 52 km, 1500m denivelare pozitiva.

Cateva observatii: am urcat pe la Magura-Pestera pentru a sta la soare, dar este mult mai ciclabil o urcare prin Prapastii, iar vara este cat se poate de placut.
Eram curios sa vad noul asfalt pe portiunea Dambovicioara-Ciocanu: este fantastic de urcat acum, sa speram ca traficul nu va deveni prea dens din cauza amenajarii facute... este oricum halucinant cum asfatul se opreste pe limita de judet intr-un loc al nimanui !

Transmisia la bicicleta mea era praf asa ca pe unele portiuni mai abrupte dar ciclabile a cam trebuit sa imping la ea. Intre timp am ajuns la service si am schimbat-o complet... "got a new bike now !" :)
Spre final o pana la roata a pigmentat o tura foarte reusita in ansamblu.

Bike Neamtului - Vf Tigai

2011-05-24T14:48:00.000+02:00

A fost ultima tura de bike din sezonul trecut. Incercam pt. a n-a oara sa urcam la Omu pentru a da un bike pe Clincea. Si din nou vremea ne-a zadarnicit planul. Pe 21.11.2011 a venit in sfarsit iarna si in Bucegi si zapada a pus stapanire pe vf. Omu. Asa ca am plecat pe un traseu mai modest, pe valea Azugii si apoi la deau pana la Vf. Tigai 1699m din muntii Neamtului. Varf care pentru mine era o premiera, de fiecare data cand am ajuns in Neamtului am coborat mai devreme de pa creasta, pe la Lacul Rosu. De pe varf a urmat o scurta balaureala nocturna in care am fost un pic rataciti :P pana am dat de un drum forestier care ne-a scos din nou pe Valea Azguii. Am ajuns la masina pe luna plina, inghetzati la -2 grade cat coborase termometrul.

Filmul facut de Bubulul, edificator de altfel:

Patagonia slide show HD

2011-05-12T13:50:00.000+02:00

Pentru calitatea cea mai buna de vizionare selectati 720p din optiunile de redare ale video-ului.

Valea Costilei: you fall, you die !

2011-04-28T13:31:00.001+02:00

In 99% din cazuri pe Valea Costilei starea zapezii nu permite coborarea in conditii de sigurantza. Valea se transforma intr-un "death-trap". Si nu este atata vorba de panta (in cel mai putin inclinat loc Costila este la fel de abrupta ca Malinul in cel mai inclinat loc), cat de imposibilitatea de a te opri din orice cadere, chiar la viteza foarte mica... Si urmeaza 900m denivelare peste stanci si canioane inguste. Odata intrat pe vale orice tentativa de retragere este un episod de alpinism hivernal la coltari, piolet, eventual coarda si pitoane de gheatza !
Luni cand am intrat noi pe vale situatia nu s-a prezentat bine de loc. Desi la intrare nu era chiar atat de rau apoi valea si-a aratat toata dificultatea: zone inguste de 3-4 metrii unde pe aceasta latime mica intalneai: 1 metru de zapada moale, 1 metru de crusta si un metru de gheatza si asta la o inclinare de vreo 40 de grade...
Orice astfel de coborare se transforma intr-un episod de supravietuire...
Eu am fost multumit ca am avut schiurile in picioare. Cu snowboardul m-asi fi descurcat pe 70% din vale mai bine, dar pe 30% din coborare nu stiu cum a-si fi putut trece...

Faptul ca ar fi putut sa ne curga ceva zapada in cap (am auzit bufnituri dinspre partea cu Peretele Vaii Albe) sau urmele foarte proaspete de ursoaica cu pui ce porneau de la refugiul Costila in sus pe vale sunt doar niste detalii nesemnificative dupa "thrill-ul" de pe vale.

Cateva poze de la Bubulu si un scurt filmuletz:

Ski in the Sky

2011-04-12T17:39:00.000+02:00

O tura care a avut loc exact in urma cu o luna: traditionala coborare pe Valea Morarului pe care o fac cel putin o data pe an. De data asta zapada a fost mai putina ca in alte dati si foarte dificila de schiat: crusta, placi de vant, scoici, denivelari, gheatza, tot tacamul... mai putin powder. In schimb compania a fost foarte placuta: Geo, Bubulu si Liviu, iar ospitalitatea de la Meteo Omu deosebita ;)
Am coborat dinspre saua Bucsoiului unde am prins o lumina deosebita pe fondul vantului foarte puternic care viscolea zapada.

Valea Cerbului pe schiuri

2011-04-06T11:03:00.000+02:00

Plecat-am noua din Busteni si cu Bubulu zece...
Ce a iesit ? O tura sindicala :)) cum puteti vedea in filmuletul de mai jos:

Duatlon Tara Barsei

2011-04-01T11:24:00.003+02:00

Clubul montan din care fac parte organizeaza prin efortul unor membrii duatlonul Tara Barsei.
Competitia care se afla la prima editie, va avea loc in data de 04 Iunie 2011 si se va desfasura in zona Rasnov - Poiana Brasov - Postavaru.
Va invit sa participati si sa descoperiti frumoasele poteci impadurite din zone cum ar fi Spinarea Lunga, Pestera de Lapte sau Bisericuta Paganilor !

Pentru detalii vizitati site-ul comptetitiei http://duatlontarabarsei.ro/

Vf. Ciucas - valea Tigailor

2011-03-29T12:02:00.000+02:00

Toata iarna am pandit cand se va strange suficienta zapada in Ciucas pentru a face cateva coborari inedite cu snowboardul. Acum doua saptamani din biroul meu se zarea Ciucasul mai incarcat de zapada ca in alte dati. Am pornit pe culmea Bratocea pentru a incerca niste valcele in zona. Din pacate firul ierbii era mai mare decat bruma de zapada. Am continuat pana pe varf unde cele doua-trei fire care coborau in valea Tigailor erau cat de cat inzapezite, in rest era mai multa iarba decat zapada. Parca eram la mijolc de Aprilie si nu la mijloc de Martie. Erau multe grade peste zero, am urcat doar intr-un windstopper subtire, iar zapada era foarte grea.
Pe firul vaii Tigailor era atat de moale incat ma scufundam cu totul in zapada in portiunile mai plate. Si era aproape imposibil sa ies din zapada de peste 1 metru si sa ma sui din nou pe placa. Astfel ca o coborare care ne lua de obicei 40min. de data asta ne-a luat 1h si 30min.
La sfarsit ramane satisfactia coborarii de pe varful Ciucas pe snowboard pentru al 7-lea sezon consecutiv, o tura devenita traditionala, dar de fiecare data o experienta diferita.

Patagonia - articol

2011-03-28T14:46:00.001+02:00

Cum sunt la jumatatea postarilor despre Patagonia vreau sa va dau linkul(celor care nu l-au citit inca) catre articolul pe care l-am scris pe Hotnews in care dau mai multe detalii si poze despre locurile vizitate in Argentina si Chile.

http://life.hotnews.ro/stiri-natural-8395153-fotogalerie-patagonia-orase-aspect-elvetian-vant-nemilos-gheata-turnuri-piatra-pinguini.htm

In curand va urma si un articol despre Tara de Foc.

Clincea

2011-03-24T23:02:00.000+02:00

O tura din 5 Martie. Cum dimineata a fost ocupata cu alte lucruri, am plecat din Brasov dupa pranz pentru a profita de o zi superba. Urcarea din Bran a fost anevoioasa din cauza zapezii mari. In golul alpin insa stratul era mult mai mic, ba chiar o buna parte din muchie era inierbata din cauza vanturilor care au maturat zapada. Planul era de a cobor cu snowboardul pe unul din hornurile de pe Clincea si a repeta o coborare de acu vreo 3 ierni. Profilul facut in zapada a aratat peste jumatate de metru de strat betonat de catre vanturi. Insa mai jos se vedeau pietre si iarba pe horn, portiuni de descatarat din cauza stratului discontinuu. Ora tarzie, si hornul fara zapada mult dorita a facut sa cobor pe unde am urcat, prin stratul firav de zapada crustata de pe muchie. Trebuie mentionat ca era ziua cu operatiunea "lansarea rucsacului" elicopterul care zbarnaia pe sus nu venise sa ma filmeze la coborare :)))) ci aveam sa aflu ca era in cautarea unor turisti rataciti.
Dupa o coborare la lumina frontalei pana in Bran am mers in Poiana Brasov de unde am urcat spre miezul noptii pana la cab. Postavarul unde se aflau participantii la Postavarul Night.

Crai, Cioranguta

2011-03-24T11:58:00.000+02:00

Sambata trecuta pe o ceatza sa o tai cu cutitul, pe o vreme destul de calda si ploioasa am plecat sa facem o tura in Crai. Nici urma de zapada de la Plaiul Foii pana pe Brul de Mijloc de unde inaintarea a devenit brusc anevoioasa, iar orientarea o mare problema din cauza zapezii care acoperea orice urma de poteca.

Date fiind conditiile meteo am hotarat sa dam o fuga pana pe firul vaii Ciorangutza care vara este blocata de o saritoare (8 metrii) surplombanta la intrare (ce se poate evita printr-o catarare-descatarare/rapel prin dreapta). Acum zapada acoperea total acest prag si se putea patrunde in vale fara nici o problema. Doar ca valea prezenta urmele foarte proaspete ale unei avalanse de topire care a maturat tot firul vaii si s-a oprit vreo 200m mai jos de iesirea din vale. Rezultat al caldurilor foarte mari din timpul sapatamanii.

Noi am urcat putin pe firul vaii pana cand canionul se deschide intr-o zona cu jnepenis. Dupa ca am orbecait putin pe acolo am decis retragerea la Plaiul Foii pe traseul pe care am urcat (via Poiana Cotofenei).

Photos made by Pufi. Thanks.

Patagonia - Los Alerces

2011-03-23T13:02:00.000+02:00

Los Alerces este un parc national situat in nordul Patagoniei, la 50km de Esquel si cateva ore mai la sud de Bariloche."Alerce" este un copac inrudit cu sequoia si a carui varsta poate trece de 3000 de ani.Cu toate ca parcul este intins sunt foarte putine poteci turistice si acestea foarte scurte: plimbari de o ora - doua.
In rest este padure impenetrabila si varfuri de care nu te poti apropia.
Impreuna cu Radu am incercat sa urcam un astfel de varf si am tot urmat potecute firave prin padure care aveam sentimentul ca sunt facute de mistreti. La un moment dat am ajuns intr-un loc care parea a fi culcusul lor, unde vegetatia de bambusi si alte plante dimprejur era tavalita bine la pamant. Cum caldura insuportabila si taunii agresivi ne macinasera fortele si nervii am decis ca este cazul sa coboram si sa ne intoarcem spre campingul atat de inspirat asezat pe malul unui rau stajuit de "arrayanes".
Abia a doua zi privind tabele cu animalele din parc am vazut ca acolo nu sunt mistreti cu tot felul de animale de care nu mai auzisem. Cel mai impunator animal din zona este puma, dar in tot sejurul in Patagonia nu am apucat sa dam de vreo urma de-a lui.

Lacurile si peisajele din parc sunt superbe, din pacate nu am apucat sa stam mai mult acolo, am trecut in fuga in drumul nostru spre marele sud, doar doua zile sunt total insuficiente pentru a cunoaste parcul national Los Alerces.

Extraterestrii sunt printre noi !

2011-03-22T12:15:00.000+02:00

Sambata trecuta am fost rapit de martieni, undeva prin Piatra Craiului.

Pentru curiosi martienii au chiar si site web.

Patagonia - Guanaco

2011-03-17T12:19:00.001+02:00

Cu silueta lor zvelta si miscarile lor elegante Guanaco sunt stapanii stepei.
Guanaco sunt o combinatie de lama, camila si capra. Picioarele lungi le permit sa sara gardul dintr-un singur gest, iar gatul lor lung le permite sa te priveasca de sus, de la aproape 2 metri inaltime. Au ochii mari si privirea deosebit de expresiva. In zona parcului national Torres del Paine traiesc in mare numar, probabil cu miile, in grupuri de cate 10-20.

Patagonia - Perito Moreno, ghetarul care "vorbeste"

2011-03-16T03:23:00.000+02:00

Argentina are doua mari minuni naturale pe teritoriul sau. Prima este Cascada Iguazu la granita cu Brazilia iar a doua este Ghetarul Perito Moreno.
In sudul Patagoniei am avut ocazia sa vizitez acest ghetar despre care se spune ca este sigurul ghetar care creste, in timp ce peste tot in lume ghetarii se retrag intr-un ritm alarmant. Cu o infrastructura turistica extraordinar de bine pusa la punct zilnic la Perito Moreno ajung mii de turisti, majoritatea straini, care platesc un bilet de 20 euro pentru o intrare.

"Turistii pot lua vaporasul care se apropie pana la o distanta sigura (cam 200 m) de ghetar pentru a-i admira aripa sudica de la nivelul lacului Argentinos. Perito Moreno are o inaltime de 60 m deasupra apei, o latime de 5 km si o lungime de 30 km.
Spectacolul oferit de ghetar este impresionant: la intervale de timp bucati de gheata se prabusesc cu zgomot in lac. Cele mai mari sunt de dimensiunea unui bloc de locuinte. Intai se aude o paraitura puternica, apoi bucata de gheata se inclina si cade in lac ridicand trombe de apa. Bucatile astfel desprinse incep sa pluteasca in deriva pe lac sub forma de aisberguri. Cu cat gheata este mai albastra, cu atat este mai veche si mai compactata si va pluti mai mult timp in deriva pana se va topi. Localnicii profita de aceasta gheata si organizeaza excursii scumpe care se incheie pe ghetar unde ghidul sparge cateva cuburi si le pun in paharele de whisky cu care ii serveste pe turisti.
Spectacolul oferit de ghetar parca este decupat din Geneza biblica si poate fi comparat cu eruptia unui vulcan. Dupa un zgomot puternic apare din lac, la cativa metri in fata frontului ghetarului un bloc enorm, albastru de gheata care dupa ce se ridica pana la 15 m se inclina si incepe sa pluteasca in deriva. Zona frontala a ghetarului care ajunge la cativa metrii de malul lacului a fost amenajata pentru vizitatori cu un sistem de pasarele lung de cativa kilometrii, etajat pe vreo patru nivele, pentru a oferi unghiuri cat mai spectaculoase pentru fotografii."

Patagonia - Bariloche, Elvetia de la capatul pamantului

2011-03-16T02:36:00.004+02:00

La trei ore de zbor de Buenos Aires - in nordul Patagoniei - sa afla un oras cu puternic aer european: Bariloche, supranumit si "mica Elvetie argentiniana".

Bariloche este asezat in forma de amfiteatru pe malul lacului Nahuel Huapi. In vecinatatea orasului se afla cea mai importatanta statiune de schi din America de Sud, iar vara, escalada si ciclismul montan sunt distractii normale in acesti munti stancosi. In statiune e plin de case de vacanta din lemn, unele adevarate palate, nefiind cu nimic mai prejos decat cele din Tirol de exemplu. Exista chiar si un sat elvetian unde se poate manca fondue, dar si alte specialitati culinare elvetiene sau inghetata la "pahar" de 500g!

Cand am ajuns in oras socul era in floare iar ciresele atarnau rosii si imbietoare pe marginea soselei. In cele patru zile am reusit sa facem un mountainbike in jurul peninsulei care gazduieste celebrului hotel Llao-Llao, sa urcam intr-o superba zona de catarate langa Lacul Frey in Cerro Catedral, sa admiram panorama de pe Cerro Campanaro si apoi sa urcam pe Pico de Turistas.

Patagonia - on the road

2011-03-07T13:27:00.001+02:00

O parte insemnata din concediu am petrecut-o in autocar, distantele fiind enorme, Patagonia avand o suprafatza cam de 3 ori cat Romania. Erau de fapt zilele de repaus intre atata alergatura, stateam conforatabil in scaun si priveam peisajul ca la televizor.

"Autobuzul supraetajat ne duce cu 90km la ora peste stepa Patagoneza. Sunt norocos, am locul din fatza de la etaj. Relieful defileaza cu repeziciune in jurul meu: smocuri de iarba, dune de praf si pietre, cate un guanaco, o oaie(caci aici oile nu stau in turme, neavand pradatori) sau un nandu din loc in loc. Sunt multe garduri pe marginea drumului, iar cam la o suta de kilometri zarim acoperisul vreunei casute sau cate o estancia (ferma). Suntem in stepa si este pustiu. Ne e de mirare: Patagonia are o suprafata de trei ori cat Romania si o populatie de sub un milion de locuitori. In medie la cinci minute intersectam cate o masina, in rest banda de asfalt se intinde goala cat vezi cu ochii.
Ruta Nacional 3 este singurul drum asfaltat care leaga centrul Argentinei de sudul Patagoniei. Dupa 25 de ore de mers si 1500km ajungem in El Calafate locul de plecare catre parcul national Los Glaciares."

Masinile parca sunt decupate din filmele americane vechi, dar trebuie spus ca intalnim si multe masini europene mai noi, Sandero Stepway de exemplu, iar taxiurile sunt Logan.

Baiului, gust de powder

2011-02-27T23:19:00.000+02:00

Ieri dupamiaza in muntii Baiului, un filmuletz savuros by Bubulu ;)

Patagonia: dansul pinguinilor

2011-02-25T12:44:00.000+02:00

La cateva zeci de kilometri de Punta Arenas, in Chile, se gaseste Pinguinera, in rezervatia Seno Otway. Acolo intalnim specia de pinguini Magellan usor de recunoscut prin desenul lor specific. Acesti pinguini ajung la maxim 6 kg si putin peste o jumatate de metru inaltime.
An de an pinguinii vin in cupluri in acelasi loc, pentru a aduce puii pe lume. Masculul si femela fac cu schimbul, unul sta pe ou, respectiv cu puii, in timp ce partenerul pescuieste in ocean.
Pe drumul dintre apa si cuib s-au format in timp adevarate transee in care pinguinii incap cu totul. Acest dute-vino al pinguinilor este foarte amuzant, caci se ridica in doua picioare si inainteaza cu mersul lor leganat caracteristic. Se formeaza adevarate coloane de pinguini care strabat potecile intre apa si cuib, iar cand un pinguin din pluton se opreste sa se scarpine toti ceilalti trebuie sa se opreasca din drum si sa il astepte caci nu au pe unde sa treaca.
Cand au de trecut un obstacol mai inalt, pinguinii aterizeaza pe burta dupa care se ridica in picioare si isi continua drumul.
Sunt foarte obisnuiti cu prezenta oamenilor, astfel ca poti sta si la jumatate de metru de ei si esti complet ignorat.

That's extreme !

2011-02-14T23:59:00.001+02:00

Ieri, ora 17.00, vf. Postavarul 1800m. -12C, vant lejer. Cu cele 3 straturi de haine destul de subtiri simteam racoarea. Ma pregateam sa cobor cand l-am vazut venind in alergare.Cand l-am vazut in pantaloni scurti, tricou si adidasi am ramas masca. A stat maxim 5 minute pe varf, timp in care m-a rugat sa ii fac un film cu telefonul. Apoi a luat-o in fuga la vale urmat de catelusul sau.
Inainte sa plece l-am intrebat cat a facut pana pe varf: 2h40 min. ! Din BRASOV !!! Iar acum se intorcea in alergare in oras.
Hmmm, ce ar fi de zis !?! Not bad for a human ;))) Thumbs up !

Patagonia, the numbers

2011-02-14T00:14:00.001+02:00

Iata un scurt bilantz in cifre al turei din Patagonia si Tara de Foc:

5 zile in Parcul National Torres del Paine
5 zile in Parcul National Los Glaciares in zona Fitz Roy si Cerro Torre
4 zile in Bariloche, in Parcul National Nahuel Huapi
2 zile in Parcul National Los Alerces
2.5 zile in Tara de Foc: Ushuaia si Parcul National Tierra del Fuego
1 zi la faimosul ghetzar Perito Morreno, tot in Parcul National Los Glaciares
0.5 zi la Pinguinera, Punta Arenas
1.5 zile in Buenos Aires
8-9 zile approximativ pe drum, 6 avioane si nenumarate busuri (cea mai lunga calatorie in bus a fost de 25 de ore)

Am reusit sa ne atingem obiectivele propuse: hiking, foto, bike, vazut flora si fauna locala, cunoscut oameni, traditii si obiceiuri.

Pozele o sa urmeze in viitoarele postari, cu subiectele enumerate mai sus (3600 poze / 16 GB).

Bugetul calatoriei a ajuns pe la 2500Euro, incluzand avionul, busurile, taxele de intrare in parcuri si rezervatii, mancarea etc... Preturile acolo au fost mai mari decat ne-am asteptat, dar in acelasi timp am stat multe zile pe munte si astfel am limitat cheltuielile.

Ah da, tot la cifre, ne-am intors cu vreo 7 kg. mai putin, desi nu era necesar ;)))

Bariloche, nordul Patagoniei.

2011-01-06T16:37:00.000+02:00

Dupa 14 000 km de drum cu 7 ore de escala la Madrid si 5 ore la Buenos Aires (in care abia am reusit sa prind avionul pt. ca a trebuit sa traversez tot orasul pentru a ajunge in alt aeroport) am ajuns in Elvetia Americii de Sud. Bariloche este o statiune comparata cu Lake Tahoe sau Jackson Hole. Peisajul din jur este fantastic, vulcani conici perfecti cu avrfurile albe. Vremea soare si 25 grade.In plan mountainbike si hiking pentru inceput. Apoi spre sud traversand Patagonia si Tara de Foc.

P.S: steack-ul argentinian merita tot renumele!

Vaida - Sloeru Marcusanu

2010-12-27T01:14:00.000+02:00

Acum exact o saptamana, cum stratul de zapada lasa de dorit in ciuda ninsorilor zilnice din saptamana precedenta, am iesit la o tura per pedes intr-o zona mai putin umblata: de la Babarunca in sus pe o muchie pana aproape de Vaida, apoi pe Sloeru Marcusanu si la vale pe urmatoarea muchie intalnita pentru a incheia circuitul. Marcajele lispsesc din zona, dar exista poteci bune pe muchii, pe unde vara se urca la stane. Zapada era de vreo 20-30 cm iar in zona de cresta era batuta de vant: in unele locuri era iarba, in altele zapada moale in care te afundai, inaintarea era foarte anevoioasa, dar nici cu skiul de tura nu ar fi fost prea bine. Padurea arata foarte bine: erau suficiente zone cu copacii destul de rari, pe zapada mai mare ar fi un forest ride superb !

Expo Foto - Muzeul civilizatiei urbane Brasov

2010-12-23T16:57:00.002+02:00

La Muzeul civilizatiei urbane din Brasov (Piata Sfatului colt cu Apolonia Hirscher) s-a deschis expozitia fotoclubului EXDECO Brasov cu tema "Muntele". Expozitia face parte din "luna fotografiei" care va avea loc in ianuarie la Brasov. Expozitia este deschisa pana la sfarsitul lui ianuarie 2011. Sunteti invitati calduros sa o vizitati !

Mai jos pozele pe care le-am expus in cadrul acestei expozitii:

Semet, Kyajo Ri, Khumbu, Nepal

Stapanele muntelui, Rax, Austria

In puterea noptii, Dolomiti D'Ampezzo, Italia

Acoperisul lumii, Everest, Nepal

Full speed ahead, Postavaul, Kanzel

Nuptse, Himalaya, Nepal

Bucegi: valea Sugarilor

2010-12-17T12:40:00.000+02:00

Duminica trecuta am plecat in Bucegi pentru a deschide sezonul de vai. Bubulu ma anuntza ce este perfect senin si nici urma de vant. Prognoza meteo confirma ca va fi frumos pana dupa pranz si apoi vremea se va inrautatzi. Pe platou gasim vrema frumoasa si pornim spre Omu. Bubulu a fost mai harnic ca noi si este deja in valea Ialomitei. Cum era destul de tarziu si ceatza isi face aparitia decidem sa o dam la vale pe Sugari. Placile de vant altereaza cu portiuni de zapada pulver adunata de vant la intamplare. Zapada este foarte putina, iar pe firul vaii isi fac aparitia saritori care nici nu stiam ca exista. Primavara totul este acoperit si neted ca in palma. Acum folosesc pioletul pentru a cobori pe firul vaii si a vedea daca nu cumva urmeaza vreo saritoare mai importanta. Pe la vreo 1900m peisajul ce se desfasoara in continuare este dezolant: multa iarba si multi bolovani imensi pe firul vaii. Luam decizia de a ne intoarce, ar fi fost un chin sa mai continuam. Urcam la inceput pe firul vaii si apoi o taiem spre cab. Manoliu sub rafalele de vand puternice, care mai iau pe sus cu placa cu tot. Avem noroc sa mearga cabina, nu vroiam sa cobor pana in Busteni incarcat ca un pom de Craciun. O urcare sau o coborare costa 29 lei.

Ski in Poiana si partia Drumul Rosu

2010-12-16T19:13:00.000+02:00

Sambata trecuta am revenit in Poiana Brasov pentru a face mai multe coborari din Postavarul. Vremea calda din saptamana si ninsorile dinspre weekend au facut ca situatia sa fie complet schimbata, comparat cu o saptamana inainte. Asa cum anticipam zapada era clar mai putina si pietrele erau omniprezente. Talpa snowboardului a platit greu tribut. Cu multa atentie am reusit totusi cateva coborari acceptabile.

Cateva poze inedite cu noul look al partiei Drumul Rosu.

A inceput

2010-12-07T12:27:00.000+02:00

Parcarea pe o zi in Poiana 12 lei, urcarea in postavarul cu cabina mica 19 lei (25 la gondola). Peisajul de pe varf priceless !

Ora 16.50. Kanzel, Postavarul. Dupa un apus magnific, deasupra plafonului de nori, batranul Johan (made by Burton) coboara spre al 10-lea sau sezonul, si despica zapada pentru a mia oara poate. In siajul sau raman primele arabescuri ale sezonului, si o bucurie de nedescris: a inceput !

Duminica trecuta, dupa 6 luni de pauza am trecut la sezonul de iarna, urmeaza 6 luni de snow & ski ! Am dat prima linie cu placa in Kanzel (cea din stanga), cele din dreapta sunt ale lui Traian. Zapada era pana la genunchi in Postavarul, un pic tasata si nu ajungeai la iarba chiar daca nu era strat de baza. Pe Drumul Rosu ratracul a fost bagat pana sus si partia era in mult mai buna stare decat intr-o zi aglomerata de varf de sezon. In partea de jos partia este mult largita, chiar exista ramificatii noi acuma, sa vedem cum va rezista afluxului de turisti.

Crai, braul Martoiul

2010-11-23T23:32:00.000+02:00

O tura in Crai acum doua saptamani pe un traseu "clasic" de toamna. Cum soarele nu prea mai ajunge pe versantul vestic, in aceasta perioada de sfarsit de an partea estica a Craiului ofera un climat mult mai bland si ocazia unor ture insorite. Traseul a fost Prapastiile Zarnestilor - Curmatura - braul Martoiul cu intrare din Padinile Frumoase - refugiul Grind - Prapastii.
Este o zona destul de putin umblata, cu poteca pierzandu-se pe alocuri. Peisajele sunt inedite si salbatice, iar dificultatea traseului este scazuta, problemele fiind cele de orientare.

Leaota - muchia Lacului

2010-11-19T12:23:00.001+02:00

Sambata trecuta am facut o tura scurta si panoramica in Leaota, pe acelasi traseu din ianuarie cand a trebuit sa renuntam din cauza vremii rele.
Din Moieciu am pornit spre muchia Lacului, dar de data aceasta am intrat mai devreme pe muchie si am urcat fara sa vrem si pe Gorganul, un varf pe la 1600m situat intre Moieciul Cald si cel Rece. Desi poate parea greu de crezut, iarna schiori au fost surprinsi de avalansa pe pantele Gorganului. Din Gorganul urmeaza o coborare in continuare muchiei printre copaceii desi, fara nici o urma de poteca. O protiune de evitat ! Dintr-o mica sa, pe unde am urcat asta iarna, se ajunge rapid la frumoasa stana de pe muchie de unde am urcat pe Dudele. Coborarea am facut-o pe muchia alaturata, unde este si marcaj, si care ajunge direct la Bisericutza. Lacul de pe muchie este de fact o succesiune de vreo 5 balti, care erau partial secate...
Pe varf am intalnit doi biciclisti, care plecasera de dimineatza din Campulung si venisera peste varful Leaota si toata culmea principala si ajunsesera pana la doi pasi de Bucegi. Urmau sa se intoarca in Campulung pe sosea in aceeasi zi. Bravo lor pentru asemenea tura !

Bucegi: Batrana - Strunga

2010-11-12T00:58:00.002+02:00

Dupa tura din Crai am preferat in ziua urmatoare o tura cat mai mult sub bataia razelor de soare. Pentru aceasta circuitul Moieciu, valea Bangaleasa - Batrana - Strunga -Moieciu era ideal. A fost o tura pe o vreme superba, mult timp mergand la pantaloni scurti si tricou.

Noul refugiu din Batrana este mare si spatios, dupa parerea mea mult prea mare pentru o zona atat de putin frecventata de turisti. Aici trebuie sa mentionez ca nu sunt de loc de acord cu noii stalpi de metal care acuma impanzesc crestele Bucegilor, de parca ar fi stalpi de curent electric. Cand peste tot in Alpi fiarele sunt date jos de pe munti si marcajele sunt cat mai discrete si cu impact minim asupra mediului (de. ex, stalpi si indicatoare din lemn, de talie micutza) noi mergem si de aceasta data in directia inversa, dovedim inca o data ca si din punctul de vedere al educatiei montane suntem cu 30-40 de ani in urma.

Valcelul cu Fereastra

2010-11-09T14:30:00.004+02:00

"Indian summer" (It is an abnormally warm and dry weather period, varying in length, that comes in the autumn time of the year, usually in October or November, and only after the first killing frost/freeze)

este vremea pe care am avut-o in ultimele zile si de care am proftitat pentru a face mai multe ture decat in toata vara la un loc. Astfel in doua week-enduri consecutive am reusit sa fac doua iesiri in Crai si doua in Bucegi insumand un total de peste 6000m denivelare pozitivala la care se adauga peste 1000m denivelere pe mountainbike, intre aceste doua weekenduri.

Prima tura a fost pe Valcelul cu Fereastra din Crai cu continuare pe Braul de Sus, Ascutit, Padina Popii, Plaiul Foii.
Vreamea a fost insorita dar din pacate pe versantul vestic al Craiului soarele nu prea mai ajunge, asa ca este umbra si racoare. Deci recomandarea mea pentru iubitorii soarelui este revina in Westwand la primavara. Pe valcel erau si cativa centimetrii de zapada, cazuti cu vreo 3 zile inainte. Soarele l-am intalnit cand am iesit pe braul de Sus, care este foarte frumos, dar din pacate atat de scurt. Dupa ce am asteptat apusul pe creasta am coborat la lumina frontalelor pe Padina Popii.

Creasta Costila-Galbinele

2010-10-29T12:07:00.001+02:00

Duminica trecuta, pe o vreme mult mai buna ca asta vara, am pormit cu Bubulu si Robert sa parcurgem creasta Costila-Galbinele.
De la refugiul Costila ni s-au alaturat Geo, Aurora si Cosmina si asftel am pornit in 6 pe valea Galbinele. Pana la intrarea propriuzisa in traseu a trebuit sa urcam pe un valcel si pe o fatza in stanga care a fost total distrusa de prabusirea unei bucati imense de perete desprinsa din creasta. Totul este friabil si fragil, iar semicorzile dizlocau bolovani neincetat. De cand am intrat in firul Galbinelelor si pana am ajuns la intrarea in traseu am stat sub un bombardament neincetat, o adevarata ruleta ruseasca. Din fericire amm fost loviti doar de pietricele, bolovanii mai mari ratandu-ne de putzin. Am facut peste 3 ore pe aceasta portiune, pornind de la refugiu. Astfel a trecut de ora 14.00 cand am intrat in prima lungime a crestei CG. Traseul este frumos si cu o vedere de exceptie asupra celor doua vai si spre muntzii din jur. Lungimile s-au succedat una dupa alta (vreo 10 la numar) si nu am putut evita caderea noptii in mijlocul traseului. Am fost multi, echipati de iarna, cu bocanci si manusi, ceea ce ne-a stanjenit in miscari, in plus creasta avea cateva portiuni cu gheatza si astfel am iesit in platou la refugiul Costila dupa ora 21, pe un vant care te punea jos. Am coborat pe ruta Babele - Schiel- Busteni sub luna plina si dupa ora 2 noaptea am ajuns la masini.

In concluzie un traseu care merita facut macar o data in viatza de cei care vor sa cunoasca Bucegii mai in detaliu, aerian dar nu foarte tehnic. Creasta este destul de bine asigurata dar marshul de apropiere este execrabil. Mie mi-a reamintit de Punta Anna din Tofana di Mezzo pe care am urcat-o cu doua luni in urma.

Un urs pe care l-am deranjat din hibernare ne-a privit vreo 2 ore de pe versanul opus al vaii Galbinele.

Crai - valea Curmaturii

2010-10-22T01:03:00.003+02:00

Iata o tura pe care am facut-o in ziua Maratonului Pietrei Craiului. Cum de la inceputul verii am o intindere musculara anul acesta nu am putut participa la maraton, dar mi-a facut placere sa fiu in preajma concurentilor si sa salut multi prieteni dintre concurenti.

Desi am urcat la cabana Curmatura de nenumarate ori, a fost prima data cand am luat-o in sus pe valea Curmaturii si am avut o surpriza foarte placuta ! Valea incepe din partea superioara a Prapastiilor Zarnestiului(in ultimul viraj inaite de poteca marcata care urca la Curmatura) si se urmeaza firului apei care ajunge in amonte pana in poiana de sub cabana Curmatura. Valea are la inceput cateva saritori mici, care se urca folosind trunchiurile de copac in care au fost cioplite trepte. Alte saritori se trec direct sau se pot ocoli prin padure, pe partea dreapta la urcare. Valea contine si un canion ingust si spectaculos, cum se vede in pozele de mai jos. Canionul se poate si el ocoli. Mai sus valea trece prin niste zone foarte frumoase (pietrele si copacii sunt acoperiti cu muschi) si salbatice si strabate cateva poienitze. Intr-un final dam in poteca marcata si in 10 min. suntem la cab. Curmatura.
Atentie: valea trebuie EVITATA in cazul ploilor abundente !

Izvoru Muresului - campionatul national de turism sportiv

2010-07-01T14:44:00.000+03:00

Weekendul trecut pe cod galben de ploi si inundatii am participat la etapa de la Izvoru Muresului din cadrul campionatul national de turism sportiv. Organizarea a apartinul clubului Floare de Colt din Brasov, al carui membru sunt si eu.
Vremea a fost potrivnica probei de reglariatate montana care trebuia sa ne duca intr-un circuit prin muntii Giurgeului, cu frumoase peisaje spre muntii Hasmas.
Au ramas in schimb celelalte probe din concurs.

Pe o ploaie torentiala de aici s-a dat starul in proba de orientare:

O imagine aratand determinarea concurentilor: cu harta in gura, cu busola atarnand de gat, o concurenta coboara un mal abrupt pentru a sari in suvoiul involburat langa care se afla ultimul post din proba de orientare:

Un concurent se agata intr-o sarma ghimpata aruncata aiurea de localnici si plonjeaza in cap in suvoiul de apa, in preajma aceluiasi post de orientare:

Proba de escalada s-a tinut in pestera Shugau. Are peste 1km lungime si se intinde pe vreo 4 nivele. Mai prezinta cateva formatiuni interesante care au scapat de "pradatori". Acum accesul se face printr-o poarta de fier, cu acordul speologilor locali. Pentru a ajunge in portiunea unde se tinea escalada era nevoie se te strecori pe burta:

Traseul are cam 7 metri inaltime si gradul 5.

Spre seara a urmat proba de cultural, tinuta inauntru din cauza ploii. Aici CPNT au prezentat o sceneta simpatica:

Juriul apreciaza prestatia concurentilor:

Clubul Verde din Galati au castigat si de aceasta data proba culturala:

Audienta este incantata:

Ploaia s-a mai domolit un pic dupa miezul noptii, urmeaza cantece in jurul focului de tabara:

A doua zi la pranz a urmat festivitatea de premiere, Bravo castigatorilor !

A doua zi am fost sa strang posturile de la orientare: vreo doua au disparut, probabil localnicii vor sa organizeze un concurs de orientare pentru berbecuti...

In concluzie a fost un weekend placut, in care am realizat maximul posibil in contitiile meteo date. Etapele din campionat sunt un bun prilej de a petrece timpul alaturi de (noi) prieteni la foc, la o chitara, la o bere sau intr-o tura pe munte. Chiar daca nivelul campionatului este scazut, cu mici exceptii... el este o perfecta introducere in lumea montana pentru multi dintre participanti.
Ne vedem peste 10 zile la etapa din Fagaras !

Bike Paltin - Poiana Marului

2010-06-22T02:03:00.000+03:00

Cum pe ultima suta de metrii am renuntat la participarea la Maratonul Medieval Medias, din cauza codului "maro" de noroi, am decis sa fac totusi o tura de bike in zona Poiana Marului, ajungand pentru prima data in satul Paltin. Soseaua este excelenta si peisajele ca in Austria.
Am urcat pe dealuri pentru a inchide bucla dar ploaia, furtuna plina de descarcari electrice si ceatza au pus presiune pe noi si am cautat cat mai degraba sa gasim calea de intoarcere. Nu e cel mai potrivit sa te afli pe culmi calare pe bicicleta cand in apropiere se aud tunete si se vad fulgerele, eu retraiam secventele din w.e. trecut cand m-a prina furtuna in Bucegi, pe langa Piatra Arsa.
Din cauza cetii si a dealurilor care semanau ca picaturile de apa intre ele ne ratacim, abia dupa ceva minute realizez ca tinta spre care ne indreptam nu era Magura Codlei ci Piata Craiului.
Gasim o poteca care se ne intoarca in directia dorita si apoi mi se pare ca am reperat niste locuri cunoscute: avem noroc si intr-o jumatate de ora ajungem la masina.
Locurile sunt absolut superbe de biciclit, abia astept sa revin in zile de soare pline.

Bike: Sirnea-Brusturet-Ciocanu

2010-06-17T01:03:00.000+03:00

O tura de bike la sfirsit de Mai pe un traseu clasic: circuit din Sirnea - Cheile Brusturetului - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea.

Cupa Malinului 2010

2010-05-31T11:01:00.000+03:00

Valea Morarului - 24 Mai

2010-05-27T11:25:00.000+03:00

Weekendul trecut desi a fost unul lung vremea nu a fost din cele mai bune si ne-a stricat planurile: sambata concursul de pe Malin a fost amanat, apoi duminica s-a anuntat vreme urata dar a fost foarte frumos iar luni vremea a fost variabila.
Daca pana la urma sambata am ramas acasa, duminica am iesit intr-un tarziu pentru a face primul circuit mai serios de mountainbike pe sezonul acesta. Iar luni am plecat pentru a face traditionala coborare pe v. Morarului din Bucegi, la sfarsit de sezon. Cand am ajun in Busteni putin inainte de ora 10 vremea parea foarte urata si apoi a inceput sa ploua cu galeata. Am decis sa mai asteptam vreo jumate de ora dupa care am pornit inapoi spre Brasov. Nu am apucat sa iesim din Busteni si am vazut soare si cer senin de la Valea Cerbului si imai la nord. Dupa un telefon dat unor amici care urcau pe valea Morarului la picior am hotarat totusi sa urcam si noi. La ora 11 eram la Babele pe un platou insorit, desi inconjurat de nori.
In mai putin de doua ore am ajuns la Omu unde incepuse se ninga. Cat am asteptat la Meteo soarele a aparut din nou si am purces la vale bucurosi.
In prima caldare zapada era buna pe panta inclinata de sub Meteo si era foarte moale pe plat. In a doua caldare era firn iar mai jos zapada era destul de tare, buna de coborat si fara urme de avalanse.
Am coborat exact 800m diferenta de nivel, de la 2500m la 1700m. Zapada se termina sub saritoarea de la intarea pe vale. Desi skiez anual pe Morar, acum am intalnit cea mai putina zapada, in vreo 2 locuri a trebuit sa ne dam placa jos din picioare pentru a traversa iarba sau stancile ca sa ajungem din nou la zapada. Imi amintesc ca acum doi ani, pe 30 Mai, era mult mai multa zapada pe vale.
Intoarcerea pana in Busteni a fost luuunga, cu o oprire strategica in lanul de leurda ;)

La plimbare

2010-05-21T02:35:00.000+03:00

Vremea urata de la munte din ultimele weekenduri m-a obligat sa aman coborarea unor noi vai in Bucegi si sa raman imprejurul Brasovului. O tura pe 9 Mai in zona Vulcan - Poiana Marului cu privelisti spre Magura si Crai.

La Om - Crai

2010-05-14T00:25:00.000+03:00

De 1 Mai a fost o zi superba, si am reusit sa ajung in Piatra Craiului pentru prima oara pe 2010. Antrenamentele zilnice intense de mountainbike sau escalada si-au lasat amprenta: din cauza oboselii am reusit sa plecam abia pe la pranz.
Am ajuns cu masina in Pestera de unde am luat-o la intamplare pe poteci, prin desisuri si prin poiene. Dupa ce am stat la plaja in zonele unde in curand trebuie sa urce oile la pasunat, am decis sa urcam spre refugiul Grind.
Bizar marcajul pus de salvamont Arges in zona la table: 1 ora pana la ref. Grind: dupa 10 min. de mers normal am ajuns la un marcaj cu 15min. pana la la ref. Grind ! Probabil ca aici erau incluse si 30min. de rataceala printre resturile copacilor rasi fara discernamant. Ajungand repede in Grind am hotarat sa urcam si pana in creasta, intr-o ora si un pic am ajuns "La Om" punctul culminant al Pietrei Craiului. Am intalnit foarte putina zapada pe urcare, pe Coltii Gainii, dar pe varf zapada era destul de mare. Ne-am intors pe acelasi traseu si am ajuns la masina o data cu cadera noptii.

La Grave

2010-05-03T15:07:00.000+03:00

La Grave este mecca schiului off-piste si extrem.
Un satuc din Provence, situat la poalele varfului La Meije (3982 m) ofera 2150m denivelare pentru ski intr-un domeniu cu ghetzari si pereti verticali, fara partii si cu o singura gondola ca mijloc de acces.

Venind direct din Austria de la Soelden, shocul pentru mine este total: de la sute de instalatii cu totul amenajat la o zona aproape intacta, de la vremea cetoasa din ultimele zile la soarele atotcuprinzator dar cu un frig mushcator,
de la muntii de 3000m la cei de 4000m, de la locul unde nimeni nu iesea off-piste, la locul unde nimic nu era marcat, de la skiurile normale de partie, la lopetiile rocker cu 120mm in talie, de la mancarea indoielnica din Austria la specialitatiile frantuzesti super gustoase, de la limba "barbara" si greu de digerat la limba pe care o intelegi instantaneu, de la oamenii reci si distanti la cei care stau cu placere sa dialogheze cu tine, si enumerarea ar putea continua mult...

Grupul cu care am fost(toti romani), era format din iubitori ai skiului extrem, obisnuiti ai locului, oameni care pe langa echipamentul de salvare in avalanse (ARVA, lopata, sonda), au in bagajul lor: ABS, avalung, piolet, coarda, ham, pitoane de gheatza etc...
Si nimic din acest echipament nu este de prisos, avand in vedere ghetarii cu crevasele lor bine vizibile sau cele bine ascunse sub zapada; dar mai ales culoarele super abrupte pe unde prietenii mei aveau sa schieze (cateva accesibile la acea ora, pe multe dintre ele starea zapezii nu permitea coborarea). Sunt culoare cu inclinatii de peste 40 de grade, unele atingand si 55 de grade, locuri unde o cadere este cu sigurantza si ultima...
Toate bune si frumoase, mai putin zapada, care desi era in cantitati impresionante, nu era fresh pow, ceea ce pentru mine, care eram cam singurul cu snowboardul pe tot muntele, nu era chiar o bucurie.
Prietenii mei aveau sa schieze cam 6 zile in La Grave, eu am preferat dupa doua zile sa ma dau in renumitele statiuni din jur: Les 2 Alpes, L'Alpe d'Huez, Serre Chevalier, decat sa ma dau pe hopuri de un metru pe o zapada beton.

Nu cred ca o sa scriu un post special despre skiul extrem, desi ar fi multe de spus, dar ideea este ca: schiul e superior sonwboardului in culoarele abrupte si inguste, cu zapada dura, unde trebuie sa tzopai de pe o parte pe cealalta pentru a intoarce, este mult mai usor si safe de a te echilibra pe schiuri, plus ca nu esti niciodata cu spatele la panta.

Aici am nimerit chiar de la prima tura, deasupra crevasei, pe care am trecut-o, cu sansa, alunecand drept peste podul de zapada care se vede mai in spate. Cateva ore mai tarziu, era plin de urme pe acolo, semn ca lumea s-a luat dupa urma mea. Ceea ce confirma regula de a nu te lua dupa urmele altora, nu stii niciodata unde te pot duce...

Mai multe pe blogul lui Matei: http://www.mateilaudoniu.ro/?p=689

Dancing the avalanches

2010-04-26T16:24:00.001+02:00

25.04.2010 Bucegi, valea Malinului:

In sfarsit reusesc sa ajung in Bucegi pentru prima data pe sezonul acesta: la 9.30 sunt la cabina din Busteni, prins intre doi amici care au urcat deja pe platou, si un grup care il astepta pe Bubulu si urma sa urce un pic mai tarziu. Ma grabesc sa prind zapada mai intarita pe platou deoarece mi-am lasat rachetele in masina, asa ca urc si vorbesc cu Liviu si Lucian sa ma astepte la intrarea pe v. Malinului.
Fix la ora 12.00 intram pe firul vaii. Aleg intrarea cea mai din stanga, unde cornisa se intrerupea. De la primul viraj remarc ca zapada este mult mai moale decat ma asteptam. Zapada ninsa in urma cu cateva zile, apoi plouata in ajun era acum intr-un proces avansat de umidificare si topire. Mai jos pe vale aveam sa intalnesc portiuni unde zapada era asa grea incat imi puneam placa cu varful direct pe linia de panta si tot nu alunecam.

Versantul sudic al vaii era aproape dezgolit in timp ce versantul orientat nord era plin de zapada. Urme de bulgai de avalanse incep sa se zareasca pe firul vaii, pana la prima zona de canion de pe vale, care era toata acoperita de urmele unei avalanse consistente de bulgari. Ocolim zona, pe o fatza din dreapta. In multe momente zapada face bulgari care se maresc pe masura ce se rostogolesc la vale. Este foarte cald, auzim apa care curge consistent pe sub stratul gros de zapada.

Partea finala a vaii, dinainte de Hornul Pamantos are suficienta zapada incat sa ajungem pe placa/schiuri pana la horn, trecand peste saritorile care sunt descoperite la vremea cand se tine concursul din Malin. Este plin de urmele ursilor care misuna pe acolo, se stie ca au barlogul in zona: propunem ca primul clasat la concursul din Malin sa primeasca premiul "Labbe (d'ours) d'Or" :))

Ne oprim sa admiram firul Malinului de deasupra hornului si observam spectacolul ciudat al unui schior care si-a facut aparitia pe vale. La mare distantza si interval de timp zarim un al doilea schior.

Coboram si cand ajungem la Caminul Alpin primesc un telefon de la Bubulu: a coborat pe urmele noastre la vreo ora distantza. Chiar in fatza lui toata zapada de pe valea Scorusilor a luat-o la vale intr-o avalansa de mari dimensiuni care a acoperit Canionul Malinului, facandu-l imposibil de skiat. Desi erau un grup mai mare si erau rasfirati pe vale, au scapat toti cu bine. Ufffff !

Late edit: Aici gasiti relatarea scrisa de Bubulu, cu poze edificatoare ale avalansei curse: http://www.derdelus.ro/2010/04/26/avalansa-pe-valea-malinului-25-aprilie/

Balea Whope

2010-04-21T17:19:00.004+02:00

W.e. trecut am pornit la Balea pentru traditionala intalnire anuala a iubitorilor de free-ride.
Dimineatza am facut o coborare superba pe Valea Doamnei impreuna cu Silvia, Catalin si Adi Valean. La urcarea inapoi ei fiind pe schiuri au disparut in ceatza, in timp ce eu cu Sorin, Tibi si Corina am ramas sa face urme pe cei 600m denivelare inapoi spre saua Balei.
Dupa o binemetita masa am pornit in aceeasi echipa ca dimineatza pt. a urca in saua Caprei. Eu am luat o pereche de Armada JJ pentru a o test. Rezultatul in zapada care capatase crusta a fost foarte multumitor: rockerul schiurilor face ca acestea sa nu agatze de loc !

Seara, dupa o partida de bridge (ce multi ani trecusera de la ultimul joc!) a urmat un megaparty care s-a intins pana spre dimineatza. :))))

A doua zi vantul si frigul au facut ca zapada sa fie foarte dura, am coborat la pranz pe valea Balei, pana sub cascada.

Shosho coborand printre stanci, deasupra lacului Balea:

Concluzia: a fost un w.e. superb, multumim Bogdan pt. organizare !
Mai multe poze pe blogul Silviei: http://silvique.blogspot.com/2010/04/20100417-schi-la-balea.html

Cand broastele ies pe Strasse

2010-04-09T10:54:00.000+02:00

In Germania dupa ora 19 broastele ies sa se plimbe la sosea.
Vedeti cum conduceti sa nu va scape vreuna ! :D

Soelden

2010-04-07T14:40:00.001+02:00

Soelden este o statiune dragutza, destul de maricica pentru Austria cu cei 150km de partii, un loc superb pentru a veni la ski cu familia o saptamana. Inaltimile care depasesc 3000m garanteaza calitatea zapezii. Exista destule posibilitati de free-ride si am fost surprins sa gasesc la zile bune dupa ultimele ninsori zapada neatinsa in locuri destul de accesibile. Aceasta poate pentru ca vasta majoritate a turistiilor din statiune sunt skiori veniti special pentru a se da pe partie, foarte rar vezi pe cineva cu skiuri late. Iar cu placa erau foarte-foarte putini. Eu nu am prins zapada proaspata decat in ultima zi, dar am gasit ceva variante offpiste si niste culoare superbe de dat care ne-au facut zilele frumoase.

De remarcat ca exista site-ul http://www.skiline.cc unde introducand numarul ski-passului poti avea graficul fiecarei zile de ski, cu ora si denivelarea urcata/coborata. Astfel desi in general ajungeam in varful partiilor la 3000m pe la 10.30 au fost zile in care am reusit sa fac aproape 10000m denivelare skiind pana la ultimul scaun din telescaun :)))

In ultimele trei zile a fost ceatza, uneori de iti bagai degetele in ochi, asa ca singurele poze au fost desenele noastre rupestre, pe geamul gondolei :D

Tschuss Deutschland !

2010-04-07T13:57:00.001+02:00

Dupa o lunga absentza blogul este back in bussines. Ca intotdeauna cu cat tacerea virtuala este mai lunga, ca atat fac mai multe lucruri in real world.
De la ultima postare a fost foarte multa munca dar si multa vacantza.
Am voiajat pe traseul: Romania - Austria - Frantza - Elvetia - Germania - Frantza din nou - Germania - Elvetia - Austria - Romania. Am o tolba plina de poze, sper sa ajunga cateva pe blog in viitorul apropiat.
Doua saptamani am fost la dat cu skiul si placa, in locatiile: Soelden, Hintertux, Semmering, La Grave, Serre Chevalier, Les 2 Alpes si L'Alpe d'Huez.

Poza de mai jos semnifica "the joy of winter sports":

In acelasi timp semnifica si bucuria de a parasi definitiv Frankfurt, cel mai plictisitor loc in care am locuit vreodata... (asta ca sa folosesc cuvinte elegante)

Repetitie la Oberstdorf

2010-02-23T03:19:00.000+02:00

Iata-ne dupa o luna si ceva din nou la Oberstdorf pentru un weekend de ski: incalzirea dinainte de binevenita vacantza de peste o saptamana cu destinatiile Soelden si La Grave.
Din cele patru domenii de ski din Oberstdorf alagem din nou Nebelhorn care ultima data ne-a incantat: in acest weekend a fost din nou peste asteptari. Sambata am ajuns dupa o noapte in care s-au asternut vreo 25 cm de zapada proaspata asa ca a fost o zi de tavalit "pulver schnee". Pentru mine powderul a insemnat intotdeauna "the joy of snowboarding" asa ca a schia prin astfel de zapada a fost pentru mine o experientza inedita. Skiurile K2 Apache s-au comportat excelent si am reusit sa ma amuz si sa imi dezvolt tehnica offpiste.

Ritualul traditional din regiunea Allgau de a alunga iarna ! (sper sa nu le reuseasca ;) )
The best of Deutschland: dupa masini, berea !